Ministrul și secretara

Citatul zilei de ieri a fost:

Suntem în situația în România în care o secretară bună la o multinațională câștigă cât un ministru. Este absurd și inadmisibil să se întâmple astfel de lucruri. Cum valorifici munca lor și pe cine reușești să atragi în administrația publică cu astfel de salarii?

O secretară bună e greu de găsit. Și un programator bun e greu de găsit, dar o secretară bună e infinit mai greu. Românilor le lipsește etica de muncă, nu înțeleg că rolul lor e important, nu înțeleg că singurul mod de a câștiga mai bine nu e să fure, ci să își facă treaba cum trebuie.

Un lucru pe care un ministru îl pricepe cu greu. Sunt foarte puțini miniștri remarcabili în România – nu știu dacă veți putea numi zece miniștri care au făcut ceva bun pentru țară. Prea puțini miniștri au ajuns în poziția respectivă pentru alte motive decât furtul generalizat.

Așadar, e mai puțin absurd, și cât se poate de admisibil ca o secretară bună la multinațională să câștige mai mult: produce mai mult, face mai mult și ma bine decât un ministru al României.

Ah, miniștrii sunt plătiți prost? Foarte bine. Asta e țara pe care au făcut-o generații de politicieni, cu un aparat de stat supradimensionat (Tăriceanu, te iubesc!) în care e imposibil să dai un salariu competitiv. În plus, degeaba plânge omul respectiv pe umărul miniștrilor. Realitatea e că un salariu la privat e în medie cu 19% mai mic decât unul la stat. Miniștrii poate sunt prost plătiți, dar trepădușii care vând țara la bucată sunt mult mai bine plătiți decât cei care cotizează la stat.

Posibil ca marea frustrare e că ministrul nu mai poate scoate secretara la ștrase, să-i arate ce mașină mișto are el. Îmi pare rău pentru viața socială a domnului ministru însă, cum explicam mai sus, e posibil ca domnișoara secretară să muncească mai mult și să facă lucruri mai bune decât domnul ministru.