Marian Godină – Flash-uri din sens opus

Flash-uri din sens opus” e evenimentul editorial al începutului de an, dacă e să mă iau după entuziasmul Facebook-ului. O carte cu povești cu polițiști de la rutieră și cu povești din trafic nu are cum să nu prindă – să nu uităm că până la urmă radiourile există pentru că există în România o puternică cultură a traficului auto. Cartea lui Marian Godină e această cultură transpusă în literatură și e imposibil să nu aibă succes. Acum cât de mult succes e o altă discuție. Sunt foarte curios de rezultatele cărții.

Cartea lui Godină e o carte mediocră pe cam două treimi din lungime. Sunt poveștile de pe Facebook, multe din ele prea puțin cizelate. Și se simte, mai ales pe poveștile de la început unde invectivele sunt la ele acasă. Schimbarea are loc pe final, unde sunt strânse câteva povești care nu au cum să nu te atingă, și câteva în care confirmă poveștile pe care le știam și noi – oameni care sună la șefii polițiștilor ca să scape de amenzi, oameni care abuzează de funcția lor, oameni care „se integrează în sistem” și ajung să plătească pentru binele altora.

E o carte faină pentru că personajul principal (autorul) e un băiat simplu care are probleme pe care le-am avut sau le avem cu toții. 50 de lei până la salariul de peste o săptămână, răni în amor și alte asemenea. E plăcut, poate chiar reconfortant să regăsești câteva detalii interesante din viața noastră, a tuturor, în cele din urmă.

Lucrurile se balansează. Nu e o carte excelentă, dar sunt câteva povești care merită citite. Nu e o carte slabă, cu toate astea poate că ar fi ajutat-o un pic de editare din partea editorului, și să mai eufemizeze un pic invectivele. Sau, din contră, să îi dea mai mult curaj în scriitură și să nu îl lase să alunece prea tare în eufemisme, că se pierde vraja textului.

Eu zic că merită să o luați. „Flash-uri din sens opus” e o carte simpluță, dar poate fi distractivă, și cu un pic de înțelegere poate fi și interesantă.