Nu am nimic de ascuns

Discuția recentă despre asocierea cartelelor pre-pay de telefonie cu actul de identitate a adus o sumedenie de argumente pentru măsură. Nu știam că avem atît de multă încredere în guvernul nostru încît îi dăm și mai multă informație despre ce facem și cum facem. Ar fi trebuit să învățăm mai multe din perioada comunistă, din puterea absurdă pe care o avea Securitatea asupra noastră. Ei bine, în momentul ăsta SRI-ul ne poate urmări mai bine decît putea să o facă Securitatea.

Printre argumentele oamenilor am auzit cel mai des “nu am nimic de ascuns”. Problema e că ai. De fapt, ar trebui să poți să ascunzi absolut orice informație despre viața ta. Nu e treaba guvernului să te urmărească pe tine, ci treaba lui e să conducă un aparat care să te protejeze. Și spuneți-mi, cîtă putere asupra voastră vreți să lăsați în mîna politrucilor care ne conduc acum?

“Nu am nimic de ascuns” nu e un argument. Ar trebui să aveți lucruri de ascuns. Foarte mulți din cei care citesc acest articol chiar au; probabil foarte mulți din cei care citiți acest blog piratați soft, muzică, filme sau cărți. Foarte mulți dintre voi ați dat un MP3 unui prieten sau ați luat de la el un MP3 – dar voi știați că nu aveți voie să DEȚINEȚI MP3-uri? Prin lege într-o vreme era interzisă schimbarea mediului pentru fonograme de două ori, așadar exista doar varianta prin care muzica s-ar putea porni de pe CD (original, evident). Și atît. Sau mai știați de exemplu că dacă cîntați “Happy Birthday” încălcați copyright-ul? Nu?

Așadar, “nu am nimic de ascuns” nu e o variantă. Cineva cu ochii pe voi v-ar putea sălta pentru orice delict minor precum traversat strada aiurea sau deținerea de telefon mobil într-o sală de spectacole (aparat de înregistrare). Încălcăm în mod natural zeci de legi zilnic, fără să le cunoaștem.

Legile ar trebui să aibă ca scop să ne protejeze, nu să ne îngrădească, însă existența lor face mai mult să ne îngrădească decît să ne protejeze.

Cu toții avem ceva de ascuns chiar dacă nu cunoaștem lucrul ăsta. Și dacă nu am avea nimic de ascuns, înseamnă că legile nu ar trebui să se schimbe; în fond, legile se modifică din cauză că societatea se schimbă, nu invers. Iar pentru a se schimba, societatea se mișcă în direcția a ceea ce acum e ilegal, ilicit sau neacoperit de legislație.

De ce acceptăm îngrădiri libertăților noastre? Anonimatul e un aspect foarte important al vieții noastre în societate. Nu uitați, legile menite să controleze societatea sunt date sub acoperirea unor intenții nobile, precum urmărirea infractorilor sau salvarea copiilor din ghearele indivizilor răi. Realitatea e însă că legile sunt date împotriva libertăților tale, și sunt menite să te controleze.

Fie și numai acest aspect, și “Am ceva de ascuns” ar trebui să fie cheia standard pentru orice interpretare a legilor. Și așa există prea multă putere în mîna statului asupra cetățeanului (dar despre asta discutăm într-o postare viitoare).

Comments

Nu am nimic de ascuns — 6 Comments

  1. nu spun asta ca un contraargument, caci sunt de acord cu ce ai scris, insa cica ar fi vorba de securitate/libertate…deci…”acceptam” ingradiri in numele “sigurantei”
    Politia Romana – Siguranta si incredere 🙂

    • O să revin cît de curînd cu un articol pe tema ‘avem nevoie de asta pentru siguranța și încrederea noastră?

  2. Poate că n-ai nimic de ascuns, chiar din punct de vedere legal. Nu piratezi, etc, în general nu încalci nici o lege. Dar multe din informațiile personale pot fi extrem de utile în afara sferei polițienești. De exemplu, spionaj economic. În condițiile în care pe cei care colectează datele nu-i verifică practic nimeni, acele informații vor fi abuzate.

    Exact problema cu NSA-ul, care pun pariu că a făcut mult spionaj economic.

  3. Pingback: Stiri 14 aprilie 2014 | paradigma.ro

  4. De fapt puterea pe care o avea statul (înţeles ca “Securitatea, Miliţia, funcţionarul de Partid, orice om care avea o legitimaţie şi se credea foarte tare”) era destul de limitată. Cel mai simplu test: iei un moş de azi, unul care a trăit 30-40 în vremurile lui Ceaşcă şi Dej, şi îl întrebi de câte ori a văzut de aproape un om al statului, miliţian sau securist. Primul l-a văzut probabil de câteva ori, şi pe al doilea niciodată. Miliţienii nici măcar nu patrulau cum fac Garcea de azi cu Loganul.

    E altceva la mijloc: în condiţiile perioadei 1945-1980, pentru ca mecanismul social să funcţioneze, publicul trebuia să accepte un anumit grad de înregimentare. Poate nu chiar ca la armată, cu uniformă, deşi la şcoală aveai uniformă, vânzătoarele de magazin aveau uniformă (halat albastru), diversele meserii manuale la fel, halat cenuşiu sau salopetă albastră. Dar angajamentul la întreprindere era pe viaţă, locuinţa provenea mai mult sau mai puţin de la Stat, oamenii cu care te întâlneai zilnic erau aceiaşi toată viaţa, adică de copil până la bătrâneţe te duceai la acelaşi doctor la policlinica din cartier şi te întâlneai cu aceeaşi babă la ghişeu la impozite. Nu numai la noi, Franţa socialistă, Italia anilor ’60 sau SUA militaristă a aceleiaşi epoci nu se deosebeau foarte mult prin viaţa socială a unui om obişnuit, după ce spun oamenii lor care erau maturi pe atunci. Doar aveau mai mulţi bani şi mult mai multe mărfuri.

    Deci Blocul Estic “(co)mu(n)ist” se deosebea de “capitalism” doar prin faptul că era un fel de capitalism birocratic-militarist mai sărac în care singurul patron era Statul. Abia din 1980 au început frigul, raţiile şi cozile pe o faţă a lumii, şi telefonul-mobil-cărămidă, computerul 8086 etc pe cealaltă faţă.

    Astfel încât nu oamenii statului erau cei care te controlau şi te spionau, ci atmosfera în sine, cu blocul care era un fel de sat pe verticală, culoarele pavate cu mozaic în care miroase a mâncare stricată, în care fiecare cunoaşte pe toată lumea, de la coana Veta de la 5 până la tanti Iulia de la Alimentară.

    Exemplu: dacă te duci la blocuri construite înainte de anii ’70 în Bucureşti, încă mai sunt câteva table pe care scrie caligrafic cu vopsea: “orele de linişte, orele de bătut covorul, interzis jocul cu mingea printre coloane, interzisă legarea bicicletelor de gard” etc. A poruncit asta vreun şef (co)mu(n)ist, Ceauşescu, Dej, Dăscălescu, Postelnicu sau Dincă?… Sau pur şi simplu ideea că nu eşti niciodată singur, că tot timpul te supraveghează cineva, era atât de adânc implantată în mintea oamenilor încât nici nu puteau gândi altfel? Mai era nevoie să te supravegheze Secu’ aşa cum o face SRI, sau cel mai bine te supravegheai singur?

  5. Pingback: Care nu citești legi-internet.ro? Iată că CCR ne-a făcut un cadou fain | Manuel Cheta