McCoy vs. Pulaski

Dacă vreți să înțelegeți unde greșesc feministele când vor să se comporte și să fie tratate ca un bărbat, un foarte bun exemplu este să vă uitați la Star Trek și să comparați personajele Katherine Pulaski și Leonard McCoy. Pulaski a fost gândită de Roddenberry ca continuatorul lui McCoy. Roddenberry era genul de feminist excesiv pe care îl vedem acum generalizat.

Pulaski și McCoy sunt amândoi aroganți, și în ciuda poziției lor pe navă se comportă ca și cum ar fi superiori tuturor membrilor echipajului – atât din punct de vedere moral cât și uneori, de comandă.

Acum însă vine diferența majoră. De ce e Pulaski enervantă încă din prima secundă? Răspunsul e foarte simplu: este o persoană nou venită pe navă care încă din prima secundă refuză să se prezinte căpitanului pentru că a început să analizeze un caz (cel al copilului Deannei Troi). Ajunge pe nava Enterprise unde primul lucru pe care îl are de făcut e să se prezinte căpitanului, și totuși nu o face. Din punctul meu de vedere nici măcar nu avea ce căuta în navă înainte de a raporta conform ierarhiei normale, care nu are nicio legătură cu sexul căpitanului sau al ei.

De unde vine aroganța lui McCoy? Lucrează cu Kirk încă de la început, cunoaște nava și pe toți cei care o populează, Aroganța lui e justificată, pentru că vine ca un contrapunct la excesele lui Kirk – fiind o echipă, fiind bine integrat în echipă. Familiaritatea lui, spre deosebire de a lui Pulaski, vine dintr-un spirit de caramaderie, nu din orgoliu personal. Pulaski nici măcar nu așteaptă să stabilească un nivel de încredere cu căpitanul, și se consideră direct deasupra lui.

Relația lui Pulaski cu Data s-ar fi dorit să fie similară cu cea a lui McCoy cu Spock. Diferența majoră e că Data dorește să fie cât mai uman cu putință, iar Spock nu; dialogul între McCoy și Spock e cel mai des de natură umoristică, pe când discuțiile lui Pulaski cu Data sunt sfidătoare, tăioase, atacând fix ceea ce dorește să fie Data. Pulaski este o persoană rea, a cărei atitudine față de un coleg afectează uneori negativ performanța ei reală.

Nu spun că Pulaski este făcută să reprezinte complet și corect o femeie în postul de șef medical al navei. Ce spun însă este că sunt acolo reprezentate câteva greșeli și tare pe care le recunosc în discursul feminist curent. Admiterea meritelor înainte stabilirii unor relații de colaborare normală, funcționarea independentă acolo unde colaborarea e necesară, orgoliul personal pus asupra bunei conlucrări. Feminismul vrea să rupă standardele pe care le consideră normate în jurul abilităților masculine, dar refuză orice ierarhizare. Aroganța este primul pas de interacțiune; nu colaborarea, ci distrugerea oricărei forme de comunicare și colaborare. Impunerea opiniilor, nu argumentarea. Sfidarea normativelor, chiar dacă normativele nu sunt făcute pentru a-i opri libertatea de acțiune.

Pulaski a rămas pe Enterprise-D o perioadă scurtă (un sezon), și în locul ei s-a întors Beverly Crusher. Tot femeie, ca să fie clar pentru cei care nu cunosc serialul, dar un personaj mult mai bine integrat în mediul de pe Enterprise. Doar ca să se înțeleagă că problema nu e că e femeie, sau că e prea capabilă, ci că pur și simplu este un jucător de echipă execrabil.


Comments

McCoy vs. Pulaski — 13 Comments

  1. Nu sunt de acord cu tine. Pulaski cu toate defectele sale a fost cel mai bine conturat personaj feminin din TNG. Troi e o pisi care abia spre final vrea sa fie mai mult. Dr Crusher este mama care are niste momente de purdere cu un trill și cam atât.

    • We can always agree to disagree, și e clar că aici sunt părerile mele. Pulaski e suficient de bine conturat (și poate că da, e cel mai bine conturat personaj feminin din TNG), dar e un personaj care nu mi-a câștigat simpatia în niciun fel, și am simțit-o constant ca fiind prea agresivă pentru ceea ce aș fi așteptat să fie, mai ales în momentul în care agresivitatea aia nu-i aduce nimic bun.

      Nici nu-i de mirare că personajul ei a fost concediat din serial la fel de abrupt cum a fost introdus.

  2. Personajul a fost introdus pentru ca Gates McFadden a plecat pentru teatru. Si clar we agree to disagree. Ce vreau sa spun e că TNG nu prea a avut personaje feminine bine conturate. Iar Pulaski așa abruptă și irevențioasă a fost singura care părea că si femeile au o opinie.

    • Citisem pe altundeva că McFadden a fost concediată brusc. Da, e drept, nu sunt foarte bine conturate personajele feminine în TNG, dar pe Pulaski au insistat să o deseneze ca pe o isterică nerezonabilă pe alocuri. Se simte agresivitatea ei inutilă.

      Am înțeles că în seriile următoare (Voyager) se repară această problemă; și nu-i rău. Acum însă încă urmăresc TNG, sunt pe la mijloc cu seria a doua. 🙂

  3. Cel mai bine conturat personaj feminin e Julian Bashir. :)))
    (Deși te-am auzit de multe ori lăudând DS9, mi se pare mult inferior lui TNG. Sunt la sezonul 1 din DS9 și sper să fie mai bun mai încolo.)

Comentariul tău