Mîndria de a fi român…

… și a asculta Jean Moscopol la televizor, cu o figură afectată și tristă, dar plină de înțelesuri, precum cea a oamenilor care stăteau în emisiune la Sinteza Zilei ieri.

Ăsta era titlul lung care nu ar fi încăput ca titlu, sau ar fi încăput, dar nu vroiam eu să-l las așa. Buuuun. Suntem mîndri că suntem români, plini de efluviuni patetice:

Nu ironizez cîntecul lui Moscopol. Din contră, îl înțeleg perfect pe el, pentru că a fost alungat de comuniștii care, în cele din urmă, au distrus întreaga țară (sau au reconstruit-o, Dumnezeu să-l odihnească pe cavalerul pensionarilor Scripcaru). Dacă ascultați versurile lui Moscopol, veți regăsi o țară rece, urîtă, părăsită de viață. Cam cum e România acum.

Pe de altă parte, nu mă las atins de aceste efluviuni patetice. Nu pot să iau România în piept și să aplaud frenetic la discursuri demagogice. Nu pot nici măcar să mă enervez cînd văd reclame precum cea cu mașina română ce se dă peste cap, iar conducătorul francez zice (anticipînd Euro): „C’est lui qui plonge!”:

De ce? Pentru că, de exemplu, aș vrea ca echipa României să aibă cel mai tare parcurs la Euro, să bată pe Franța cu 10-0 jucînd cu doi oameni în minus (eliminați și pe nedrept). Sau aș vrea ca Bucureștiul să fie cea mai tare capitală din Europa, parizienii să vină în București ca să se odihnească, și să facă naveta săptămînal ca să viziteze Palatul Parlamentului (Casa Poporului pentru neofiți). Aș vrea ca eu, român fiind, să am IQ-ul cu 25 de puncte mai mare în medie, și la noi să rămînă repetenți premianții lor. Aș vrea ca eu să nu fiu reprezentat în lume de oameni cu lanț de patru kilograme de aur la gît.

Dar de fiecare dată cînd sunt patriot, susțin o echipă națională de drogați, bețivi și curvari, susțin un Parlament care dospește pe spinarea mea, susțin fanii ‘Numai iubirea’ și susțin cerșetorii care au concediu de vară în care se afișează cu kilogramele de aur.

Pentru fiecare om care a ieșit afară e evident lucrul ăsta: totul e frumos pînă ajungi în locul în care sunt români. Mergeam pe străzile Munchen-ului și am tăcut cînd singurul ’trubadur’ de pe-acolo cînta în românește. Totul a fost perfect în Dublin, apoi în Heathrow pînă am ajuns în secțiunea din care se îmbarcau românii. Și de fiecare dată cînd m-am întors în România, am refuzat să vorbesc limba cu străinii, de teamă de a nu fi asociat cu gîștele care parcă distrugeau totul în calea lor.

De aceea, ascultînd piesa lui Moscopol nu o să plîng. Eu nu mă consider român, mă consider universal. Sunt om înainte de a fi român și mă consider cetățean european înainte de a mă considera român.

În schimb, citesc interviul lui Laci Boloni, în care zice:

Poporul român nu este curajos și este lipsit de ambiție, deoarece a învățat să se mulțumească cu puțin.

În schimb, este un popor abil, descurcăreț, inventiv, care a fost obligat întotdeauna să găsească o soluție pentru a se descurca și a putea supraviețui.

Are o mare capacitate de a suferi în tăcere, fără a se revolta.

Știți ceva? Cred că are dreptate. Nu suntem curajoși, și suntem lipsiți de ambiție. Suntem un popor de oameni speriați – iar abilitatea, inventivitatea se manifestă mai degrabă în fapte cu caracter penal decît în aspecte pozitive.

Cu o astfel de moștenire, mi-e greu să mai fiu patriot. Dacă e să plîng după România, plîng după România lui Moscopol, România condusă de o familie regală, o Românie care făcea din București „micul Paris”, o Românie care năștea oameni universali precum Eliade sau Ionescu.

Dar România aceea a murit cînd comuniștii i-au smuls coloana vertebrală și ne-au readus la stadiul de nevertebrate. De aceea le mulțumim, și îi votăm cu 70% din primul tur.

PS: Știu că e un trend zilele astea care zice: „De ce să votez? Votul meu oricum nu contează”. Urăsc trendul ăsta. E absolut idiot, în ciuda tuturor argumentelor. Trendul ăsta dezafectează exact acea parte din populație care poate să facă o alegere educată și cu cap, și lipsa oamenilor de la vot NU TRANSMITE NICI UN MESAJ. Cam atît am avut de zis despre treaba asta.

PPS: încă un fragment cu România pe care o iubesc, dar care a murit acum multă vreme: