Might and Magic Humble Bundle

Humble Bundle va avea pentru următoarele două săptămâni mai multe jocuri din seria Might and Magic (inclusiv Heroes of Might and Magic). Pentru cei care nu știu, Humble Bundle îți permite să achiziționezi în regim de “plătești cât vrei” jocuri și cărți.

Așadar, pentru un dolar (un dolar, da? E greu de găsit o bere care să fie la prețul ăsta) poți cumpăra Heroes 2, Heroes 4 și Might and Magic 1-6 (jocurile vechi), iar pentru cei care plătesc mai mult ca media vor fi Heroes 5 și 6 și Dark Messiah of Might and Magic la care se vor mai adăuga ceva jocuri săptămâna viitoare. Pentru 15$ sau mai mult intră acolo și remake-ul HD de Heroes 3 și Might and Magic X, noul Might and Magic pe care tot amân să-l joc acum din cauza pasiunii pentru Elite: Dangerous.

Pe fiecare articol în care vorbesc contra pirateriei îmi vin oameni care mă acuză că sunt ipocrit, că recomand oamenilor să nu pirateze. Unii mă acuză mai voalat, alții mult mai virulent, și de fiecare dată le dau astfel de exemple. 15$ pentru material de jucat pentru următorii doi ani? E prea mult? Nu, evident că nu e; da, nu e ultimul GTA, dar hai să fim serioși, un joc bun rămâne un joc bun indiferent de anul în care îl joci.

Și nu costă mult să găsești jocuri bune. De exemplu, Ovidiu a găsit site-ul IsThereAnyDeal.com pe care găsești oferte mișto pentru o sumedenie de jocuri. La fel, interesant e și EpicBundle.com, care au și ei link-uri către chestii foarte mișto. Iar Humble Bundle e acolo e ceva vreme 🙂 Deci se poate și fără să furi.

tumblr_inline_nnhquuTIB71r09qkf_500

Comments

Might and Magic Humble Bundle — 13 Comments

  1. Cam am tot ce e in bundle-ul asta pe Gog.com (a fost un bundle similar acum un an si ceva). Recomand si Bundle Stars si mai putin Indiegala (cred ca le-am mai si recomandat o data, de curand).

  2. ^Pana acum, cel mai “valoros” Humble Bundle a fost primul Origin Bundle care a blocat si site-ul si Origin pentru vreo 3 zile. A aparut acum vreo 2 ani si continea Dead Space si Dead Space 3 (aparut atunci de 3 luni!), Mirro’s Edge, Battlefield 3, Sims 3 cu majoritatea DLC-urilor, Burnout: Paradise City si inca vreo doua chestii pentru vreo 3 euro (2.95 la inceput, 4 euro si ceva cand s-a depasit media). Ce sa zic, cat o saorma 😛

    • Daca tot spamez aici, am uitat sa mentionez ca in retail si chiar pe Steam, jocurile respective faceau cam 180 de euro la momentul respectiv (numai Dead Space 3 era vreo 40 de euro).

    • De la Bundle Stars poti sa iei cu încredere, dar se cam repetă Bundle-urile. De la games republic n-am luat în schimb nimic. Pe vremuri mai luam pe GreenManGaming dar au schimbat prețurile în lire și parcă nu-mi mai convenea. În ultima vreme încerc să iau doar de pe GOG.

  3. Lipseste tocmai HOMM 3 complete din bundle-ul asta, in schimb compenseaza cu HOMM 2

  4. Gog.com e cam Steam, chiar daca-i fara DRM. Am mai incercat si Desura, dar jocurile de-acolo sunt atat de indie, incat sunt in marea lor majoritate nejucabile 🙂