Manelele și panica morală

Revista Time l-a dat ca fiind cel mai căutat român pe Google pe Florin Salam. Reacțiile românilor au fost virulente – nu genul de curiozitate “cum de s-a întâmplat asta?”, ci “cum de au îndrăznit să zică asta?”. În loc să încerce să elucideze misterul, românii au cerut explicații și au făcut interpelări. Cu onoarea nereperată, românii au fost liniștiți: Google a zis pe cale oficială că Florin Salam nu e nici măcar în top 10. Și asta mi se pare amuzant, hai să vă explic de ce.

Întrebați pe cale oficială, cei de la Google au zis că nu e nici măcar în top 10 – ceea ce mă face să cred că băieții de la Google au schimbat un pic cifrele ca să sune bine pentru presa din România. Un fel de “Ponta? Tipul ăla care a luat sub 1% la alegerile prezidențiale?” – dispariția subită a lui Florin Salam din topul Google e suspectă – cu atât mai suspectă cât Time nu a avut absolut niciun motiv să îl aleagă pe Florin Salam în top. Cât de aleator poate alege Time o vedetă care nu apare nici măcar în top 10 al căutărilor în România? Hai să fim serioși.

Dacă te uiți la Google Trends și îi compari pe Salam și pe Halep, lucrurile arată cam așa:

Adică Salam peste Halep mai tot timpul cu excepția a trei spike-uri (nu comentez plasamentul Elenei Udrea). Însă interesul pentru Salam e constant și real, mai substanțial decât cel pentru Halep. Există niște explicații simple pentru fenomenul ăsta, dar nu o să mă chinui să le dau că nu despre asta încerc să vorbesc. Pe scurt, e vorba de rasismul elitelor românești (aceleași care se omoară din cauza discriminării țiganilor) și de faptul că românii nu sunt interesați de Simona Halep când pierde. Interesul pentru Simona Halep nu e constant ‘sus’ pentru că românilor nu le pasă de ea decât când câștigă. Și întrebați-vă cum cineva care e mai căutat în medie de-a lungul anului nu intră în top 10. 🙂

Sigur, Google a zis că nu e așa, de parcă Google ar fi avut vreun interes să spună altceva. Întrebați-i ce zic când întreabă chinezii ce s-a întâmplat în Tiananmen în ’89 și o să vedeți că pe-acolo au avut loc câteva parade frumoase, niște mineri au plantat flori și cam atât. Cam atât de departe merge corectitudinea oficială a lui Google (și a oricărui alt prestator de servicii pe net, dacă tot e să vorbim despre asta).

Nu sunt singurii. Să nu uităm de acel exemplu de intoleranță arătat de Zelist, care constant evită să dea topuri corecte cu muzica românească pentru că ar putea avea probleme (de ce, nu știu).

Dar fie, hai să credem fabulația. Mie mai interesantă mi s-a părut fabuloasa reacție a românimii, jignită de artiștii ei. Și mi-a amintit de un fenomen similar din Statele Unite, cu un alt gen de muzică.

Ce știm despre manea? Că este o muzică lipsită de valoare (cu excepția momentelor în care o cântă Maria Tănase sau alt artist care să nu fie țigan), că e o muzică vulgară (dar e ok să ascultăm Nicki Minaj) și că ascultătorii de manele sunt vulgari (deși și ascultătorii de rock sau de muzică clasică pot fi la fel de nesimțiți ca cei de manele). Dacă trăiai în Statele Unite ale Americii în anii ’20, ’40 sau ’60 spuneai același lucru despre jazz. Și în loc să argumentez că manelele sunt o muzică bună, hai să vedem de ce jazz-ul era o muzică rea.

Jazz-ul (și blues-ul) era muzica neagră, cântată preponderent de oameni de o rasă diferită de cea dominantă. Muzicienii de jazz și blues erau văzuți ca un pericol social. “Muzica diavolului” aborda preponderent sau se învârtea în jurul următoarelor teme:

  • Istoria recentă (cele două războaie), criza mondială, emigrație (și imigrație)
  • Muzică și interacțiunea cu publicul
  • Individualismul nemascat
  • Sex (și curtare)
  • Mișcări de dans (cum să miști din fund)
  • Suferință
  • Bucurie

Și mai las următorul citat, ca să fie totul clar și frumos:

The public soon began to fear that jazz music was a threat to society, for it was suggested to cause “crime, delinquency, and uncontrolled behaviour”. Jazz was assumed to dirty the morals of those who listened to it.

Jazz and Blues: The Devil’s Music – Adam Grearson.

De ce scriu toate astea? Pentru că noi în loc să vedem o oportunitate (nu orice piesă jazz e meritorie, la fel cum nu orice manea e meritorie) vedem o problemă. Există o ură elitistă față de un gen muzical pe care, probabil, peste ani o să îl apreciem altfel. Râd eu dar nu prea e râsul meu, mai ales când aud că multă muzică pop românească se inspiră din manea, dar nu își recunoaște originile. Poate artistul pop cel mai apropiat de manea este Matteo – și dacă reușești să auzi maneaua la Matteo o să începi să o auzi și la Inna și la toată armata de artiști pop. Pentru că ea e acolo și ca versuri și ca modalități de exprimare. Sunt momente în care singurul mod de a distinge într-o piesă pop și o manea e să-ți dai seama dacă cel care cântă e țigan sau e cumva Connect-R sau alt artist non-țigan.

Și acum să luăm cele trei caracteristici la periat:

Muzica e lipsită de valoare: fals. Dacă ar fi fost lipsită de valoare nu ar fi fost chemați la nunți, bairamuri, chefuri etc. Florin Salam nu ar fi existat dacă muzica lui n-ar fi avut valoare. O să spuneți că avem artiști mai valoroși – sigur, sigur, există artiști mai valoroși, dar puțini, și văzusem pe undeva prețurile lor. Sunt șanse mai mari ca un manelist să poată să aibă un repertoriu mai larg decât un artist pop, și deci banii pe un manelist și trupa lui să merite mai mult. Dar valoarea nu e doar în ceea ce se monetizează, e și în valorile lăsate de-a lungul timpului. Sper că v-a plăcut link-ul cu Maria Tănase, mai am și altele. Sigur, nu tot ce se creează e valoros, din contră – foarte mult e foarte puțin valoros. Dar e un gen muzical viu, care creează interes.

Muzica e vulgară – da, așa e. Multe manele sunt vulgare, deși în general mai puțin vulgare decât hip-hop-ul pentru că manelele au ca cenzor pe cei care îi cheamă pe artiști la ‘cântări’. Mișcările de underground sunt, cel mai des, mult mai vulgare, dar manelele sunt în general foarte “main stream”. În afară de vreo câteva manele “șmechere”, majoritatea sunt cu un vocabular acceptabil la grădiniță, pe intelectul publicului larg. Truc cunoscut și de artiștii pop români, care au rare abateri în afara vocabularului de bază. Spre deosebire de artiștii pop, artiștii de manele pot să abordeze și niște teme neconvenționale, de exemplu despre oameni care merg să se prostitueze în străinătate (la propriu sau la figurat), despre credință, sau să vorbească și despre dragoste romantică, nu doar despre dragoste sexuală așa cum cântă artiștii pop (sau ce credeați că înseamnă “cât de mare e dragostea ta”, sau “iubește-mă toată noaptea”?). Maneaua nu e excesiv de vulgară – e vulgară cât permite poporul să fie. Sau vă faceți iluzii că muzica populară e mult mai cuminte? Și, serios, chiar așa de vulgară vi se pare piesa asta?

Ascultătorii de manele sunt oribili. Da, dar asta nu pentru că ascultă manele, ci pentru că săracii sunt nasoi și au obiceiuri proaste, iar românii urăsc săracii1)visceral. Ăsta e motivul pentru care îi urăsc pe țigani, nu altul. În plus, e o dovadă a slăbiciunii de caracter a românilor, lipsa lor de respect pentru propriile legi și lașitatea lor – faptul că nu au curaj nici măcar să pună reclamații la poliție când îi deranjează muzica “manelistului”. Pentru că, da, există legi, dar românul e prea mototol ca să facă ceva chiar și-atunci când legea îl protejează.

Nu ascult manele, nu le caut în mod deosebit, dar uneori îmi place să ascult muzică decentă cântată în românește, iar cântăreții de manele se pare că au cele mai bune voci din România. Și recunosc maneaua la Cheb Mami sau la Khaled, și prefer să-l ascult pe Salam, nu pe Cheb Mami. Că înțeleg valoarea de entertainment a manelei, fie că o cântă Inna sau Salam. Că deși îi prefer pe BB King sau pe Stevie Ray Vaughan uneori mă dedulcesc la o piesă poporană, vulgară, că mi-s născut în poporul ăsta și nu vreau să-i întorc spatele așa cum o face elita cu rășini intelectuale. Că îl ascult pe Bach, că îl ascult pe SRV, că îl ascult pe Salam. Sună nasol, da’ vă trece vouă supărarea. Mai ales că dacă ascultați jazz acum ascultați de fapt manele la 80-100 de ani distanță. Că tot aia e. E amuzantă panica morală în jurul muzicii, a fost întotdeauna. De-a lungul istoriei cineva l-a făcut pe Bach manelist, că el îl prefera pe Vivaldi – cam așa merg lucrurile în lumea asta.

Salam cu band-ul lui, acum 100 de ani (sursa)

Salam cu band-ul lui, acum 100 de ani (sursa)

PS: Vrei să-i scoatem de mincinoși pe cei de la Google? Dați click pe link-ul ăsta, e o căutare pe Google cu Florin Salam.

PPS: Nu uitați că cel mai căutat clip pe net nu e vreo capodoperă de-a lui Bach sau Beethoven, ci e clipul lui Psy, iar cea mai ascultată piesă românească este Dragostea din Tei:

NOTES   [ + ]

1. visceral. Ăsta e motivul pentru care îi urăsc pe țigani, nu altul

Comments

Manelele și panica morală — 26 Comments

  1. Boss, vezi ca ai gresit la treaba cu Google Trends ca ai selectat worldwide si nu Romania. La Romania Florin Salam – Simona Halep e 31-20 sau ce-o fi insemnand asta. Uite un link corect: https://www.google.com/trends/explore#q=Florin%20Salam%2C%20Simona%20Halep%2C%20Elena%20Udrea&geo=RO&date=today%2012-m&cmpt=q&tz=Etc%2FGMT-2

    Desi Google zice ca pe multe tari nu poate contoriza Florin Salam si Simona Halep ca personalitati, ci ca search terms. Daca pui ca personaje Salam si Halep si worldwide, castiga Halep, conform https://www.google.com/trends/explore#q=%2Fm%2F09v9ytl%2C%20%2Fm%2F063ynts%2C%20%2Fm%2F05myj31&date=today%2012-m&cmpt=q&tz=Etc%2FGMT-2

    Nu m-am obosit sa caut cum functioneaza Google Trends, dar nici n-am interes prea mare sa fac asta intr-un comentariu de blog.

    • Nu, nu are sens. E prea puțin importantă aritmetica aici – cred că mai importantă e reacția oamenilor în jurul subiectului, eu doar m-am agățat de dubioșenia asta cu Google Trends ca să comentez ce mă interesa să comentez, anume aspectul cu panica morală.

    • Merci de link – am actualizat statisticile – și nu am comentat nici scorul Elenei Udrea, care oricum ai întoarce-o nu are cum să fie a doua cea mai căutată personalitate a României.

  2. Sorry, I disagree: manelele sint gretoase exact ca prajiturile cu prea mult zahar. Ritmul ala infinit de pas de gisca, taraganarea orientala, versurile absolut cretine – astea toate imi displac. Si nu cine le asculta, cine le cinta etc – astea-s de fapt rasisme. Ca or fi manele ‘inteligente’ sincer mi se rupe, important e ca marea majoritate sint cu prea mult zahar, oriental/tiganesti, “am valoare n-am ce ma face, fetele ma place”. Sorry, viata e prea scurta ca sa sap sa gasesc manele inteligente/romantice/dracu’-lacu’. E ca si cum ai cauta prin tot pietrisul de la malul raului ca na’ tre’ sa gasesti ceva aur sau un diamant mic. Deci imi plac in general rock, hard-rock, metal, trance/electronic, populare chiar si hip-hop/reggaeton/soul, clasic – pt ca marea majoritate din genurile astea exprima ceva (muzical, text, atmosfera, etc) dar manele – sorry. Manelele sint la fel ca romantele, lautaresti, ‘muzica usoara’ – marea majoritate niste labareli triste care nu exprima/induc nimic, nu fac decit sa-ti manince pretiosul timp din viata asta scurta pe care toti o avem. Exact ca filmele cretine tip Crouching Tiger Hidden Dragon – cine stie ce kakat inteligent, trebuie sa te duci cu carnetelul la tine cind de fapt tu doar vrei ceva entertaining. La fel si manelele – or fi avind ceva destept/voce/sentiment/whatever – sincer mi se rupe.

    • Foarte bine, e important să poți alege. Nu te obligă nimeni să asculți manele – nici pe mine nu mă obligă, dar uneori mai ascult una. Dar dacă asculți hip-hop/reggaeton/soul și crezi că nu asculți manele ești într-o mare eroare.

      În mod normal ți-aș cenzura comentariul pentru abuzul de mizerii, dar știu că de obicei nu scrii așa. E primul și ultimul avertisment pe care îl primești – și tu și alții care vor să răspundă în termenii ăștia. Ne-am înțeles?

    • Eu am ascultat anul trecut si acum 2 ani de curiozitate hiturile lui Salam, ca se tot vorbea de el, ar putea sa cante si jazz, blues, ca are voce buna. Si de ce trebuie musai sa exprime ceva versurile nene? unii artisti mai si fac muzica ca sa fie dansata, asta cred ca e scopul manelelor.
      @ DanC Nu exista manele proaste si gretoase ci doar muzica proasta iar asta poate fi si rock, hip-hop, sunt curios ce faci daca nu gasesti doar rockerite, sau la nunti daca au prin playlist ceva manele. Faptul ca spurci filme ca si Crouching Tiger hidden dragon ( pentru ca nu se incadreaza in stilul tau favorit) spune multe despre capacitatea ta redusa de a percepe ceva. Revenind la Salam, pai asta cand canta live canta frate, nu tu playback cum fac altii, are si trupa cu saxofon, acordeon, instrumente, nu pune aceeasi placa cum fac altii, improvizeaza si cam asta ar trebui sa faca orice artist live. Daca muzica lui Salam, Minune nu avea valoare se fuma in 1-2 ani pana trecea curentul, asta nu realizeaza snobii si parvenitii ca si Madalin Voicu.

    • Caracterul greţos şi oriental de lăbăreală cu prea mult zahăr e motivul pentru care maneaua e încurajată. E o metodă de a consolida relaţiile sociale şi familiale conservatoare.

      Şi pe vremea când exista Iugoslavia, exista acelaşi conflict între cei care ascultau turbo-folk (şi care, în ciuda pretenţiilor lor de rebeli, haiduci şi interlopi, erau foarte conservatori şi redneci) şi cei care ascultau rock, hard-rock, metal, trance/electronic, populare chiar şi hip-hop/reggaeton/soul, clasic şi alte stiluri caare exprimă ceva. Ăştiau erau, în mare parte, pro-occidentali.

  3. @Dorin: Scuze! M-am inflamat mai mult decit trebuia. E pt ca manelele sint un “sore spot” pt mine, am vazut populara infectata de manele, mai recent (de Craciun) am auzit colinde manelizate. De fapt in general multe elemente ale societatii romanesti sint manelizate: politica, jurnalismul/tv-ul, şpaga, cocălărismul – e vorba de un fel de “manele ca mod de viata”.

    • Maestre, e cam greu sa “infectezi” muzica populara actuala cu ceva. Ne-am putea referi la aceleasi 5-6 nume grele, incepand cu Maria Tanase, insa regret sa spun, dar aia nu e “muzica populara” de acum sau din ultimii 10 ani.

  4. Am mai zis-o (cu aceeasi referinta: articolul mai vechi legat de intelectualii de provincie): manelele nu deranjeaza pentru ca sunt “cantate de tigani” (sau nu numai de-aia), ci si din obsesia romaneasca pentru “valori intangibile” si din credinta intelectualilor de duminica ca ideea de “cultura” e o treaba fixa, cu repere clare. Cu alte cuvinte, manelele deranjeaza pentru ca nu sunt intelese si analizate in context (si, prin urmare, raportate la publicul lor).

    Culmea, manelele chiar exprima ceva (apropo de comentariul de mai sus), cu mult mai mult decat o fac artistii de mucava de la noi. Florin Salam e un artist onest, chit ca exprimarea lui e rudimentara si exaltata. El canta despre lumea lui, pentru lumea lui si o face cu sinceritate (chiar si atunci cand compune piese pentru diversi sefi de clan). Nu te obliga nimeni sa topai pe manele cand le auzi sau asculti involuntar, dar pot sa respect un omulet care se simte bine ascultand o orchestra live care-i canta despre “bani si dusmani”. De ce? Pentru ca aia e lumea lui si nu incearca sa para altceva. N-o sa stam la masa, n-o sa povestim, dar nici n-o sa ma uit de sus la el, doar pentru ca am crescut si am fost educat intr-o alta lume.

    Altfel, intreb: unde-i sinceritatea la trupe precum Iris (exemplu aleatoriu, dar foarte potrivit contextului), oameni ale caror principale hit-uri sunt cover-uri (mai toate), oameni care pleaca de pe scena “pentru ca li s-a terminat timpul”? Pentru cine sa lalaie Minculescu… pentru ca rock de calitate exista si clar nu scrie Iris pe el? Ahh… el canta fix pentru nostalgicii care au nevoie de un termen de comparatie, oameni pentru care se pare ca si scriu multi autori romani. O parleala elitista si lipsita de valoare reala care nu se vinde pentru ca “oamenii nu citesc” sau pentru ca “operele nu sunt in traduse in engleza”. Ce sa traduci in engleza? Ce n-au mai citit oamenii aia si ofera autorii romani? Arogante de profesori universitari?

    Ideea conform careia nu “asculti manele pentru ca n-au mesaj” sau “nu sunt cultura” e eronata. Manelele sunt fix cultura maselor din Romania. Ele si la fel de “culta” muzica populara “moderna” (nici cu cea din trecut nu imi e rusine, dar au existat si exceptii recunoscute si vandute international). Ahh, ca noi ne permitem sa ne hipsterim aici si sa discutam despre manele din “perspectiva culturala” pentru ca avem niste ani in spate, niste muzica universala ascultata si probabil si un anumit statut social si financiar e una, dar noi nu suntem o majoritate in Romania si uneori nici macar o realitate. Suntem un 15% din marile orase si un 3% la nivel national. Intreaba-ti portarul de la firma ce ar prefera sa asculte: Salam, Ileana Ciuculete sau Mumford & Sons? Ti-ar schimba raspunsul lui opinia despre om?

    • Esența e că oamenii urăsc sărăcia și nu vor să își ia un minimum de energie pentru a înțelege de unde vine plăcerea pentru manele. Sunt, cum ziceam și eu, niște atitudini elitiste care ne țin departe. Ce e trist e că ne e foarte greu să descoperim chestiile valoroase care se produc în mediul ăsta din cauza stigmei puse în mediul nostru hipstericesc. Dar no, poate se trezesc oamenii și își dau seama că e o lume mult mai largă în afara lor.

    • Dorin: E foarte putin probabil ca Salam sa produca ceva foarte valoros pentru mine, pentru tine sau pentru DanC si ceilalti participanti la discutie (in ciuda concertului din deschiderea lui Goran Bregovic si a altor proiecte), dar in mod sigur a produs si va mai produce lucruri valoroase pentru publicul lui.

      Sa fim seriosi: am participat la o discutie in care cineva imi spunea ca “Umberto Eco e cultura” (discutia era despre romanul “Suge-o Ramona”, care in mod sigur nu se adreseaza aceluiasi public ca operele doamnei amintite anterior – si, intamplator, am citit cartile amandurora).

      Eco este intamplator genul ala de producator de continut inchis in propriile creatii si explorari lingvistice si semiotice care a reusit sa aiba un impact mondial. Umberto Eco chiar “e cultura”, el reusind sa creeze niste structuri unice, dar nu pentru Romania! In Romania, operele lui din ultimii 15 ani sunt aproape necunoscute (in ciuda faptului ca sunt atat accesibile, cat si interesante si excelent realizate – mai ales cele non-beletristice). Daca-mi spui ca pentru un pusti de 14 ani “Umberto Eco e cultura”, nu pot decat sa rad! (chiar si daca l-a fortat doamna profesoara sa citeasca “In Numele Trandafirului” sau “Pendulul lui Foucault”).

    • Ceea ce mi se pare important să punctăm e că “cultura” e ceva observabil, nu ceva la care se ajunge prin selecție. Că “cultura înaltă” e selectată de niște snobi, iar 99% din populație nu sunt atinși de cultura aia înaltă. Lucruri grele.

      Pe de altă parte, e posibil ca la un moment dat Florin Salam să facă o piesă care să rezoneze și în zona urbană educată. Va ajunge greu la noi, dar eu cred că va ajunge. Nu e imposibil. Dacă nu se va întâmpla ar fi incredibil de trist. Are și el nevoie de o Aisha sau de o Desert Rose.

  5. Eu zic că discuţia e falsă, aici nu e vorba de cultură. In primul rând, Google îi contorizează doar pe cei cu acces la Internet, deci sondajul nu potate acoperi şi pe cei ce nu-şi permit sau sunt atehnici în a asculta muzică pe Internet.
    În al doilea rând, e vorba de nivelul atins de populaţie pe piramida lui Maslow. Majoritatea ascultă musica accesibilă, care îi prinde repede (şi manelele au calitatea asta),
    În al treilea rând, aş compara manelele cu musica RAP de dincolo, nu cu Jazz-ul.

    • Jazz-ul e muzică de atomsferă, nu e catchy, nu prinde repede ca maneaua. Pe când rap-ul prinde şi e folosit în acelaşi scop, de a vorbi despre problemele de viaţă. La asemănarea asta mă refer.
      Si, la fel ca maneaua, rap-ul necesită un număr mic de mişcări de dans (aşa zisa bâţâială 🙂 ).

    • Cum îți explici atunci panica morală din jurul jazz-ului? Cred că aici ai de-a face cu un anacronism – ai o percepție de anul 2015 asupra unui fenomen din 1925

    • Prin prisma rasismului… la ora aceea, negrii nu erau toleraţi ca astăzi… Dacă rasismul era la acelaşi nivel, fii sigur că la fel s-ar fi vorbit azi şi despre muzica rap, gospel, etc.

    • Nu e numai rasism, e și un puritanism tembel. E drept, e o comparație forțată, dar citește articolul la care am dat link, și o să te amuze asemănările.

    • Dorin Lazăr: “Cum îți explici atunci panica morală din jurul jazz-ului?”

      Nişte jurnalişti americani socoteau că au găsit ei o explicaţie. În climatul anilor 1920, avusese loc un salt tehnologic şi social uriaş. În numai 3-4 ani, reorganizarea industriei datorită războiului făcuse posibilă o productivitate mult mai mare, şi dintr-o dată automobilul, radioul, cinematograful deveniseră mult mai accesibile publicului urban. Împreună cu liberalizarea socială. Jack London a scris povestea lui Martin Eden în 1909 şi a murit în 1916. N-ar mai fi recunoscut anul 1919.

      Dar marea majoritate a populaţiei rămăsese una de redneci şi autorităţile pe care le votau ei le semănau, fiindcă proverbul strămoşesc spune: cine se aseamănă se-adună.

      Rednecii noştri crescuţi de viteazul Ceaşcă îi urau până la cuţite pe rockeri în 1986, pe rapperi în 1996, pe automobilişti în 2006 şi, după câte zice Sfântu’ Google, pe occidentali în 2016. E curios cine va mai fi inamicul public în 2026, dacă nu ne bombardează Putin până atunci.

Comentariul tău