Mic îndrumar despre cuvîntul ‘presiune’

Am promis că nu mai scriu în română, și uite, totuși mai scriu. Asta pentru că mi-am dat seama în ultimele două zile că îmi place foarte mult limba, și că fiind o limbă atît de frumoasă e păcat să nu o folosesc mai mult*. Și fiind o limbă frumoasă, mulți români nu o pricep. Astăzi doresc să discut un pic despre cuvîntul ‘presiune’.Publicul meu țintă este format din tinerii care au sub 30 de ani, restul fiind într-un fel sau altul corupți și ineducabili.

O să sărim peste definiții de dicționar, și o să trec direct la miezul de interes. Din punct de vedere social, presiunea (sau stress-ul) apar atunci cînd interacțiunile din societate duc anumiți indivizi în situații incomode. Să luăm un exemplu absolut aleator, o întîmplare povestită de un amic la o bere. Ești acasă, în familie, cu tînăra soție, cu părinții și bunicii. Proaspăt căsătorit, ai sperat că se termină cu întrebările legate de situația ta civilă. Ești însă lovit în cap de întrebarea absolut naturală: “Cînd faceți și voi un copil?”.

Dincolo de faptul că întrebarea lovește în acea zonă tabu pe care familia românească tradițională nu o atinge niciodată (sexualitatea), dincolo de faptul că întrebarea țintește către activitatea ta sexuală cu o persoană care e de față, îți dai seama că un răspuns categoric este greu de suportat de către tine și neacceptat de către familie. Vei încerca să eviți, poate, subiectul, sau poate ai deja răspuns. În afară de cazul în care ești foarte doritor să dezvolți subiectul activităților sexuale în familie, întrebarea în sine este una stresantă, și deci pune presiune pe tine ca individ. De ce? Pentru că știi deja ce răspuns se cere de la tine, și pentru că nimeni nu e de fapt interesat de părerea ta, ci doar își proiectează dorințele asupra vieții tale sexuale.

Dar deja sunteți obișnuiți cu această definiție a presiunii. Părinții, bunicii noștri nu sunt. Desigur, noi suntem niște nătăfleți, niște cîrpe, dacă ne lăsăm impresionați și stresați de o întrebare. Dacă veți avea tupeul să răspundeți nesatisfăcător, veți primi un pumn metafizic în gură de la cei care au pus întrebarea; trăind sub comunism, înaintașii noștri sunt mai duri ca și caracter decît noi. (dacă vreți să le răspundeți așa, mai bine dați-le un link către blogul meu, și o să priceapă ei ce e de priceput 😉 ).

Noi știm însă că presiunea, stress-ul, e formată din aceste mici amănunte: atunci cînd sunt încălcate acele granițe care erau bine definite precum sexualitatea, libertatea de a decide, sau libertatea de acțiune. Ceea ce mă duce la ceea ce vroiam de fapt să vă explic.

Zilele astea, se vorbește destul de mult despre presiune. Ponta și văcarul Antonescu (văcar pentru că el ne conduce pe pășunile îmbelșugate ale Europei) ne explică aproape amuzați că ei nu pun presiune pe justiție. În același timp, ei își exprimă opiniile pe care legal vorbind nu au voie să le exprime (Antonescu încalcă de mii de ori mai grav constituția și atribuțiile președintelui decît marinelul), explicînd că ei așteaptă verdictul justiției cu 7 milioane de români în spate (mulți dintre ei fiind ieșeni, teleormăneni sau gorjeni) gata să iasă în stradă. Desigur, alianța PA nu pune presiune pe justiție cînd afirmă că există un singur verdict posibil, și acela este înlăturarea dictaturii IliescieneBăseșciene. Iar părinții și bunicii noștri, așa cum vă explicam, sunt prea duri, trecuți prea tare prin comunism ca să mai percuteze la astfel de presiuni ‘subtile’. Dealtfel, acum își amintesc cu dor de comunism, pentru că atunci erau tineri; întotdeauna pe măsură ce înaintezi în vîrstă idilizezi tinerețea în loc să prețuiești timpul pe care îl ai în fața ta.

Ăsta e motivul pentru care ei ignoră presiunea reală pe care o pun tov. Antonescu și copilotul său; li se pare că e doar o vorbă în vînt. Pentru ei, singurele presiuni reale sunt, cel mult, un pistol la tîmplă, nu cîteva vorbe. De aceea, dictatura lui Băsescu, inexistentă, e mai tangibilă pentru ei decît realitatea crudă din teren, dezlănțuirea turbată a lui Voiculescu și Iliescu. Dictatura lui Băsescu e un act simbolic, subversiv, se întîmplă cu ușile închise, nu vede nimeni cînd Băsescu, un individ altfel lipsit de puteri, stă la ușa CCR-ului și îi amenință pe judecători cu pistolul la tîmplă. Dar Dan Voiculescu îi asigură că așa se întîmplă, și atunci, ei bine, abia atunci are loc un act de presiune reală în mintea părinților voștri.

Desigur, noi știm că e o iluzie. Dar iluziile sunt foarte puternice. Iluziile îi ridică pe oameni absolut inepți precum Antonescu și Ponta în față, iluziile fac sute de milioane de victime (vezi comunismul). De aceea iluziile pe care le-au creat Voiculescu și Intact sunt mai puternice decît realitatea. Și în timp ce pe ecran curg imaginile cu o Dana Grecu isterică și un Mircea Badea făcînd șpagaturi, raptul abia începe. Totul sub justificarea absolută, Băsescuedevină.

Ca să primească puteri absolute, Hitler a dat foc la Reichstag. A arătat în direcția comuniștilor și a Comintern-ului, și a cerut puteri sporite. Puteri și mai mari, și mai mari.

Istoria ar fi trebuit să ne învețe, să nu mai fim atît de proști. Să nu îi credem pe cei care urlă hoțul, ci pe cei care chiar fac ceva să ajungă hoții la pușcărie. Dar acum ne-am tocmit lupul stînă la oi, pe Voiculescu prin cei doi (inserați ce vreți voi) de serviciu și acum o să ne mirăm de ce lucrurile merg prost.

*(notă de subsol) Fiind blogul meu propriu și personal am voie să fiu cît de indecis vreau eu, pe principiul explicat în postarea anterioară. Mai vreau să mă înțeleagă și familia, din care nu vorbește toată lumea limba engleză; și mai ales, unde aș scrie eu cu diacritice și cu î din i, dacă nu la mine pe blog??? În plus, credeți că sună la fel de bine ‘pumn metafizic în gură’ în altă limbă?

PS: Aștept cu nerăbdare eventualul reviriment al PNL-ului ca partid de centru dreapta. Altfel, nu-mi rămîne decît să sper că Tăriceanu a avut dreptate cînd a zis: “întotdeauna doctrina liberală, de centru dreapta, va fi reprezentată, chiar dacă nu de PNL, cineva va duce mai departe spiritul liberal în România”. Aștept, așadar, o opțiune de centru dreapta. Se aude?

Comments

Mic îndrumar despre cuvîntul ‘presiune’ — 13 Comments

  1. Poate că “Nu ştiu dacă e bine, domnule chestor” este un exemplu mai bun de presiune, mai ales că a doua zi domnul avea dosar penal. Sau un alt exemplu, sâmbătă după amiaza, cetăţeanul din garaj explica ce a vrut să spună Curtea Constituţională, şi luni dimineaţa la ora 6 aceasta redactase deja erata în spiritul indicaţiilor preţioase…

    Diferenţa este că cele două gâşte doar vorbesc, în vreme ce berbecul chiar face.

    [Offtopic]
    Când eram eu tânăr şi lucram într-o tipografie, expresia “Să ai presiune” era de bine 😆

    • Se pare că vorbind contra unor abuzuri evidente, oamenii mă percep ca un admirator al lui Băsescu. Ok, pot să trăiesc cu treaba asta. Dealtfel am explicat și în postare; ideea unei conspirații invizibile e mai tangibilă în imaginația românilor decît niște lucruri care se întîmplă real în fața ochilor lor.
      Și nu susțin că Băsescu ar fi imaculat. Dacă ar fi fost, n-ar fi putut ajunge președinte al României. E la fel de pătat ca ei; dar, vorba lui Mircea Toma, pînă la urmă e ok și dacă facem dreptate cu rîndul, nu la toți odată… dacă nu putem mai mult.
      Viața politică a lui Traian Băsescu e terminată, zic eu. Dar deh. Asta o zic eu, care, vorba aia, sunt băsist de cînd mă știu.

    • If it walks like a duck, quacks like a duck…
      Ceea ce nu înţeleg eu este de ce “băsismul” este ca o boală ruşinoasă de care se fereşte toată lumea. Majoritatea celor care “îi ţin partea” preşedintelui încep cu negaţia “Eu nu sunt băsist dar [insert any băsist theory here]”. Şi, nu, nu e vorba de teoria conspiraţiei – explicaţie comodă pentru orice nu ne convine. De vreme ce prezinţi lucrurile doar prin filtrul uneia dintre părţi este normal să fii asimilat ca fiind de partea respectivă. Dacă vrei să se ia în considerare nuanţe, ar trebui mai întâi să nuanţezi tu 😉 Or, în articolul de mai sus nu este nici o nuanţă.

    • Ținem partea președintelui, nu a lui Traian Băsescu. Paranoia însă e îndreptată contra omului, nu președintelui, și de-asta mi-e imposibil să nu spun ceea ce gîndesc fără să-l pomenesc pe Traian Băsescu.

  2. Inca o chestie – istoria teoretic trebuie sa educe. Practic in schimb e o indoctrinare nationalista de ti se urca parul in cap.

  3. “Publicul meu țintă este format din tinerii care au sub 30 de ani, restul fiind într-un fel sau altul corupți și ineducabili.”
    Ma vad nevoit, din pacate (pt mine, pt generatia mea), sa-ti dau inca o data dreptate 🙁

    • Din păcate mă văd nevoit și pentru generația mea să-mi dau dreptate. Ceea ce mă face să îmi pun niște întrebări foarte serioase.