Normalizarea bullying-ului

Nu avem un cuvânt foarte bun în română, dar cred că va trebui să inventăm unul cât de curând. Nu de alta, dar cam tot ce înseamnă pop culture promovează o normalizare a fenomenului, făcându-l o parte obligatorie din viața elevilor moderni.

Nu țin minte să fiu „bullied” la felul în care fenomenul e descris în fiecare film din ultimii 20-30 de ani în care se vorbește despre școală. Nu țin minte să mă fi tras cineva de lenjeria intimă și nici să fi pățit altcineva din școală așa ceva. Nu țin minte să fi fost bătut demonstrativ de cineva, în fața școlii, nici ca întreaga școală să asiste pasivă la o bătaie până la intervenția vreunui profesor. Nu țin minte nici să fi fost tolerat un astfel de comportament, și în general orice tentativă de a umili constant un elev era întâmpinată cu dezaprobare. Da, erau unii elevi mai ciudați de care lumea făcea mișto sau care erau mai izolați și da, existau întotdeauna elevi considerați mai cool, dar terorizare constantă? Nu prea.

Doar că aud din ce în ce mai des de astfel de lucruri. Și nici nu mă miră, nu cred că a fost vreun serial sau film din ultimii 20 de ani în care tema principală legată de școală să nu fi fost bullying-ul. De fapt, încep să cred că ăsta e singurul lucru pe care îl învață elevii americani la școală. Bullying și agresivitate. Absolut toată activitatea lor școlară e irelevantă, și se rezumă la a se feri de un bully sau a-i răspunde cu aceeași monedă, uneori mult mai rău.

Și nu cred că e o problemă reală; pare genul ăla de problemă inventată și amplificată de pop-culture. Pentru că serios, dacă te uiți și vezi că fiecare secvență legată de școală în filmele pe care le urmărești sunt numai și numai despre bullying, chestia asta, repetată ad infinitum, devine regula. Devine norma. Devine cât se poate de normal ca cineva să fie bully, și aproape că începi să crezi că cei care devin bullies aduc un serviciu societății. Un bully este necesar, cel puțin în viziunea modernă asupra școlii.

Da, toate filmele alea care ar trebui să pună un ton emoțional peste violența în școală nu fac decât să o normalizeze. Toate programele alea anti-bullying nu fac altceva decât să normalizeze un fenomen care nu prea are cum să dezvolte altfel decât cu aprobare tacită (sau, mai degrabă, nepăsare) a cadrelor.

Și cumva mi se pare normal ca un mini-adult în formare și în plină criză de identitate să se identifice cu unul din personajele dintr-un film, chiar dacă filmul acela condamnă acel personaj. Cumva mi se pare normal să repete un comportament distructiv de ambele părți – și de partea victimei, și de partea agresorului. Monkey see, monkey do.

Cred că cel mai bun exemplu e unul extras tot din cultura pop: În „How I met your mother”, Barney Stinson este mare fan William Zabka, actorul care îl interpretează pe Johnny Lawrence, personajul negativ din Karate Kid. Interpretează toată povestea printr-o prismă apologetică pentru comportamentul abuziv al lui Lawrence, și crede că Lawrence e adevăratul Karate Kid. Nu fără temei, explicațiile lui aproape că stau în picioare. Ideea fiind că un copil nu se va identifica neapărat cu cel portretizat pozitiv, ci, câteodată, cu celălalt.

Și când mare parte din discursul anti-bullying este că și bully-ul este un copil care suferă la rândul lui, mai că te întrebi dacă toate campaniile astea anti-bullying nu sunt de fapt un act de normalizare a fenomenului, și nu sunt principalele vinovate pentru amplificarea fenomenului. Pentru că bullying-ul e o chestiune destul de greu măsurabilă, și e greu de discutat cât de eficiente sunt măsurile astea, nu? Mai ales când vezi că cifrele cresc odată cu numărul de campanii anti-bullying.

Și așa, una de final. Soluția UNICEF este ca copilul tău să facă jocuri de rol, și să facă când pe victima, când pe agresorul. Aș vrea să glumesc, dar nu: „Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.”

Nu am soluții, dar bănuiesc că jocul de-a bullying-ul nu ajută.