Maria, Regina României (2019)
Am pierdut o vreme contactul cu bula mea socială, și am pierdut probabil recomandările pentru acest film, care sunt mai mult ca sigur că au curs mai ceva ca postările despre alegeri. Pentru că e un film entuziasmant – un film despre România așa cum nu am mai văzut de multă vreme, care ne arată o Românie un pic diferită de pesimismul tipic al filmografiei românești.
„Maria, Regina României” e un film care acoperă vizita reginei României la Paris în timpul conferinței de pace de după primul război mondial. România e într-o situație dificilă – ar avea nevoie de un lobby mai serios la Paris, dar nu există foarte multe opțiuni. Regina Maria, nepoata reginei Victoria, verișoara regelui George al V-lea, ar putea să fie acea lovitură de imagine pe care o poate da România pentru a-și duce la capăt visul întregirii neamului. Regina Maria pornește, dar găsește ușile închise pentru discuții serioase – cumva ignorată la fel ca Ion Brătianu, încearcă și în timp și reușește să vorbească cu reprezentanților marilor națiuni implicate. După ce se întoarce de la Paris, însă, eforturile ei sunt cumva minimalizate, și regina se retrage la castelul de la Pelișor.
Am mers să îl văd un pic nepregătit – știu foarte puține despre această perioadă din istoria noastră, și nu am apucat să-mi formez o părere. Nu o să vorbesc așadar despre acuratețea poveștii din acest film, nu știu cât de reale sunt dialogurile care sunt puse pe ecran. Va trebui să-mi scuzați ignoranța.
Cam tot filmul e făcut de Roxana Lupu în rolul principal. O prezență regală, care domină fiecare cadru cu eleganța și forța pe care o imprimă fiecărei apariții. Este un film impresionant, poate pentru că sunt transpuse în imagine acele valori în care vrem să credem dar pe care nu ni s-a oferit prea des ocazia să le vedem și să ne inspire.
Cumva, filmul nu e despre Regina Maria, ci despre o România ideală, impersonată într-o apariție idealizată. Un film propagandistic într-un sens pozitiv.
Punctul slab al filmului e scenariul – dialogurile sunt un pic cam seci, un pic artificiale, și nu lasă loc să se întrevadă umanitatea personajelor. Chiar și regina apare pe alocuri mecanică, un automat de iubit țara. Relația cu Barbu Știrbei se întrezărește vag, dar nu are spațiu să se dezvolte. Relația cu Ferdinand e bizară, Carol al II-lea e foarte nepotrivit în Consiliul de Coroană (ceea ce ar putea fi foarte corect, dar pare foarte artificial cu intervențiile lui). M-aș putea plânge și de sunet un pic (de exemplu ce zice și ce se aude de la Clemenceau sunt două lucruri complet diferite).
Dar l-aș reurmări din nou pentru imagine, pentru costume, și mai ales pentru Roxana Lupu care e incredibilă în rolul reginei. Fiecare cadru cu ea e de pus în ramă. În peisajul deprimant al filmografiei românești, „Maria, Regina României” e un film de văzut și revăzut.