M&M-urile maro ale lui David Lee Roth

Întotdeauna a fost o mare nebunie legată de pretențiile absolut absurde ale starurilor rock. E cunoscută pretenția celor de la Van Halen de a nu avea absolut nici un M&M maro cînd ajung la un concert. Chiar dacă pare aberantă și ireală, povestea nu numai că e reală dar are și sens.

După cum explică David Lee Roth (într-un clip care a fost dat jos de pe vimeo), clauza respectivă, aberantă, era strecurată în mijlocul unui contract foarte stufos, care trebuia să fie respectat de către cei care îi chemau să concerteze. Erau prevăzute acolo detalii tehnice foarte importante, care erau esențiale pentru siguranța tuturor celor care veneau la concert.

Dacă acea clauză nu era respectată, asta însemna că de fapt cei care îi chemaseră să concerteze nu citiseră contractul cu atenție și, foarte probabil, nici nu respectau condițiile tehnice prevăzute în contract. Sursă de întîrzieri cauzatoare de costuri mult mai mari (sau care chiar duceau la anularea concertului).

Povestea mi se pare extrem de relevantă, și aplicabilă în foarte multe locuri. De exemplu, mulți nici măcar nu au stat să citească contractele de împrumuturi bancare pe care le-au făcut. Acum 6 ani am făcut și eu un astfel de împrumut pe timp de un an; și atunci țin minte cum am enervat-o pe funcționara de la Raiffeisen care se plictisea lîngă mine în timp ce eu citeam contractul și îi mai ceream din cînd în cînd explicații.

A doua chestiune, mai importantă, e faptul că uneori, ceva aberant devine absolut logic în momentul în care ai contextul complet. Îmi amintesc cum la fiecare venire de ceva vedetă internațională, ziariștii locali mai veneau cu cîte-o ‘bombă’ de genul ăsta. Nu mai știu ce a fost cînd a venit Ray Charles, dar știu că erau niște chestii penibile, penibile pentru că au ajuns în atenția publicului și penibile prin reacția revoltată a unor cetățeni băgători de seamă pe la radio care veneau cu o atitudine de „nu ne vindem țara” și „de ce nu era bun Cătălin Crișan, ce ne trebuie ăsta?”.

De aceea mi se pare mult mai interesantă povestea lui David Lee Roth; pentru că arată de fapt că și acel comportament irațional are un sens, că de fapt ca și spectatori ne grăbim să judecăm fără să încercăm să înțelegem.