Nevoia de a fi inspirat sau motivat

Văzusem zilele trecute un articol despre cum România e cea mai bine reprezentată țară în echipa de speakeri motivaționali ai unui anume John Maxwell – unul din tipii mari al cărui mare succes în viață e să vorbească despre succesul în viață, sau ceva de genul ăsta.

Suntem, așadar, lideri la vorbăria motivațională. Și e drept – anul trecut nu a fost weekend să nu văd una-două astfel de conferințe motivaționale făcute în Brașov. Brașovul e o țintă preferată pentru motivaționaliștii ăștia, fiind aproape de București și având o mitologie exotică pentru bucureșteni, care când aud Brașov își imaginează străzi largi pe care se poate circula, munți și aer curat. Faci un weekend motivațional în Brașov sau prin împrejurimi și te întorci în București „freș” pentru o nouă săptămână de muncă. E un business bun – oamenii, se pare, simt nevoia de a fi motivați. De ce?

Eu am început facultatea în ‘98. Aveam atunci un dialog foarte frecvent: „Eu: Unde dai? A: Habar n-am. Eu: Ah, deci și tu tot la ASE?”. S-au făcut atunci mai mulți oameni de finanțe, bănci, management, și toate jucăriile astea pe care în mod normal le faci când ai bani în buzunar veniți din afaceri personale. De-asta managerii români sunt în general niște oameni cu gândire simplă și lipsiți de inspirație sau spirit. De-asta afacerile românești au conducători varză – ASE-ul a strâns spuza cu câteva excepții, pentru că deși zeci de mii de oameni termină ASE-ul e aproape imposibil să găsești un contabil bun (există, dar ajungi greu la ei, etc.). În general e plin de habarniști și mediocri, de oameni care au făcut o facultate ca să facă o facultate, după care au început să lucreze ca șoferi, curieri sau femei-politician (ca să nu le zicem pe nume).

Oamenii ăștia au nevoie de o îndrumare. Cei care au ajuns în funcții de conducere nu au făcut față responsabilităților, dar cum calitatea umană e slabă((oamenii buni sunt eliminați din sistem de oamenii mediocri, care sunt mult mai bine organizați)) oamenii ăștia au nevoie de moduri în care să-și justifice salariul și prezența.

Cum o fac? Păi simplu: organizează un workshop. Un workshop cu un speaker are un mare rezultat: îl prezintă ca și competent pe managerul care îl contractează, iar speaker-ul îi poate da ceva chestii măsurabile: coeziunea echipei a crescut cu 15%, de exemplu, și alte metrici similar idioate. Managerul are ce prezenta în situația de la sfârșitul anului, angajații au venit la un teambuilding într-un loc unde firma plătește, și-au mai descărcat hormonii (că doar teambuilding-urile sunt recunoscute pentru fraternizările între colegi), deci toată lumea e mulțumită.

Speakerii motivaționali au prins foarte bine șmecheria asta. Mulți au început ca „entertainer” pentru firmele măricele care făceau teambuilding-uri. Apoi, au preluat ideea independent, pentru că e un business mai bun în momentul în care ești invitat să vorbești decât când tu ești cel care organizează evenimentul și trebuie să plătească cheltuielile. Dar despre ce să vorbească? Subiectele cele mai bune sunt cele care nu au rezultate măsurabile, iar cel mai puțin măsurabil lucru din universul ăsta e motivația.

Ca să-l citez pe unul din speakerii ăștia, „motivaționalul e ca un duș – dacă nu faci unul pe zi nu te simți bine”. Și ceea ce vând oamenii ăștia e vină la kilogram – tu ești de vină că nu ești suficient de motivat, tu ești de vină că ești gras/slab/introvertit/lent/orice altceva. Dar asta prinde foarte bine în România. Prinde, pentru că oamenii ăștia au o masă de manevră extraordinară – mediocritatea românească, cultivată în decenii de proastă educație socială. Inițial eram tentat să explic că e vorba de femeia româncă, întreținută și incapabilă la munca ei, dar apoi mi-am dat seama că acolo se adaugă și o sumedenie de bărbați efeminați și lipsiți de forță și caracter, după care mi-am dat seama că efeminarea (și deci partea feminină) nu are nicio vină – și de fapt e vorba de mediocritatea și lipsa de caracter a românilor.

O vedeți și voi în jurul vostru. Oameni care îl plac pe Poptămaș, oamenii care dau share la citate pe internet, oameni care iau câte-un vers și ți-l citează dimineața, sau oameni care aruncă în fiecare dimineață un „Bună dimineața! It’s a good day to be alive!”. Oameni care-și exagerează emoțiile pentru că asta îi învață motivaționalii, că emoțiile pot fi prostite dacă insiști, că apatia se alungă cu forța, cu pozitivism tembel. Oameni lipsiți de o structură morală rezistentă, care se pliază pe speakerii ăștia extrovertiți care îți iau banii dând vina pe tine că nu faci suficient de mult efort.

Vina o poartă, desigur, faptul că nu avem acea structură morală. Creștinismul românesc, sistemul moral dominant, nu face față pentru că în general suntem o națiune de atei care mai merg din când în când la biserică. Alternative nu prea există – suntem prea leneși să adoptăm o nouă religie, chiar și ateismul. Nici nu suntem capabili să ne construim unul, așa că aici e haos. Speakerii motivaționali vin să umple haosul ăsta pe banii fraierilor. Este o escrocherie în cadru legal – oamenii se acoperă cu multe hârtii. Cei mai deștepți vând cărți – sau pamflete informative cu rezumatul a ceea ce au de spus. Valoarea e minimă, rezultatele sunt subiective, nemăsurabile cu metrici obiective. Oamenii ăștia vorbesc despre măreție, despre ce a făcut Steve Jobs, despre ce ar fi făcut Steve Jobs, despre ce a gândit Steve Jobs. Există un microunivers al motivaționalilor români, oamenii se citează între ei și se ajută reciproc. Sunt o mare haită pusă pe hămesit.

Dar problema rămâne

Oamenii care fac dușuri motivaționale nu rămân cu nimic valoros – fără înțelepciunea motivațională sunt lipsiți de substanță. Fata care a dat share la pseudo-înțelepciune strigă de fapt după ajutor. Tipul care a pus poza cu teancul de self-help books e în pragul dezastrului. Oamenii care au spicuit citate din cartea unui barbolog de-ăsta înțelept simt o lipsă acută a unui sistem spiritual/intelectual. Este un vid de înțelepciune în viața lor – iar interacțiunile sociale nu ajută deloc, pentru că îi pun permanent în compania altor oameni la fel de lipsiți de înțelepciune, și schimbul de idei e foarte sărac.

Dacă adaugi la asta cultura de a nu contesta ce ți se transmite din partea autorității, insuflată de școala românească din prima zi de grădiniță, poți să scrii orice și să-i atribui citatul lui Abraham Lincoln/Churchill (dacă ești de dreapta), lui Karl Marx (dacă ești de stânga), lui Dan Puric/Mihai Eminescu (dacă ești naționalist), lui Densușianu (dacă ești dacopat) sau lui Gabriel Garcia Marquez sau Octavian Paler dacă ești tânăr urban apatic dar cititor de cărți. Dacă nu intri într-una din categoriile astea poți oricând să-l pui pe Steve Jobs, Mark Twain sau Marc Aureliu ca și sursă.

Cum să faci un citat bun motivațional? Păi e simplu. Amesteci niște cuvinte și exprimi ceva ce te interesează. Să zicem că eu mă trezesc în această dimineață cu dorința de a fi gâdilat pe orgoliu, deci o să vorbesc despre măreție. Măreția e un concept prăfuit, care nu-și are sens în contextul societății curente, mult mai egalitară decât construcțiile tradiționale, unde exista un senior și niște slujitori. Tocmai de-asta se mulează foarte bine pe temă, pentru că vrei să fii gâdilat pe orgoliu, adulat, deci trebuie să dezvolți o astfel de relație cu cititorii tăi. Măreția e un concept care se pliază perfect.

Hai să vedem. Ce ziceți de:

Cineva mi-a zis să nu mușc mai mult decât pot mesteca. Prefer să mă înec cu măreție decât să ciugulesc nimicuri.

Mark Twain

Pui o poză cu Mark Twain și gata-i treaba. Ai rezolvat-o. Îți primești like-urile și share-urile de rigoare, i-ai motivat pe cei din jurul tău. Am putea să facem toți asta, în fiecare zi. Dar dacă o faceți doar o să umpleți cu mai multă mizerie mediul din jurul vostru.

Și problema rămâne

Problema: oamenii ăștia care au nevoie de motivaționale sunt niște oameni deprimați și lipsiți de substanță, care au nevoie să se mintă că sunt fericiți. Nu au repere, nu au o fundație morală pe care să construiască. Pentru ei am o soluție. E grea. E o cale greu de urmat, dar merită.

Mergeți la sursă. Majoritatea lucrurilor pe care oamenii ăștia le-au zis le-au copiat. Mergeți la sursă. Dacă și ăia au copiat, mergeți mai departe, la sursă. O să descoperiți curentele vechi – o să descoperiți filosofii de viață care au funcționat bine secole la rândul. Dar pentru asta trebuie să schimbați felul în care citiți – să nu mai consumați text, ci să studiați. Să ascultați cu o ureche critică.

Nu pariați pe înțelepciunea nimănui, ci construiți-vă voi un sistem – împrumutați, la nevoie, din stoicism, epicurianism, budism, confucianism sau creștinism ideile care sunt în acord cu gândirea voastră, dar dezvoltați-vă un sistem propriu. Un sistem personalizat – construiți-vă voi o idee despre cum vreți să fie viața voastră. Fiecare om e diferit, sau are șansa de a fi diferit. Sunteți singura persoană cu care o să trăiți toată viața, ar fi bine să vă educați în așa fel încât propria existență să fie în acord cu tine însuți.

Sună aproape motivațional. Nu e. E mult de muncă. E exasperant, e dificil. Sunt momente în care înțelegi de ce oamenii îi iau pe motivaționalii ăștia în brațe – e mult mai ușor. Motivaționalul, din păcate, nu e ca un duș, e ca un drog. Ca să-l lași treci printr-un sevraj și intri în depresie, că îți dai seama că e greu. E dureros. Dar eliberarea de drog e salvatoare. Te face om. Eliberat de traumă, de plăcerea ieftină, viața e mai dificilă o vreme, dar omul e mai puternic.

Spune nu motivaționalelor.