Muzica pop românească 2016

M-a îndemnat lumea să fac o selecție cu muzica pop românească din 2016 – așa că am trecut prin ceva playliste ce le aveam la-ndemână și am transformat un pic lista cuiva care-și zice CrazyTop40 sau ceva de genul. În orice caz, mai jos, lista. Ce e deosebit și nu o să mai vedeți în altă parte e că am comentat fiecare piesă pe care am inclus-o – unele le-am inclus deși sunt mai slăbuțe, dar majoritatea sunt destul de bune. Revin, poate, cu mai multe explicații, deocamdată postarea asta e suficient de lungă cât să nu mă lungesc și mai mult la introducere.

Lista.

  • Ligia – Fraiero (feat. Vescan) – Povestea îi mișto, piesa e bine construită, îți rămâne repede în cap și o pui pe repeat.
  • Andra – Floare de nu-mă-uita (feat. Dorian) – smooth, epic, mult peste ce scoate Andra de obicei
  • Damian & Brothers feat. Smiley – În stație la Lizeanu – Damian Drăghici a scos un album de „& Friends” care e, cred, cel mai complet album din anul 2016. Smiley parcă nu e foarte inspirat aici, dar merge, e muzică faină de chef.
  • Randi – Ochii ăia verzi – O piesă destul de clișeu, dar băiatul ăla arată bine, are voce, piesa e bine construită și echilibrată. E reprezentativă pentru vibe-ul 2016 + videoclipul nu-I deloc rău, stilat, în alb-negru.
  • Carla;s Dreams – Imperfect – Aproape tot ce au atins Carla’s anul ăsta s-a făcut aur. Clipul are o poveste care poate atinge oameni, povestea din versuri e frumoasă, plus accentul moldovenesc, curat, simplu, transmite mesajul într-un fel în care ajunge la toată lumea. Imperfect se ascultă pe repeat.
  • Dorian Popa feat. Ruby – Sare pe rană – În primul rând, Dorian Popa e un al doilea Smiley, mai urban, mai dus la sală, mai golan un pic. Ruby se îndepărtează de imaginea de pițipoancă cu sâni mari. Nu poate foarte mult, dar măcar își face o imagine mai digerabilă social, măcar nu mai încurajează curentul de pițipoance ignorante.
  • Lidia Buble feat. Matteo – Mi-e bine – instrumentalul e aparent simplu, curat, neîncărcat, îți rămâne în cap din prima. Lidia Buble are o voce caldă, curată și ea, merge perfect pe piesa asta.
  • El Nino feat. JO – Pentru liniște – O piesă de început de ani 2000, cu un pic de vibe R&B
  • Ruby feat. Uzzi – Nu caut iubiri – piesa e acceptabilă, dar cumva nu a ieșit deloc memorabil. Zgomot de fond de anul 2016. E nevoie pentru a avea contrast la celelalte piese. Măcar s-a întors Uzzi, poate chiar face ceva în 2017.
  • Feli – Timpul – Destul de plată, dar are câteva armonii interesante. Feli știe ce face cu vocea, dar încă nu a găsit ceva să iasă în evidență.
  • Dorian feat. Shift – Am, iubito – pentru cine are urechi să asculte sunt referințe la droguri. Urban, periculos, se strecoară în zona pop pentru că piesa e bine produsă. Cu un vocal mai puțin îngrijit, cu o secvență rap mai lungă și cu voce mai dogită ar fi fost o piesă hip-hop underground.
  • Shift feat. Connect-R – Dama de pică – ritmuri orientale, că doar suntem la intersecția dintre est și vest. Influență din muzica trap, practic manea hip-hop-trap.
  • Alina Eremia – Vorbe pe dos – îmi place mult vocea Alinei Eremia, e șablonul pentru cum trebuie să cânți ca solistă în anul 2016. Fără excese majore, cu armonii neexagerate. Piesa în sine e clișeu, dar și clișeele trebuie ascultate ca să înțelegem despre ce e vorba în main-stream și să apreciem mai mult experimentele.
  • Irina Rimes – Da’ ce tu – o piesă care sună ca ceva din zona Sia+alte+asemenea. Nu e doar o copie leneșă, sunt câteva elemente originale acolo, dar prea puține. În orice caz, pentru că ăsta a fost sound-ul internațional al lui 2016 merită inclusă în listă.
  • Delia Rus – Dacă pleci – o piesă pe la final de an, uitabilă, dar rămâne pentru referință.
  • Guess Who feat. Tudor Chirilă – Prea curând – mulți au spus că e „Walk this way”-ul românesc. Sunt în mare eroare, desigur, Tudor Chirilă nu e Tyler și nici Guess Who nu e Run DMC. Dar e o colaborare simpatică, ascultabilă, de pus în colecția cu Best Of OkapiSound.
  • Lora – Ruga – ăsta ar trebui să fie un etalon pentru felul în care se poate integra folclorul în muzica pop modernă. Bine lucrat, bine cântat, te prinde rău dacă stai să o pui pe repeat. Piesa perfectă de 1 decembrie.
  • Delia – Cine m-a făcut om mare – Madonna de România face pop ca la carte. Ceva să-și spele ieșirile urbane de la începutul anului.
  • Nicole Cherry – Cuvintele tale – Cineva o pune pe Nicole Cherry pe urmele Andrei, fără să îi spună că printre costuri e și Măruță. O pun doar de referință, altfel e o piesă uitabilă, cu un clip bun.
  • Andreea Bălan – Uită-mă (Rework) – O piesă corectă, cu un clip cu trupa de pop-rock lângă ea. Pentru că Andreea Bălan e totuși capabilă să înceapă să facă munca asta de artist pop în mod corect, acum că nu mai are nimic de demonstrat.
  • Delia – Fulg – piesa pe care o consider definitorie pentru conceptul Deliei de mega-concert. Delia vrea să scrie „epic” cu litere mari de-o șchioapă în clipul și piesa asta. În România lui 2016 e singura care poate face așa ceva. Poate în 2017 o să vedem mai mult.
  • Robert Toma – Cum trăiește lumea bună – Robert Toma habar nu are cum trăiește lumea bună, dar cântă despre ea; e o poveste numai bună pentru adolescenți. Altfel, ceva îți rămâne în cap, îmi amintește de Akcent cum la o piesă n-aveau bani de bilet și la următoarea colega lui de clasă era doar pe interes, după banii lor.
  • Puya cu Ligia, Vescan și Mahia Beldo – Pagini de istorie – Pop-hop, că nu știu cum să-i zic altfel. Și acolo e Ligia, care e meseriașă.
  • Carla’s Dreams – Ne bucurăm în ciuda lor – cântecul de protest al anului 2020 o să fie pop, cântat de Carla’s Dreams, nu de băiatul care a luat Nobelul anul trecut. Cum ziceam – Carla’s Dreams e pariul perfect pe 2016.
  • Smiley – Îndrăgostit (deși n-am vrut) – cu un clip super-simpatic, numai bun pentru ceva relaxat. Perfect executat, arată că se poate să nu intri în depresia generală în care parcă a intrat restul României.
  • Ami – Te-aștept diseară – am ascultat câteva zile bune pe repeat piesa asta. Nu știam de ce, dar îmi plăcea foarte tare. E o poveste urbană, cu care s-ar putea identifica studentele (sau, mă rog, cineva în zona aia de vârstă). Dar nu asta e. E instrumentalul. E excelent lucrat – și clipul e foarte foarte bine pus pe piesă. Ami nu arată calități vocale extraordinare pe-aici, dar intră perfect pe instrumental și pe rolul din versuri. Practic, e piesa în care și-a găsit „vocea”. Și vorbesc atât de mult despre ea pentru că am ascultat-o pe repeat zile la rândul, deja știu fiecare notă.
  • Akcent feat. Lora – Lasă-mă așa – Lora am înțeles că antrenează viitoare staruri, și se simte ceva în siguranța cu care execută hit după hit. Băiatul de Akcent nu e foarte tare pe gustul meu, dar s-ar putea altora să le placă. Piesa e executată exemplar.
  • INNA – Cum ar fi? – e faină, simpatică, ușurică. Nu solicită circumvoluțiunile, și e relaxantă – uplifting, să zic așa.
  • Peter Pop – Umbre – omul ăsta are voce, și e grav. Piesa e destul de clișeu, dar e doar un început – e loc de crescut.
  • Dima feat. Amna – Cireș de mai – rămâne. Din nou, tonalitățile de fundal ale anului 2016.
  • Giulia feat. Shift – Ce-a fost a fost – refrenul ăla cu „lalalalalala” îți rămâne în cap.
  • Nicole Cherry feat. Connect-R – Se poartă vara – puștoaica e de nota zece. Pentru cei care nu înțeleg ce a făcut în piesa asta – poveste cu fetițele în club, ritmuri orientale combinate cu ceva reggae. Da, e ritm și un pic de muzicalitate de manea. Hai nu vă mai plângeți atâta, în club merge bine.
  • Criss Blaziny feat. Alexandra Stan – Au gust zilele – piesa asta e o piesă ok – un pic de trap, Alexandra Stan, o tipă care are voce și talent. Dar motivul #1 pentru care am inclus piesa asta e să vă reamintiți moda aia oribilă cu blugii sfâșiați pe jumătate de picior.
  • Delia – 1234 (Unde dragoste nu e) – O reinterpretare foarte curajoasă a unei piese ce nu se mai potrivește cu epoca – așa că Delia a refăcut-o într-un stil urban, cu un clip cu accente soft-porn (50 shades of Grey a dat liber la pseudo-BDSM pe sticlă). A fost prima piesă importantă după „Da, mamă”, și toată lumea se aștepta să fie ceva cumințel rău de tot. Și nu a fost. Și a fost bine 😀
  • Voltaj feat. Ruby & Colin – Nana – pop de anul 2016 cu pop de anul 2000. Îi bună combinația.
  • Nosfe feat. Ruby – Condimente – Un clip chiar fain, plin de culoare, dacă ignori câteva elemente neplăcute((namely, cocalarul titular al piesei)). E prima oară când aud într-o piesă rimă la „condimente” și la „CASCO”. Ca să nu mai zic de rimat „Nutella” cu „Arșinel și Stela”.
  • Shot – Inevitabil – Boy-band de 2016, practic cu 16 ani întârziere. E pusă ca să vă amuzați și voi un pic.
  • Carla’s Dreams – Acele – din nou, metafore scoase din zona consumatorilor de droguri, dacă nu era clar ce se întâmplase cu „Eroina”. Una din piesele definitorii ale anului 2016.
  • Matteo feat. Corina – Ceva nou – Matteo mie mi se pare omul care își asumă aducerea armoniilor din manele în zona pop, fără rușine. Omul o face foarte bine și nu, nu e un lucru rău – manelele sunt populare pentru că au chestii foarte bine gândite. Practic, Matteo și Connect-R sunt artiștii pe care îi asculți când vrei să asculți manele dar ți-e teamă că lumea din jur te va judeca. Piesa asta cu Corina e printre favoritele mele de pe anul 2016 – undeva, în top 15. Vers remarcabil: „ca disonanțele din disfonii”.
  • Sanda N feat. Blazon – Tu ești norocul – evoluția naturală a șlagărului de Mamaia în anul 2016. Sună bine, dar o uiți de cum s-a terminat piesa.
  • Elena – Perna mea – Elena Gheorghe se infantilizează și joacă un rol neadecvat vârstei ei. Are o imagine deosebită, remarcabilă, dar cred că își pierde vremea cu piesele astea din ultima vreme. În fine. E roșcată, arată bine, măcar clipul e mișto.
  • Alexandra Stan – Ecoute (feat. Havana) – DA! O piesă în franceză, Alexandra Stan face ceva monumental, cam ce făcea INNA înaintea ei. Nu m-am uitat peste cifre, nu am investigat mai mult, dar cred că Alexandra Stan e una din cele mai promițătoare vedete pe termen lung – construiește lent, și nu neapărat pentru piața românească.
  • Vescan – Tic-tac feat. Mahia Beldo – O piesă meditativă, care dacă te prinde în drum spre muncă, dimineață s-ar putea să pornească o mică depresie.
  • Carla’s Dreams – Sub pielea mea #eroina – Nu văd cum oamenii nu s-au prins că #-ul ăla e un H. Și da, e o piesă despre droguri, doar că, vorba celor de la Carla’s, e o piesă despre ce vrei tu să fie. Albumul NGOC e cel mai bun album din 2016 cântat în limba română.
  • DJ Sava feat. Faydee – Love in Dubai – Muzică de club executată perfect.
  • Jo – Cu un picior în rai – Piesă de vară. Fără pretenții, optimistă. Cântec de oameni tineri și veseli.
  • INNA – Heaven – Inna nu mai cântă foarte mult pentru piața românească. O piesă de dans, de vară.
  • Monoir & Osaka feat. Brianna – The violin song – Aici vezi cum arată un experiment reușit. Ăsta e genul de piesă care, pentru a exista, trebuie să ai o mie de piese plate, fără personalitate – ca să-și permită un 1 la mie să ia niște riscuri. Și rezultatul poate fi excelent.
  • Andra feat. David Bisbal – Without you – Andra se îmbracă ca o mămăiță dar face o piesă competentă cu David Bisbal, pe care îl știți #delatelevizor.
  • Raluka – Ieri erai – Dacă începutul nu îți intră în cap obsedant înseamnă că ascultăm muzica diferit. Pop reușit cu un pic de riscuri, cu un pic de experiment. Plus armonia din „ieri erararararai” care sună atât, atât de bine.
  • Irina Rimes – Visele – Asta și piesa dinainte arată cât de tare poate să te prindă o armonie bine gândită. Viselelelelele.
  • Vescan feat. Florin Ristei – Las-o – Povestea e bună, bună, bună de tot, și bine zisă. Refrenul lui Florin Ristei e făcut profi, se potrivește excelent cu piesa pe de-a-ntregul. Una din piesele de top 10. Vescan numai povești d-astea are, nu vreau să întreb mai multe.
  • Reea feat. Akcent – Rain – Nu, Akcent nu-mi place, dar piesa e foarte bună de vară și nu cere mult efort de digestie.
  • Elena – Lăcrămioara – prima piesă din seria de chestii infantilizante ale Elenei Gheorghe. E de vară, e de copii, dar serios, Elena, pufuleți?
  • Lora – Asha – cum ziceam, Lora e acum ceva antrenoare de vedete. Și cumva, ceva îi iese foarte bine. E pop la pătrat.
  • G-Girls – Call the police – Lori (nu Lora), Inna, Antonia și Alexandra Stan. Lansată la 1 iunie, că atunci începe oficial vara. Că despre asta e vorba – o piesă de club, de vară.
  • Nicole Cherry – Cine iubește – asta e cea mai bună piesă a lui Nicole Cherry pe anul ăsta, din punctul meu de vedere. Și e o reinterpretare interesantă de „Cine iubește și lasă” – deși folosește de-acolo doar un vers, tot e bine.
  • Antonia feat. Carla’s Dreams – Sună-mă – Serios, n-am ce comenta. Antonia e top-notch, Carla’s Dreams sunt cei mai serioși în meseria asta.
  • Kamelia – Amor – e momentul în care îmi spuneți că n-am gusturi, dar îmi place Kamelia. Și Amor e super-decentă. O pun pe 2016, chiar dacă a fost lansată în decembrie 2015 – a prins foarte bine prin vara lui 2016.
  • Jo – Mesajul meu – „Oamenii-s pe mese și inimile sub”.
  • Carla’s Dreams – Unde – Băi, moldovenii ăștia știu să cânte. Nu știu ce le face în sărăcia aia de țară de se apucă toți de cântat, dar o fac bine.
  • Randi – Calc pe suflete – o plângăceală tipică, dar rămâne în minte, plus că no, fetelor le place.
  • Antonia – Vorbește lumea – Practic, Antonia zice că o doare dorsal de ăia care comentează că știu ei cum se face treaba, ea e fericită cu alegerile pe care le-a făcut. E motivațional, când ești în lumina reflectoarelor și lumea mănâncă rahat.
  • Shift feat. Lariss – Prefer – A fost acum doi ani cu Dale papi – anul ăsta a făcut piesa asta cu Shift și a mers excelent. Pop românesc 2016 executat excelent.
  • Dorian Popa feat. What’s up – Buze – poate pare penibil titlul, dar piesa îți rămâne în cap, e foarte faină.
  • Smiley – Insomnii – O piesă dintr-un alt film, în care Smiley experimentează cu structura, cu sonoritatea. E cea mai reușită piesă solo a lui pe anul ăsta. Clipul e și el curajos, deosebit, se vede că omul e într-o altă ligă.
  • DJ Sava feat. Alina Eremia & What’s up – Dulce amar – DJ Sava a scos și el câteva piese de dans excelente. Alina Eremia și ea e pe val. Piesa asta nu avea cum să iasă prost. Scoasă prin februarie, cred că a fost șablonul pe care s-a turnat dance-ul de vară românesc 2016.
  • Lidia Buble feat. Adrian Sina – Mă cerți – Ok, ce e cu clipul ăla? A pus-o pe Lidia între saci de gunoi umflați, că n-or fi avut bani de baloane – și versul ăla „luceafăr eu de-aș fi / ți-aș face vreo doi copii”. Da’ no, îți rămână în minte.
  • Oana Radu & Dr. Mako feat. Doddy – Stai – Mișto. Chiar mișto piesa. Oana Radu Are voce – dar în afară de piesa asta nu mai țin minte nimic pe anul ăsta. Poate nu a plăcut-o lumea? Piesa e ok.
  • Carla’s Dreams – Aripile – mi-e jenă, habar nu am ce să mai zic la Carla’s.
  • Delia & Deepcentral – Gura ta – O piesă veselă, bine făcută, nu prea poți să-i reproșezi multe Deliei.
  • Nane feat. Tranda – Atât de simplu – Nane a avut o mulțime de piese anul ăsta, a venit cu stilul ăla urban, smooth, deloc rău. Adică, bine, e pe gusturi – unora le place, altora nu. Mie-mi place, e pop-hop numa’ bun.
  • Lariss – Droppin’ da bomb – Piesă de dans plină de energie.
  • DJ Project feat. Ela Rose – Sevraj – piesa asta e scoasă din anul 2000 – DJ Project parcă face aceeași piesă de 15 ani. Da’ no, sună bine, le merge.
  • Yssa – Tu și eu – nu știu de unde a apărut, dar e un one hit-wonder care are șanse să îți rămână în cap. Manea pop
  • Doc & Motzu & Smiley – Pierdut buletin – E din decembrie 2015, dar până prin mai ascultai numai piesa asta pe repeat. Așa că da, 2016, Pierdut buletin.
  • Giulia – Ochii tăi – o includ nu pentru că e prea grozavă, ci pentru că Giulia a avut curajul să aducă folk-ul în pop. Pentru că da, la bază piesa aia sună mai degrabă a folk. Cred că o să auzim mai multe piese în genul ăsta anii care-or veni.
  • Ana Baniciu – N-a fost să fie – O piesă de energie, lansată în ianuarie cu sugestii gen „mergi la sală” în videoclip.
  • Kaira feat. Elena – Mirror – pentru inspirația muzicală de anii ‘90, și pentru look-ul Elenei din videoclip. Și pentru videoclip, în cele din urmă.
  • Gipsy Casual – Kelushka (DJ Rynno & DJ Bonne Remix) – remixul ăsta a rupt – chiar dacă piesa e din 2015, eu nu am auzit-o decât târziu în 2016, și mi-a rămas în cap tot anul.
  • Shift feat. Ruby – Urcă și coboară – Ruby e pe val, Shift e pe val. O piesă care urcă și coboară, vorba versului.
  • The Motans – Versus – alți moldoveni, care mi-au rămas în cap de cum i-am ascultat .
  • Mahala Rai Banda feat. Buppy Brown – Kan Mahala – E un exemplu de direcție excelentă prin care muzica țigănească poate să cucerească spațiul pop românesc, fără să fie respinsă ca „manea”. Pentru că are spirit și experimentează cu curaj.
  • Milan – Regele minciunilor – Asta e o fată de viitor, am înțeles că iese de la un fel de școala vedetelor. De urmărit. Piesa e mișto de tot.
  • Muneca – Vai – Lansată la sfârșitul lui 2015, piesa asta are sonoritățile alea latine care se lipesc de tine și prind atât de bine în vară.
  • Alexandra Stan feat. Mohombi – Balans – dance acceptabil, nu a fost foarte populară piesa asta dar nu e chiar atât de rea.
  • Adda – Dragă inimă – o piesă matură, solidă și destul de populară pe care am ratat-o (mulțumesc, mbl).
  • Adda – Lupii – o piesă pe care a inclus-o și Sergiu V. Vasile pe lista lui de preferințe, și deși e scoasă în octombrie 2015, eu am ascultat-o pe repeat jumătate de an în 2016. Totally legit, pentru că pe contul de youtube, artista a pus 2016 în titlu, deci e ok. Piesa îți rămâne în minte în mod plăcut – și e fain contruită, vocea Addei e remarcabilă, tematica e și ea populară. O piesă bună, bună de tot pentru care pot să dau liniștit vina pe Vasile că a ajuns pe lista mea de 2016.