MR Carey – Fata cu toate darurile

Fata cu toate darurile” e un roman cu zombies scos de Nemira. Are loc apocalipsa zombie și, la câțiva ani, într-o cazarmă, o cercetătoare conduce o investigație legată de o serie de copii semi-zombie, care au un comportament atipic: deși sunt însetați după mușcat aproapele, învață lucruri noi și au activitate cerebrală. O profesoară se împrietenește foarte tare cu o fetiță-zombie, și când cazarma este atacată de o hoardă de „flămânzi”, profesoara, fetița, doi soldați și șefa proiectului de cercetare pleacă înspre Beacon, orașul supraviețuitorilor.

Îmi place foarte mult că acesta e cam primul roman pe care l-am citit care dă o explicație bună pentru apocalipsa zombie. Caroline Caldwell, din punctul meu de vedere adevărata eroină a romanului, încearcă să găsească o explicație pentru apocalipsa zombie, și o găsește: o ciupercă care se hrănește cu proteinele din sângele uman și care controlează sistemul nervos pentru a se răspândi. Sunt pagini întregi în care autorul explorează ipoteza asta prin personajul Caroline Caldwell, și, departe de a fi o secțiune plictisitoare, ipoteza e expusă într-un mod captivant.

M. R. Carey e un desenator – majoritatea „muncii” lui e pe bandă desenată. De exemplu nu știam până azi de dimineață că există o bandă desenată după Neverwhere al lui Neil Gaiman – dar există și e desenată de Mike Carey. E important acest aspect, și explică de ce mi-a plăcut „Fata cu toate darurile”. Felul în care e construită acțiunea, detaliile uneori excesiv de grafice, dar și atmosfera post-apocaliptică bine construită, toate astea „miros” a bandă desenată. Și, ca banda desenată, te prinde și dai pagină după pagină în neștire.

Cartea merită – traducerea făcută de Ruxandra Toma e foarte ok, pe alocuri chiar mai vezi un „paișpe”1)e un semn că omul care a tradus și-a bătut un pic capul cu „cum ar suna asta în realitate” și în afară de câteva typo-uri care apar în prima ediție2)apropos, primele ediții de obicei mai au typos, așa sunt identificate ca ediții de colecție 😀 cartea în sine e foarte ok. 416 pagini, se citesc pe nerăsuflate, două după-amieze ploioase.

E roman cu zombies. Așteptați-vă la detalii grafice dure. Ah, și, mai mult, e un roman care va fi ecranizat – am impresia că serialul Tv va apărea în toamna asta. Și acum, după poză, un spoiler. Nu mergeți mai departe de poză dacă nu ați citit cartea. Vorbesc serios.

m.r.-carey---fata-cu-toate-darurile-c1

Secțiunea cu spoiler

Pentru cei care nu au citit cartea dar care au ajuns până aici, opriți-vă. Serios, opriți-vă, pentru că strică felul în care veți citi cartea și veți privi serialul. E o experiență pe care nu doresc să o stric, și e foarte important să nu citiți mai departe.

.

.

.

.

Han Solo moare.

.

.

.

.

Partea de final are o întorsătură foarte mare, care mi-a plăcut foarte mult, dar i-a și lăsat un gust amar. De fapt nu mi-a plăcut. De fapt nu mi-a plăcut atât de tare încât simt nevoia să vorbesc aici despre ea, chiar dacă nu îmi doresc să public acest spoiler.

Carey decide ca soluția pentru carte, după ce oamenii se luptă cu toate pericolele alea, să fie ca ciuperca să devină simbiot – și practic să omoare prima generație de oameni neafectați și să-i dea de buni pe cei cu care ciuperca trăiește în simbioză, generația nou-născută. Sunt mai multe probleme aici, câteva de natură științifică, dar cea mai deranjantă e motivația. E momentul în care Caldwell devine eroina cărții și Justineau personajul negativ – e momentul în care Melanie devine și ea un monstru în slujba ciupercii. Ceea ce cumva am suspectat pe tot parcursul cărții. Justineau are un singur motiv pentru a o ține în viață pe Melanie, și acesta e faptul că înainte de apocalipsa zombie omorâse un copil cu mașina. Sentimentul de vină o face să devină super-protectivă în legătură cu Melanie, și deci să devină super-protectivă cu autoarea morală a eradicării vieții umane.

Poate aici e și arta lui Carey, care a dat un final în ton cu societatea curentă, suicidală în numele unor valori superioare prost înțelese, și foarte des suicidală tocmai pentru că lucrează contra științei (reprezentată aici de Caldwell). Ieri, când am terminat cartea, eram foarte șucărit pe finalul ăsta. Mi s-a părut că invalidează efortul de supraviețuire. Că, cumva, îmi șterge încrederea în capacitatea de supraviețuire a speciei. Mi-a trecut între timp, pentru că mi-am dat seama că dacă și voi o să fiți la fel de revoltați ca și mine atunci e o carte bună. În fond, Carey te pune, ca cititor, în situația extraordinară de a decide dacă finalul e o soluție bună sau nu – twist-ul e chiar aproape de ultima pagină, și nu mai face aserțiuni asupra binelui sau răului. Finalul e oarecum inevitabil, îl presimți încă de pe la mijlocul cărții, dar te ține aproape, și tot speri, tot speri că în ciuda situației la limită Caldwell o să reușească.

Doar că nu e ca în filme, e ca-n viață.

NOTES   [ + ]

1. e un semn că omul care a tradus și-a bătut un pic capul cu „cum ar suna asta în realitate”
2. apropos, primele ediții de obicei mai au typos, așa sunt identificate ca ediții de colecție 😀

Comments

MR Carey – Fata cu toate darurile — 5 Comments

  1. Inteleg ca explicatia pentru zombie (care nu e singura plauzibila, dar e interesanta, din ce spui) e inspirata din viata si existenta ciupercii Cordyceps?

    Altfel, e imposibil sa nu dai “spoilere” cand emiti o opinie, deci e suficient si un avertisment mic. Nu de alta, dar zilele trecute, dupa avanpremiera Suicide Squad, cineva imi spunea pe Facebook ca fraza “Jared Leto interpreteaza peste asteptari exact Joker-ul pe care-l merita Batman-ul lui Ben Affleck” e un super spoiler :))

    • Da, explicația e bazată pe Cordyceps – îi dă și un nume, Cordyceps Caldwellensis, după numele tipei 😀

      Pot face review fără spoilere, chiar și opinii fără spoilere, dar nu în cazul cărții ăsteia. Și îți zic că merită să citești întâi cartea, nu spoilerele mele 😀

    • Da, clar poti face review-uri fara spoilere, doar ca unii vor interpreta totul ca fiind un spoiler sau chiar le vor cauta (parte din asa zisa “cultura a spoiler-ului”).

Comentariul tău