Neverwhere – Neil Gaiman

Probabil unul din motivele pentru care am lipsit în ultima vreme de pe propriul meu blog este că am preferat, în (mult prea) puținul timp pe care îl am să îmi arunc nasul în cărți.

Neverwhere a fost prima carte pe care am terminat-o după o perioadă foarte, foarte lungă de băgat nasul numai în texte tehnice.

Cînd începi să citești Neverwhere, Gaiman te seduce cu un episod incredibil de bine scris, care prefigurează felul în care e scris și restul cărții: Foarte curgător, foarte ușor de citit, cu accent mare pe imagine. Nimic neașteptat avînd în vedere faptul că Neverwhere este de fapt o novelizare a unei serii Tv.

Gaiman dă viață unei întregi Londre paralele, în care fiecare cartier este personalizat și e de fapt un lord al acelei zone a orașului (favoritul meu e Old Bailey). Ideea mi se pare foarte generoasă, la fel ca și ideea din spatele casei Arch (și a lady Door), maeștri ai ușilor și a tuturor lucrurilor ce se vor deschise.

Pentru mine, finalul a fost un final dorit, nu neapărat neașteptat. După ce citești cartea simți că ar fi necesară întorsătura care o aduce în final Gaiman, și că orice alt gen de soluție ar fi nedreaptă. Chiar dacă pe tot parcursul cărții personajul principal e mai degrabă victimă decît conducător al propriului destin, finalul spune două lucruri foarte importante din punctul meu de vedere. Primul, că nu e nevoie de foarte mult pentru a reuși în ceea ce faci, și că nu trebuie să renunți la părți din tine pentru a reuși (cînd se întoarce, Richard Mayhew este un om de succes, în tot timpul pe care și l-a acordat sieși nu a fost tras înapoi de curajul de a visa). Al doilea e faptul că acea lume, cea dinăuntrul tău, are prioritate în cele din urmă.

E o carte despre triumful fanteziei asupra normelor. O carte excelentă pentru drumurile lungi la și de la muncă. 🙂

Neil Gaiman - Neverwhere

Neil Gaiman - Neverwhere