Mai țineți minte Primăvara Arabă?

În toată viața mea adultă am știut de Siria ca de o țară teroristă. Siria a găzduit și sponsorizat încă din anii ’70 terorismul internațional cu banii și materialele rusești:

Asad made Syria virtually a member of the Soviet bloc; this explains not just such general behavior as the virulently anti-Western stance of the Asad government, but also specific Syrian terrorist activities that otherwise would be difficult to account for. The most important of these must be the long-term Syrian efforts to destabilize Turkey, which benefits the Kremlin far more than Asad.

In return, the Soviet bloc provides a variety of assistance to Syrian-backed terrorism. This includes the weapons themselves (notably Semtex, a highly malleable explosive) and training in their use. Until recently, East German and Bulgarian “security advisors” work in Syrian camps, while members of some terrorist organizations went to the Soviet Union and East Europe for specialized instruction; some of them even learned Russian or other East bloc languages.

But the ties between the Syrian and Soviet states have gone far beyond material aid. Despite what Harvey Sicherman has called a “history of fine betrayals” between Syria and USSR, extensive evidence suggests that the U.S.S.R. and its clients have a major, though non-specific role in encouraging the Syrian use of terrorism. They provide him with a backing that increases his confidence to take risks. Not only does he know his enemies will think long and hard before taking on the missile batteries around Damascus or Soviet anger, but he has the political and psychological backing of a world-wide network of states and movements. Unlike other risk-taking and bellicose leaders in the Middle East (Khomeini, Qadhdhafi, ‘Arafat), he has never been alone. There may be tensions on issues of the moment, but the relationship has proven itself enduring and deep.

Daniel Pipes – Terrorism: the syrian connection (1989)

În anii ’90 și ’00 tot ce am auzit despre Siria a fost legat de taberele unde se antrenau cei mai periculoși teroriști. România, o țară tradițional prietenă Siriei (tradiție pornită de către Ceaușescu și neterminată încă), a fost acuzată de câteva ori că a sponsorizat și a “hrănit” cu arme terorismul internațional prin filiera siriană. Îmi e foarte greu să văd orice știre legată de Siria ca altceva decât o știre despre “teroriștii ăia care se bat între ei”.

Câți dintre cei care mă acuză pe mine că sunt un mizerabil care confundă lucrurile au fost Charlie în iarnă? Hai să vedem o chestie interesantă, accent pe ultima chestie pe care o zice tanti în franceză.

De aici mi se trage reticența. Siria a fost asociată până la identificare cu terorismul în ultimii 40 de ani.

Da, e tragic că oameni nevinovați sunt trași în chestia asta. Povestea copilului de trei ani (unul din miile de copii victime ale războiului civil din Siria) e cu adevărat dureroasă. Acel copil nu are nicio vină în toată problema asta (și, apropos, destinația către care se îmbarcau nu era Europa, ci Canada). Dar povestea copilului de trei ani începe cu Primăvara Arabă, cea înainte de care era liniște în Siria și după care a urmat un război civil sângeros care durează încă.

Și acum vine întrebarea din titlu: mai țineți minte “Primăvara Arabă”? Mai țineți minte pe toți cei care salutau primăvara arabă, care explicau cum poporul luptă pentru libertate acolo? Poate că e o aducere aminte: chiar dacă noi nu facem lucrurile respective asupra noastră se reflectă lucrurile făcute de concetățenii noștri, bune sau rele. Așa că ne bucurăm când urlă după noi cineva “Hagi” sau “Nadia”, ne întristăm când vameșul german ne tratează oribil pentru că suntem țigani. E aceeași dramă, cu mai puține fotografii înduioșătoare la activ, e drept.

Tragicul voyeurismului a lovit din plin zilele astea după ce toți oamenii ăia sufletiști au început să-și dea like-uri și share-uri pe imaginea unui copil mort adus la mal de valurile mării în Turcia, după ce toți sufletiștii ăștia și-au făcut misiunea de a-și demasca mizeria umană pasând o imagine tulburătoare. E până la urmă alegere individuală. Fiecare își justifică voyeurismul în diverse feluri: necesitate de informare, de a atinge populația la coarda emoțională. Da, ne atinge până în momentul în care nu o mai face și ne abrutizăm complet.

Și până la urmă ăsta e rezultatul. Criza siriană e o problemă care ne afectează prea puțin pe noi, românii, în mod direct. Indirect însă vor fi consecințe și cei care acum cântă osanale refugiaților trebuie să fie pregătiți să le îndure. Am scris asta în 2015 ca să fie citit în 2020.

Syria-Training-Cam_2903533b

Nu, aceștia nu sunt niște teroriști, ci niște cetățeni care au drepturi și cărora Europa le datorează multe. Așa zic ei, deci trebuie să-i credem, ar fi rasist să nu o facem.

PS: George Damian argumentează, just, că poza cu copilul e o formă de terorism media. Roxana deplânge voyeurismul societății în care trăim iar Ovidiu ne propune un alt copil de salvat.

PPS: Și mai las, tot de la George Damian, acest scurt citat.


Comments

Mai țineți minte Primăvara Arabă? — 8 Comments

  1. Păi şi prietenul lui răposatu’ Hafez, Ceaşcă al nostru, lătra prin toate ziarele, revistele şi singurul său post de radio şi TV că el e pentru libertatea popoarelor şi pacea mondială. Adică libertatea de a răbda în frig la cozi pentru gheare de pui, de a te coace în soare la mitingul de 23 August, de a bea Săniuţa în secţie la uzină şi a veni acasă să îţi baţi nevasta cu pumnii şi copiii cu cureaua.

    Acum vin băetzaşii cu bărbi şi îţi aduc libertatea de a nu mânca porc, de a nu bea alcool şi de a purta burka. Oarecum ca piticul Putin, care a eliberat Rusia de tirania lui t.A.T.u şi i-a adus în loc libertatea lui Dughin.

  2. Mă uit la ce se scrie/spune prin ”social media”, și nu înțeleg cât la sută e prostie pură și cât e corectitudine politică (sau hai să-i zicem impostură, e mai cinstit așa). Lumea nu înțelege (sau se face că nu înțelege) că există două probleme total separate:

    emigrarea – e ok, am emigrat și noi, și bulgarii, toți ne mișcăm în lumea asta mare. Nu e de condamnat, fiecare caută să trăiască cât mai bine
    integrarea – ei, aici, filmul se rupe. Dacă te duci în țara X, te duci ca să respecți oamenii de acolo, să respecți legile de acolo și să încerci să te integrezi. Nu toți reușesc, și nu ține de naționalitate. Sunt români care au ajuns medici, programatori, au firme, etc. și sunt români care se duc acolo ca sa fure. Însă în general procentele sunt echilibrate, iar cei care o comit fac închisoare sau zboară (no pun intended) frumos acasă. La musulmani treaba nu merge din start: ei nu recunosc legile pamântului/omului ci doar legile date de Allah. Nu-s multe și chiar foarte simple doar ca ”nițel” incompatibile cu conceptul de lume civilizată. Atenție, nu zic democrație, zic lume civilizată. Așa că de fapt ei nu se integrează, ci se enclavizează și se radicalizează. Problema e că, din varii motive, lumea e foarte tolerantă cu ei în numele corectitudinii politice (și a lașității aș spune eu)

    Oricum mă uit, viitorul e căcăniu, părerea mea e că există câteva posibilități:

    musulmanii ajung să se integreze – ZERO șanse. Cât timp Europa se face că nu vede asta, o să mergem din rău în mai rău. Atenție, nu vorbesc de cei 1% care reușesc, procentul e infim la scara populației musulmane din Europa.
    Europa devine predominant musulmană – e o teorie care a început să nu mai pară atât de fantezistă, sunt deja orașe importante unde s-a atins un punct critic, în care nativii chiar încep să plece – cel mai rău scenariu. Eu nu cred că o să se ajungă acolo pentru că:
    Musulmanii vor fi noii ”evrei” – părerea mea e că se va ajunge la un punct în care nativii vor spune ”gata”. Va începe cu miliții locale, cu retalieri, va continua cu partide de dreapta în toată Europa. Și atunci să te ții, să nu uităm că și europenii sunt în stare de chestii ”nașpa” – ca să fim politically correct 🙂

    Oricum ar fi, nu va fi frumos. Pentru noi nu mai contează foarte mult, dar mă uit la copilul meu și mă întreb în ce lume va trăi?

  3. Cand a inceput privamara araba, si au inceput aia sa crape prin Egipt si Siria samd chiar ne-au sugerat sa facem donatii, mi-au venit fete cu parul balai la usa sa donez, sa-i ajutam, sa trimitem, sa facem, sa dregem.
    Si zilele trecute imi zicea aceeasi fata cu parul balai “pai de ce sa vina aici, da’ sa se duca altundeva, avem destui imigranti, ce sa facem noi cu ei”, la care am intrebat-o cum a stat cu adunatu’ de donatii, cati oameni a convins sa dee bani.
    Si toata ipocrizia asta se aplica la orice cauza umanitara, vaaaai saracii 🙁 sa-i pupam pe toti pe coif, sa-i luam in brate, sa-i lingem pe sani…dar de la distanta, daca se poate pe facebook, sa nu ne afecteze cumva confortul.
    Si Damian are dreptate, astia nu-s refugiati, astia-s imigranti c-o poveste mai trista.

    Pe de alta parte nemtii sunt singurii care-i vor accepta cat de cat, si nu pentru ca vor, sau le place, ci pentru ca 60 de ani le-au daltuit in cap ca ei trebuie sa fie toleranti, am amici care se uita la mine urat cand zic “Zigeuner”, ei fiind roma :), si asta in timpu’ discutilor la bere

  4. Articolul din Ottawa Citizen e usurel inexact, de fapt are un Update astazi: “Citizenship and Immigration Canada says it received no refugee application from the father of drowned boys”.
    Iar matusa lor din Canada a confirmat ieri seara ca doar le-a trimis bani pt calauza, sa treaca Mediterana aplicatia de refugiat a fost pentru alt frate si a fost incompleta. A mai fost o dezinformare ieri, chipurile tatal ar fi primit cetatenie pe loc.
    Oricum, chestiile astea confirma ca e intr-adevar terorism mediatic.

  5. Lucrez în Germania şi am colegi de toate naţiile. Până lună trecută am avut şi un coleg sirian, care nu a mai venit la muncă. De ce să muncească pe 1800€ , când statul german îi oferă ajutor de refugiat? Adică, pentru că are 4 copii, 2000€ pe lună plus locuință şi cheltuielile aferente.

Comentariul tău