Neverwhere – Neil Gaiman

Neil Gaiman - Neverwhere

Neil Gaiman - Neverwhere

Probabil unul din motivele pentru care am lipsit în ultima vreme de pe propriul meu blog este că am preferat, în (mult prea) puţinul timp pe care îl am să îmi arunc nasul în cărţi.

Neverwhere a fost prima carte pe care am terminat-o după o perioadă foarte, foarte lungă de băgat nasul numai în texte tehnice.

Cînd începi să citeşti Neverwhere, Gaiman te seduce cu un episod incredibil de bine scris, care prefigurează felul în care e scris şi restul cărţii: Foarte curgător, foarte uşor de citit, cu accent mare pe imagine. Nimic neaşteptat avînd în vedere faptul că Neverwhere este de fapt o novelizare a unei serii Tv.

Gaiman dă viaţă unei întregi Londre paralele, în care fiecare cartier este personalizat şi e de fapt un lord al acelei zone a oraşului (favoritul meu e Old Bailey). Ideea mi se pare foarte generoasă, la fel ca şi ideea din spatele casei Arch (şi a lady Door), maeştri ai uşilor şi a tuturor lucrurilor ce se vor deschise.

Pentru mine, finalul a fost un final dorit, nu neapărat neaşteptat. După ce citeşti cartea simţi că ar fi necesară întorsătura care o aduce în final Gaiman, şi că orice alt gen de soluţie ar fi nedreaptă. Chiar dacă pe tot parcursul cărţii personajul principal e mai degrabă victimă decît conducător al propriului destin, finalul spune două lucruri foarte importante din punctul meu de vedere. Primul, că nu e nevoie de foarte mult pentru a reuşi în ceea ce faci, şi că nu trebuie să renunţi la părţi din tine pentru a reuşi (cînd se întoarce, Richard Mayhew este un om de succes, în tot timpul pe care şi l-a acordat sieşi nu a fost tras înapoi de curajul de a visa). Al doilea e faptul că acea lume, cea dinăuntrul tău, are prioritate în cele din urmă.

E o carte despre triumful fanteziei asupra normelor. O carte excelentă pentru drumurile lungi la şi de la muncă. 🙂

PS: Review-ul acesta s-ar putea să conţină spoilere :). (De fapt, the spoiler level is low to minimal)

Comments are closed.