Mai scutiți-mă cu monarhia

Până acum vreo câțiva ani credeam în miracolul monarhiei, care ar fi dat României cea mai bună epocă a ei. Mă gândeam că monarhia a fost unul din elementele vieții unora precum Creangă, Caragiale sau Eminescu, că minunata lume interbelică a fost culmea civilizației românești. Cumva, asociam cu regalitatea toate lucrurile astea. Sigur, nu aveam pic de spirit critic.

Cu regalitatea m-am lămurit destul de greu. A trebuit să se pupe Mihai în bot cu Iliescu ca să mă trezesc un pic din năuceală, dar knock-out-ul a fost pentru mine criza politică din 2012. Atunci, regele era încă în putere și ar fi putut să facă ceva – numai că nu a făcut nimic, comportându-se nu ca un actor politic de prestigiu, ci ca niște cerșetori de la bugetul național. Atunci am văzut că instituția a murit ca și spirit, ca implicare în viața socială. Și apoi m-am întors înapoi în timp, să văd când anume a eșuat monarhia în România. Și nu mi-a plăcut ce am găsit. Când începi să citești despre afacerea Škoda, sau despre cum s-a construit România post-unionistă, parcă nu mai ai atât de mult entuziasm față de monarhie, și când îți mai amintești și de felul în care se puneau tunurile pe țărani în 1907 ți se strepezesc dinții de tot. Apoi te mai uiți la un grafic cu evoluția economică, și dincolo de câteva clădiri mai interesante ridicate prin centrul Bucureștiului și pe unde avea casa la țară regele îți dai seama că nu s-a întâmplat prea mult.

Monarhia trăiește acum un nou val de simpatie, pe fondul decesului reginei Ana((o persoană despre care noi nu știm nimic și nu ne interesează)), decesului prefigurat al regelui Mihai, și pe faptul că mai nou monarhia e o instituție anexă a statului care scoate cărți la Humanitas. O să treacă, și o să rămână în urma lor balamucul condus printre altele de Altețele Sale Regale Cu Dosar Penal Pentru Lupte Cu Cocoși. Monarhia este și va rămâne o instituție care nu poate face nimic util pentru România. Cel mult să stea de portărei la Castelul Peleș, că altceva nu văd ce ar putea face. Monarhia e cel mult o curiozitate din trecutul României, un pas necesar pentru un proiect unionist, dar care a eșuat în zona interbelică, lăsând loc unor monștri care au ținut în întuneric România vreme de 45 de ani((graficul acesta nu spune tot – nu există o analiză comparativă între țările comuniste și cele non-comuniste)). Da, trebuie să înțelegem că entuziasmul inițial cu care o parte din populație a primit regimul comunist se datorează regalității. Și că regele nu a trăit sărac și umil, cum pretind unii.

România este și va rămâne republică – o republică în care talpa țării are un cuvânt de zis, chiar dacă refuză să voteze pentru că ei sunt prea speciali și nevotând își arată dezaprobarea. În orice caz, ca republican, voi continua să fac glume pe seama familiei Zorzon de România și asupra Ilustrelor Lichele ce fac acum temenele la catafalcul unei doamne de 92 de ani care a murit și care nu a făcut nimic pentru România, nici măcar nu a plătit taxe.

Hipster făcând jogging în fața iubirii supușilor regelui Carol I de România

Hipster făcând jogging în fața iubirii supușilor regelui Carol I de România