Mîndria de a fi român…

… şi a asculta Jean Moscopol la televizor, cu o figură afectată şi tristă, dar plină de înţelesuri, precum cea a oamenilor care stăteau în emisiune la Sinteza Zilei ieri.

Ăsta era titlul lung care nu ar fi încăput ca titlu, sau ar fi încăput, dar nu vroiam eu să-l las aşa. Buuuun. Suntem mîndri că suntem români, plini de efluviuni patetice:

Nu ironizez cîntecul lui Moscopol. Din contră, îl înţeleg perfect pe el, pentru că a fost alungat de comuniştii care, în cele din urmă, au distrus întreaga ţară (sau au reconstruit-o, Dumnezeu să-l odihnească pe cavalerul pensionarilor Scripcaru). Dacă ascultaţi versurile lui Moscopol, veţi regăsi o ţară rece, urîtă, părăsită de viaţă. Cam cum e România acum.

Pe de altă parte, nu mă las atins de aceste efluviuni patetice. Nu pot să iau România în piept şi să aplaud frenetic la discursuri demagogice. Nu pot nici măcar să mă enervez cînd văd reclame precum cea cu maşina română ce se dă peste cap, iar conducătorul francez zice (anticipînd Euro): “C’est lui qui plonge!”:

De ce? Pentru că, de exemplu, aş vrea ca echipa României să aibă cel mai tare parcurs la Euro, să bată pe Franţa cu 10-0 jucînd cu doi oameni în minus (eliminaţi şi pe nedrept). Sau aş vrea ca Bucureştiul să fie cea mai tare capitală din Europa, parizienii să vină în Bucureşti ca să se odihnească, şi să facă naveta săptămînal ca să viziteze Palatul Parlamentului (Casa Poporului pentru neofiţi). Aş vrea ca eu, român fiind, să am IQ-ul cu 25 de puncte mai mare în medie, şi la noi să rămînă repetenţi premianţii lor. Aş vrea ca eu să nu fiu reprezentat în lume de oameni cu lanţ de patru kilograme de aur la gît.

Dar de fiecare dată cînd sunt patriot, susţin o echipă naţională de drogaţi, beţivi şi curvari, susţin un Parlament care dospeşte pe spinarea mea, susţin fanii ‘Numai iubirea’ şi susţin cerşetorii care au concediu de vară în care se afişează cu kilogramele de aur.

Pentru fiecare om care a ieşit afară e evident lucrul ăsta: totul e frumos pînă ajungi în locul în care sunt români. Mergeam pe străzile Munchen-ului şi am tăcut cînd singurul ‘trubadur’ de pe-acolo cînta în româneşte. Totul a fost perfect în Dublin, apoi în Heathrow pînă am ajuns în secţiunea din care se îmbarcau românii. Şi de fiecare dată cînd m-am întors în România, am refuzat să vorbesc limba cu străinii, de teamă de a nu fi asociat cu gîştele care parcă distrugeau totul în calea lor.

De aceea, ascultînd piesa lui Moscopol nu o să plîng. Eu nu mă consider român, mă consider universal. Sunt om înainte de a fi român şi mă consider cetăţean european înainte de a mă considera român.

În schimb, citesc interviul lui Laci Boloni, în care zice:

Poporul român nu este curajos şi este lipsit de ambiţie, deoarece a învăţat să se mulţumească cu puţin.

În schimb, este un popor abil, descurcăreţ, inventiv, care a fost obligat întotdeauna să găsească o soluţie pentru a se descurca şi a putea supravieţui.

Are o mare capcaitate de a suferi în tăcere, fără a se revolta.

Ştiţi ceva? Cred că are dreptate. Nu suntem curajoşi, şi suntem lipsiţi de ambiţie. Suntem un popor de oameni speriaţi – iar abilitatea, inventivitatea se manifestă mai degrabă în fapte cu caracter penal decît în aspecte pozitive.

Cu o astfel de moştenire, mi-e greu să mai fiu patriot. Dacă e să plîng după România, plîng după România lui Moscopol, România condusă de o familie regală, o Românie care făcea din Bucureşti “micul Paris”, o Românie care năştea oameni universali precum Eliade sau Ionescu.

Dar România aceea a murit cînd comuniştii i-au smuls coloana vertebrală şi ne-au readus la stadiul de nevertebrate. De aceea le mulţumim, şi îi votăm cu 70% din primul tur.

PS: Ştiu că e un trend zilele astea care zice: “De ce să votez? Votul meu oricum nu contează”. Urăsc trendul ăsta. E absolut idiot, în ciuda tuturor argumentelor. Trendul ăsta dezafectează exact acea parte din populaţie care poate să facă o alegere educată şi cu cap, şi lipsa oamenilor de la vot NU TRANSMITE NICI UN MESAJ. Cam atît am avut de zis despre treaba asta.

PPS: încă un fragment cu România pe care o iubesc, dar care a murit acum multă vreme: