Matt Haig – Umanii

Un extraterestru este trimis pe pământ să ia locul unui profesor de matematică ce a descoperit rezolvarea unei probleme foarte importante de matematică. Acesta are probleme mari să se adapteze la viața pe pământ – prima aventură e să alerge gol pușcă printr-un campus universitar, asta după ce a fost lovit de o mașină și a luat lecții de viață de la revista Cosmopolitan. Pentru un extraterestru a cărui gândire se învârte în jurul matematicii, pământul e năucitor, ilogic și confuz – și acesta e doar începutul.

Umanii e o carte neașteptat de amuzantă și neașteptat de serioasă. Am citit-o pe nerăsuflate într-un weekend, că nu am mai putut să o las din mână – îmi place cum totul pare amuzant și relaxant și devine din ce în ce mai serios, fără să strice atmosfera și universul creat. Textul e antrenant și distractiv – dincolo de aserțiunile legate de matematică, descoperi încet-încet o poveste de dragoste emoționantă, care îmi amintește de filmul City of Angels1)nu aruncați cu roșii, dar e unul din filmele care mi-au plăcut foarte mult atunci când a apărut.

Un amestec interesant de umor, matematică și o poveste despre relații la vârstă matură – fără copilării. O carte ideală nu neapărat pentru cei mai tineri, dar pentru cei pe la 40-50 de ani, care s-ar putea să se regăsească în povestea aceea a profesorului Andrew Martin. Să recunoască întrebările extraterestrului față de sensul vieții oamenilor. Mă întreb dacă pentru un cititor sub 30 de ani (sau o cititoare sub 25) cartea va avea același efect. S-ar putea să nu percuteze decât la părțile amuzante sau la cele pline de acțiune – dar esența cărții cred eu că stă tocmai în relația complexă între Andrew, Isobel și Gulliver. Fără să fie moralizatoare, Umanii reușește să ridice câteva întrebări interesante – neuitând să fie o experiență relaxantă în același timp.

Traducerea în limba română realizată de Alina Sârbu mi se pare competentă și nu afectează în niciun fel fluiditatea textului original. Așa că, dacă aveți chef să o citiți, vă recomand varianta românească – apare și ca e-book, sau puteți să o comandați de pe site-ul editurii sau de pe emag.

umanii

NOTES   [ + ]

1. nu aruncați cu roșii, dar e unul din filmele care mi-au plăcut foarte mult atunci când a apărut

Comentariul tău