#nda06 - Cui îi e frică de LGBTQ+ și de ce?

Pentru că suntem în plină campanie electorală nu e anormal să auzim tot felul de prostii de natură politică, afirmații foarte des făcute fără acoperire pentru că pentru declarații politice nu poți fi atacat. E cumva ciudat că poți încadra orice minciună la „declarații politice” și să mergi mai departe, dar este unul din prețurile plătite pentru a avea o democrație cât de cât funcțională - oamenii au voie să greșească cât timp greșelile lor nu afectează viețile cetățenilor.

Foarte des, minciunile provin din teamă. Oameni care nu înțeleg anumite lucruri care ajung să se teamă nu numai pentru ei ci și pentru cei din jurul lor. Foarte des, teama asta vine din lipsa de informație. Nu știm ce este un anumit lucru și ne temem de el; lucru speculat de către politicieni, pentru că frica e cel mai bun motivator și cel mai bun mod de a crea un conflict în societate - conflictul e foarte bun pentru un politician pentru că el se plasează ca apărătorul valorilor tale personale, o funcție pe care doar și-o erijează și niciodată nu o exercită (deși vor declara mereu sus și tare că fix asta fac). Politicienii, din multe puncte de vedere, pot fi mincinoși profesioniști, iar o minciună repetată foarte des poate deveni în mintea oamenilor adevăr, de la Goebbels citire. Nici nu-i de mirare că neofasciștii se folosesc de stratagema asta pentru a câștiga popularitate - orice minciună repetată devine adevăr în mintea celor care ascultă minciuna.

Noi, cei nobili și neîntinați, față de ei, niște barbari și tâlhari

Noi, cei nobili și neîntinați, față de ei, niște barbari și tâlhari

Scopul este, desigur, crearea unor inamici de care să te temi, și de care politicianul să te apere. Comunitatea LGBTQ+ a devenit o astfel de țintă pentru discursul politic, așa că mi se pare normal să vorbim un pic pe șleau despre cui îi e frică de LGBTQ+ și, mai ales, de ce. Atenție, repet care e formatul seriei nda - tot ce scriu aici sunt notițele mele personale, viziunea mea personală și înțelegerea mea asupra lucrurilor. Ca de obicei, nu trebuie să fiți de acord cu mine, fiecare om își datorează să își formeze propria părere. Cred însă că pagina asta va fi un start mai bun decât lăturile politicienilor. Hai să vedem, deci…

Ce este LGBTQ+

Lesbian, Gay (homosexual), Bisexual, Transsexual, Queer (Ciudat) și alții (uneori scris LGBTQIA+, cu intersex și asexual adăugat) este o comunitate dedicată celor care nu se regăsesc în normele identitare heteronormative. Și dacă treaba asta pare o salată de cuvinte, sper că până la final o să avem o viziune clară asupra ce înseamnă acest acronim, cine sunt oamenii „vizați” de el, și să clarificăm câteva mituri legate de oamenii din comunitate.

De fapt, primul lucru pe care aș vrea să-l clarific e ideea de comunitate. Îi spune că e comunitate, dar chiar dacă o parte din persoanele LGBTQ+ din mediul urban se implică în mod activ în diverse activități și ONG-uri de profil sau de profile similare, nu toate persoanele LGBTQ+ fac asta - ar fi și aberant, o să vedem de ce. Așa că deși îi spunem comunitate, vorbim foarte des despre indivizi din care mulți nici măcar nu știu că sunt LGBTQ+ - în mare parte pentru că habar nu au că nevoile și greutățile lor în interacțiunile sociale, și că deviațiile personale de la normele sociale sunt adresate de această comunitate. Multe persoane LGBTQ+ s-ar putea să nu știe că sunt, sau s-ar putea să trăiască într-un conflict interior care să ducă, surprinzător, la a se ralia cu mișcările de persecutare a comunității LGBTQ+. Exemple sunt suficiente, printre cazurile celebre ai nume precum nazistul Ernst Röhm, sau, recent, József Szájer din Fidesz, unul din cei mai activi oameni contra drepturilor comunității LGBTQ+, el însuși prins într-o orgie homosexuală (organizată în plină pandemie, aia era de fapt problema).

Ce vreau să fac nu e neapărat o simplă reducere la nazism, ci doar să subliniez că în această comunitate intră inclusiv oameni care se manifestă activ contra ei, contra oamenilor ca ei înșiși. Pare un pic paradoxal, și nu este singurul paradox din această zonă culturală. Când vine vorba de sexualitate și morală publică oamenii au foarte multe conflicte interne - foarte des pentru că morala publică nu e tot timpul aliniată cu realitățile individului.

Confuzia e și mai mare în care îți dai seama că acronimul însuși denominează trei sau patru orientări sexuale (LGB + asexual, dacă poate fi văzută ca orientare sexuală) și grupează câteva tulburări de natură sexuală sau identitară atâta timp cât avem în minte un model simplu de ce înseamnă normalitatea. Problema reală vine la definirea normalității, pentru că normalitatea diferă de la om la om în funcție de experiențele personale. Experiențele fiecăruia sunt diferite, și poate că tu îți închipui că dacă viața ta a fost normală și echilibrată din multe puncte de vedere, la fel e a tuturor celor din jurul tău. De exemplu, una din trei femei au fost abuzate sexual de-a lungul vieții lor; efectele psihologice ale genului acesta de abuz pot duce la tulburări care nu pot fi rezolvate nici cu psihologi, nici cu medicație. Ce vreau să zic e că percepția legată de normalitatea ar putea include pentru unele persoane genul ăsta de abuz, dar nu pentru toată lumea. Normalitatea ta nu e normalitatea tuturor.

Și cumva pare că pun în cârca LGBTQ+ doar tulburări și aberații cauzate de traume, ceea ce nu e real. Pur și simplu oamenii se nasc cu anumite înclinații. Ai băiatul efeminat, fata „bărbătoasă”, și ai un copil din 4000 născut cu sex ambiguu (1:2000-1:4500). Dacă teoria heteronormativă e că normalitatea este că există două sexe, masculin și feminin, această reducere e utilă doar pentru informația trecută în buletin, și realitatea este mult, mult diferită. Realitatea este că dacă ai două puncte în spațiu în jurul cărora suntem majoritatea, dar și multe puncte între ele. Statistic relevante, fie și dacă luăm cazul copiilor cu sex ambiguu.

Sexualitatea e un spectru (generat cu ChatGPT. Nu folosește date statistice)

Sexualitatea e un spectru (generat cu ChatGPT. Nu folosește date statistice)

Manifestările pot, uneori, să fie „corectate” prin educație. Corecția asta nu funcționează mai niciodată; dar în mod sigur se înscrie în linia abuzurilor aplicate asupra indivizilor care îi transformă uneori în mod grotesc. De aceea cel mai important aspect al comunității LGBTQ+ este acceptarea diversității oamenilor și încercarea de a compensa pentru corecțiile brutale aplicate de societate în educația acestora.

Comunitatea LGBTQ+ este, așadar, despre libertatea de a-ți găsi identitatea - libertate care s-a extins de la identitatea de natură sexuală (că vorbim de plasare pe spectru sau de orientare sexuală). Una din funcțiile importante ale activiștilor LGBTQ+ este să creeze spații în care oamenii să poată să se deschidă, să vorbească în siguranță despre dificultățile lor, și în care să nu le fie teamă să descopere posibile explicații pentru felul în care simt și percep lumea - că vorbim despre percepțiile și pornirile de natură sexuală sau că vorbim despre percepțiile de natură sentimentală sau intelectuală. Comunitățile LGBTQ+ sunt, în general, foarte deschise înspre a înțelege cum este cineva și aproape deloc în a forța pe cineva să fie într-un anumit fel. Ăsta e motivul pentru care comunitățile LGBTQ+ sunt foarte des deschise către comunitățile oprimate făcând o casă bună mai ales cu mișcarea feministă, dar nu numai. Îmi amintește un pic de un tip, nu-l știți voi, un băiat din Galileea care ținea cu ăia oprimați și marginalizați.

Orientarea sexuală e și ea, foarte des îndreptată înspre polul opus, dar uneori e o săgeată care bate într-o cu totul altă direcție decât așteaptă societatea

Orientarea sexuală e și ea, foarte des îndreptată înspre polul opus, dar uneori e o săgeată care bate într-o cu totul altă direcție decât așteaptă societatea

O mică paranteză: V-am pus două poze generate cu ChatGPT, și vroiam să vă pun și o a treia despre cum arată teoria heteronormativă. Asta spune că toată lumea se află pe punctul ăla unde scrie Masculin sau Feminin, și săgețile toate bat înspre polul opus. Nu am mai generat a treia poză pentru că mi s-a terminat creditul cu ChatGPT pe ziua de azi. Asta e, data viitoare.

În fine, vreau să închei ideea pe care am pornit-o. Cine sunt persoanele LGBTQ+? Chiar dacă în general trăim cu impresia că „sunt fandosiți din clasa de mijloc urbană” care sunt înfometați de atenție, realitatea e că persoanele LGBTQ+ apar oriunde, fără prea multe menajamente, pentru că natura umană nu prea ține cont dacă te naști la oraș sau la sat, sărac sau bogat, prost sau deștept, și naturii umane nu prea îi pasă foarte tare nici de convingerile tale politice.

Ce nu este LGBTQ+

Poate mai important decât ce este LGBTQ+ este ce nu este. Aș putea să fac o mișcare de-aia reducționistă, să zic că „LGBTQ+ nu este cam tot ce susține AUR că ar fi”, dar pentru că nu aveți timp să săpați în lăturile criminale neofasciste aș zice să explorăm câteva teme predilecte de discuție în jurul LGBTQ+.

LGBTQ+ nu e despre promiscuitate

Probabil cea mai mare problemă de natură morală pe care o ridică criticii LGBTQ+ e legată de promiscuitatea membrilor comunității, percepută exagerat de cei din jur. Foarte des logica acestei promiscuități asociate cu comunitatea e destul de simplă: individul oprimat de societate pentru încărcătura lui genetică dar și pentru preferințele de natură sexuală, odată identificându-și și acceptându-și propriile preferințe ar putea fi mai deschis la experiențe. În momentul în care își acceptă devierea de la morala publică restrictivă, presupunerea tuturor e că individul se va afunda în promiscuitate, ca sfidare la adresa moralei.

În discuțiile publice, moraliștii de matineu pictează promiscuitatea ca fiind o exclusivitate a comunității, uitând că promiscuitatea nu s-a inventat în cercurile LGBTQ+. În plus, este o acuzație facilă care nici nu cere demonstrată: oamenii ăștia au opinii despre sexualitate deci sigur fac sex nenorociții! Sau, mai rău vorbesc despre sex. Unde s-a auzit aia, să vorbești despre sex.

LGBTQ+ nu e despre abuzarea sau coruperea copiilor

Protecția copiilor e paravanul perfect din spatele căruia să ataci pe oricine, iar o comunitate care vorbește despre sexualitate va fi o țintă extrem de facilă când argumentul va fi „dar copiii???” Dacă aș avea câte-un leu pentru fiecare dată când am auzit sau văzut scris „eu cum îi explic copilului meu” aș putea să cumpăr Palatul Parlamentului pe persoană fizică. Acuzele legate de coruperea copiilor merg până la a afirma că LGBTQ+ este despre coruperea minorilor, o afirmație repetată pe toate canalele media de către opozanții comunității. Țin minte un tweet scris de un erou de tastatură care afirma că homosexualii violează bebeluși de șase luni, afirmație lansată fără echivoc, fără drept de apel.

Și evident că lucrurile nu stau așa. Aș putea aduce în sprijinul meu statistici care arată că un violator de copii e mai degrabă membru al clerului decât membru al unei organizații LGBTQ+, dar cred că am reduce conversația la nivelul eroului de tastatură de care aminteam mai sus, și n-are sens. Acuza, însă, rămâne - mai ales că multe organizații LGBTQ+ se implică în procesul de educație, prin tot felul de activități de suport de informare, popularizare a ideii că e ok să cauți răspunsuri la întrebările pe care le ai, și că este în regulă să simți diferit de cum așteaptă lumea din jurul tău, mai ales când vine vorba de subiecte atât de intime precum sexualitatea. Și chiar dacă câteva organizații din zona LGBTQ+ vorbesc și despre educația sexuală, cele două subiecte sunt subiecte diferite.

LGBTQ+ nu recrutează nici nu pregătește un război anticreștinism

Chiar dacă uneori din partea individului recunoașterea apartenenței la comunitatea LGBTQ+ vine cu o revoltă contra instituțiilor morale care impun heteronormativitatea obsesiv, LGBTQ+ nu are, fundamental, un război cu creștinismul, foarte multe din principiile morale fiind foarte asemănătoare cu cele creștine (înțelegere, acceptare, empatie, lucruri de genul ăsta). Indivizii LGBTQ+ doar doresc să fie înțeleși și acceptați, în primul rând de ei înșiși și mai apoi de societate. Și nu, nu are loc un proces de recrutare LGBTQ+ - dacă ai un pic de empatie față de oamenii din jurul tău, dacă ai înțelegere și răbdare față de cel de lângă tine nu înseamnă că ești recrutat în comunitate. Chiar dacă e sub atac constant, reacția comunității e foarte des defensivă, și foarte rar ofensivă.

Cui îi e frică de LGBTQ+?

Și acum, că știm ce e și ce nu e comunitatea asta, să vorbim despre adversari. Ce îi deranjează pe oameni la o comunitate care e despre înțelegere și acceptare? Ce, vrei să zici că de-a lungul istoriei au mai existat comunități persecutate pentru că cred în principii gen empatie, acceptare, înțelegere pentru semeni? Vrei să zici că Bănescu, ăla care acuză de ideologie neștiind ce înseamnă cuvântul, reprezintă o astfel de comunitate? Ciudat.

Ura contra comunității LGBTQ+, cum ziceam, mai ales din spatele paravanului protecției copiilor și viitorului, e muniție politică perfectă. Comunitatea e un inamic perfect - oamenii sunt în comunitate pentru că sunt deviază de la normele societale - iată, ce cuvinte grele „deviază”, „norme”, vouă vă place de cineva care deviază de la norme?

Problema bărbii în comunism

Pentru că oamenii au o problemă majoră cu problemele care țin de intimitate și sexualitate, hai să facem o paralelă. Să zicem că regimul comunist ar fi trăit nu 42 de ani ci 242 de ani. Suntem în anul 2189, și un tânăr comunist îndrăznește să își lase barbă. După cum știți, una din marile probleme ale regimului comunist român era cu lungimea părului, și chiar dacă aveai piese prin anii ‘70 care spuneau că nu contează cât de lung ai părul, ci cât și cum gândești, ideea nu a percutat la nomenclatura comunistă. Singurii oameni care aveau voie să poarte barbă sau păr lung erau artiștii care primeau de la secretarul de partid o notă că lungimea părului are o justificare profesională; restul erau pasibili să fie arestați, bătuți și tunși de miliție.

Dar suntem în anul 2189, și un cerc Hadrianic român sătul să se lupte cu părul facial încearcă să împingă o lege care să permită românilor să-și lase barbă și părul lung. Reacțiile sunt diverse - de la oameni revoltați: „cum adică, să aibă bărbați părul lung?” „Cum o să-i explic copilului meu că e bărbat dacă are părul lung?” „Ce-o să urmeze, să ne oblige pe toți să avem părul lung?” „Dar copilul meu cum va reacționa când două persoane cu părul lung se sărută pe stradă???”

Desigur, toate argumentele care implică copii sunt mult mai puternice la nivel emoțional, și cred eu că opoziția contra bărbii este cât se poate de justificată. Vorbim de 242 de ani fără barbă, iar barba e clar un semn al mizeriei individuale - ce individ poartă barbă dacă nu unul neîngrijit, un ne-tovarăș comunist, un individ anti-sistem, un mizerabil? Spuza societății se ridică să ne facă nouă legi?!?!?! CE E ASTA?

Acum, că v-am făcut să vă enervați contra tuturor bărbaților care poartă barbă sau au părul lung, vreau să vă uitați la modul ăsta de gândire și să puneți exact discursul din jurul comunității LGBTQ+. Problema poate e chiar un pic mai clară în privința bărbii pentru că lesbianismul sau homosexualitatea nu le porți pe față, știți ce zic?

În fine, ideea e că nu, faptul că cineva obține libertăți pentru persoanele LGBTQ+ nu înseamnă că cineva îți impune să devii homosexual sau lesbiană. Așa cum tovarășul comunist din 2189 poate foarte bine să își mențină barba rasă și părul la lungime regulamentară, adăugarea dreptului de a face lucrurile altfel nu presupune impunerea de a face lucrurile altfel. Și dacă nu știi cum să îi explici copilului tău de ce se sărută două persoane cu părul lung, lasă-i pe cei care au experiență și înțeleg cum se face educația să îi explice. Că de-aia există specialiști în chestii la care tu nu te pricepi.

Dar nu-i prea mult?

Acum 30 de ani era o paradă, acum 20 de ani era o zi, acum zece ani a devenit o lună dedicată LGBTQ+, nu e prea mult? Nu merg prea departe? Greșesc eu când mă întreb de ce mi se bagă pe gât elgebeteul ăsta? Putem să avem și conversația asta, dar faptul că luna iunie e „luna pride” nu înseamnă absolut nimic pentru tine dacă nu înseamnă absolut nimic pentru tine. Știi ce zic? Dacă tu nu simți că ești parte din comunitatea LGBTQ+ și nici nu o sprijini, dacă nu ai nicio treabă cu comunitatea, ce-ți pasă ție că pe Goodreads scrie cineva un articol despre cărți LGBTQ+ friendly recomandate? Sau că cineva pune la cafeneaua unde mergi un steag cu curcubeu?

Dar, Dorin, uite, îmi masacrează arta! Toate filmele sunt acum gay, toată lumea vorbește numai despre chestia asta și m-am săturat! Sincer, și eu. Pentru că majoritatea discuției din jurul LGBTQ+ vine fie dinspre latura politică extremistă, unde mi se explică chestii mincinoase, fie dinspre corporații care vor să mulgă comunitatea și fac tot ce pot să practice acel LGBTQ-ism performativ, în care sprijinim chestia asta pentru că nu ne costă nimic și te prostim să cumperi mai mult de la noi. Să înțeleg, prietene, că nu-ți place capitalismul și felul lui de a perverti orice idee?

Sau poate te plângi că ai auzit câte-o idee tâmpită emisă din cercurile LGBTQ+. Ca orice comunitate cu oameni diverși, și comunitatea LGBTQ+ are propria ei rație de oameni proști, unii din ei cu studii superioare. Poate exemplul meu favorit e cazul recent al propunerii legată de terminația X la cuvinte. Așa cum apartenența la biserica ortodoxă nu face oamenii mai morali, mai buni sau mai buni creștini, la fel nici apartenența la comunitatea LGBTQ+ nu vine cu bonus pe inteligență. De fapt, faza asta cu terminația în X pare mai degrabă răspunsul la o provocare lansată de un extremist anti-LGBTQ+, și răspunsul a fost un „hold my beer” din partea activiștilor. Ca în orice comunitate, activiștii suferă de activism, chiar dacă nu trebuie făcut ceva ei fac ceva pentru că trebuie să facă ceva. În fine, pentru un răspuns mai cu capul pe umeri la prostia cu X-ul citiți la Roxana.

Ei, cum ziceam, nimeni nu are monopol nici pe prostie, nici pe inteligență. Și rolul dezbaterii politice nu ar trebui să fie să îi minți pe oameni doar pentru că poți, așa cum face AUR și alți extremiști, ci să găsească din mai multe idei, unele extreme, acea cale de mijloc care să fie cu adevărat bună pentru toată lumea.

Concluzii

Sigur, acest articol este scurt și nu acoperă întreaga complexitate a subiectului. Nu are cum. Subiectele precum sexualitatea, identitatea, reprezentarea, drepturile egale, respect reciproc, vor fi întotdeauna dezbătute și răs-dezbătute. Nu există un singur argument acoperitor, și oricine zice că are o soluție simplă este ori un mincinos sadea, ori un tembel.

Sincer, nu pot să spun că am neapărat partea organizată a comunității LGBTQ la suflet - cum ziceam, activiștii LGBTQ+ foarte des ajung să se faulteze de unii singuri. Îmi pasă mai mult de indivizii LGBTQ - oamenii care au nevoie de spațiile alea în care să se exprime în siguranță și care își caută echilibrul, care se strâduie să înțeleagă cine sunt, ce sunt, și de ce simt așa cum simt. Și nu pot să fiu de acord cu aserțiunile cu iz criminal și minciunile turnate fără pic de rușine de adversari politici ai persoanelor LGBTQ, oamenii care îi folosesc ca țintă pentru scopurile lor politice.

Din câte am observat, oamenii luați unul câte unul sunt mult mai înțelegători cu persoanele LGBTQ decât oamenii luați „în masă”. Același om luat în particular, discutat cu el, se va dovedi mult mai înțelegător decât atunci când se află într-o mulțime și scandează cu ură contra a ce i se spune de la platformă. Deci, dacă e ceva ce ar trebui făcut, e să reflectăm mai mult asupra a ceea ce scandăm, pentru că doar dacă stăm și judecăm real putem opri cercul ăsta al urii pe care activiștii politici vor să-l întrețină.

Cam atât aveam de zis deocamdată.