De Mediocritas (101%)

Mediocritatea e un lucru de speriat în societatea modernă. Mediocritatea se aliniază cu stagnarea ca fiind printre cele mai grave lucruri care li se pot întâmpla unor oameni moderni. Suntem învățați să fim cei mai buni, cei mai grozavi, cei mai rapizi, cei mai inteligenți. Nu acceptăm locul doi, nu acceptăm mai puțin de 101%, suntem conduși de obsesia celor mai bune opțiuni, celor mai mari avantaje, celor mai rapide câștiguri.

Totul e la superlativ, toate companiile care vor creștere, vor mai mult. Apple vrea să vândă la tot universul (bine, la top 20% din tot universul), iar Google vrea să ajungă la 7 miliarde de oameni telefoanele mobile cu Android. Cotele, target-urile cresc în fiecare an, mai mult, mai repede, mai bine. Băncile vor ca toți cei 40 de milioane de români să se împrumute la ele în timp ce ceilalți 70 de milioane să aibă depuneri.

În toată lumea asta care se avântă spre mai mult, spre mai bine, spre 101%, însă nu ne dăm seama ce înseamnă asta. Nu mai vedem limitele, nu le mai înțelegem, gândim în afara cutiei dar habar nu avem care e cutia. Nu mai avem liniște și nu mai avem repere.

Ăsta e motivul pentru care oamenii loviți de o realitate mai mult sau mai puțin dură se opresc, reconsideră alegerile făcute în viață, și răspund prin retragere sau schimbări majore. Unii o fac la timp, la limită, alții prea târziu. Se întorc, unii din ei, și dau sfaturi. Au descoperit calea și ți-o arată: poți să citești despre 7 pași pentru a renunța la lucrurile toxice din viața ta, 21 de lucruri pe care trebuie să le faci ca să trăiești viața pe care ți-o dorești sau 30 de pași pentru a avea succes în viață. De ce nu, se aruncă în săptămâna de lucru de patru ore, alunecând în cealaltă extremă, hedonistă. În loc să oprească mașina, cei care până acum dădeau 101% au făcut o curbă de 180 de grade și continuă să accelereze. Nici nu-i de mirare că oamenii care dau sfaturi despre cum să-ți trăiești viața sunt la fel de nefericiți ca publicul lor.

Există însă un opus – un opus real. Cuvântul acela cu care am început, Mediocritatea. Virtutea mediocrității, mai exact, pentru că, deși lumea modernă disprețuiește mediocritatea, ea a fost considerată multă vreme în istoria omenirii o virtute. Mediocritas, calitatea celui capabil de discernământ, adică în stare să mențină dreapta măsură în gândire și faptă.

Mediocritatea înseamnă a înțelege, a avea discernământ, a face lucrurile competent, a te strădui să faci lucrurile cât de bine poți, fără să devii un super-erou sau un Stahanov1. Să ai bun simț și cunoștința limitelor personale. Să-ți accepți succesul cu modestie și eșecul cu demnitate. Mediocritatea nu înseamnă „merge și-așa”, ci încercarea de a face lucrurile cât mai bine.

Însă azi mediocritatea e urâtă, ocolită. Nimeni nu vrea mediocritate, cel puțin nu declarativ. Toți vor superlativ, toți vor mai bine, mai mult, mai repede, mai tare. În realitate însă s-ar mulțumi cu rezultate mediocre, dar fuga după excelență îi face mai mereu să se lupte la coadă.

Mediocritatea ar trebui să-și recapete aspectul pozitiv în societate, pentru sănătatea noastră mentală. Goana asta după atins imposibilul, după mai mult, mai repede, mai bine, toată alergătura asta trebuie să se liniștească… să fie înlocuit de căutarea echilibrelor. Nu căutarea obsesivă, nu căutarea de spectacol în care „cei care știu să trăiască” vin să ne învețe pe noi. Nu, e vorba de o căutare interioară, pe care nimeni din afară nu are voie să o influențeze.

Să abandonăm obsesia pentru 101% în favoarea echilibrului.

Rec­tius vives, Licini, neque altum
 sem­per urgendo neque, dum pro­cel­las
cau­tus hor­rescis, nim­ium pre­mendo
 litus iniquum.

Auream quisquis medi­oc­ri­tatem
 diligit, tutus caret obso­leti
 sor­dibus tecti, caret inv­i­denda
 sobrius aula.

Mult mai corect vei trăi, Licinius, necăutând adâncurile mării sau, în timpul furtunii, rămânând prea aproape de mal. Cel care prețuiește mediocritatea de aur e eliberat de mizeria sărăciei și de gelozia pe care o stârnește o casă somptuoasă

Horațiu, Odă II.10


  1. Obsesia pentru premii, pentru rezultate, e mult mai pregnantă în comunism, pentru că acolo e singurul mod de validare ↩︎