Nu e neapărat abuz cînd legea ți se aplică ție
Umblă zilele astea diverse articole despre cum e tratată poliția română. Și nu zic, poate că sunt abuzuri uneori, dar hai să vedem două cazuri. Primul, de la Mariciu (via arhi):
Un cetățean a urlat huo la o coloană oficială. Din punctul lui făcea dizidență politică, din punctul de vedere al polițistului jignea agentul de poliție care îl oprise. Lui Marian i se pare nejustificată amenda de 900 de lei, prea mare pentru faptă. Mie mi se pare prea blîndă, mă gîndesc că în Statele Unite, ar fi fost luat pe sus, dus la sediul poliției sub amenințarea armei.
Al doilea caz e o postare de facebook, în care se deplînge un abuz în luarea pe sus a celor care fac curse ilegale.
Din nou, poliția română e prea blîndă, pentru că toți ăia care huiduiau acolo trebuiau luați pe sus. Intrat cu mascații în ei dacă era nevoie. Cel mai ciudat e că tocmai cel care a postat recunoaște că cursele sunt ilegale dar se plînge de abuzurile poliției.
Ca și în cazul discuțiilor contrariante pe care le-am avut în ultimele zile referitor la mită, este clar că noi dorim să se aplice legile pentru toți ceilalți, dar suntem obișnuiți ca legile să nu ni se aplice nouă. O să numesc ăsta efectul de șofer: toți ceilalți șoferi sunt șoferi proști, nu eu.
Cît timp nu o să ne trezim din gîndirea asta primitivă nu o să putem vorbi de o țară în care legea domnește. Nici nu putem vorbi de o selecție atentă în ceea ce privește legile și legiuitorii pînă cînd românii nu realizează că legile sunt importante tocmai pentru a putea trăi cît mai liniștit și mai liber. Pînă atunci, însă, o să rămînem cu oameni cu pedepse definitive care ne fac inclusiv legile care îi vizează.