Noroiul ca element unificator pentru România

Am căutat în lung și-n lat acel element unificator din cultura românească ce să ne justifice așezarea în curentele coordonate geografice.

Am căutat în cîntec, dar sunt diferențe atît de mari de la un cap la celălalt încît nu poți lua în considerare lucrul acesta.

Am căutat în grai – dar nici graiul nu-i același peste tot – și cînd am ajuns în Miercurea Ciuc și nu am putut să cer o pîine și să fiu înțeles, mi-a trecut.

Am căutat în tradiții – dar și ele diferă. Sigur, sunt cîteva care se aseamănă, la fel ca și cîntecele. Dar nu simt că sunt element unificator.

Am căutat în mîncare, dar și mîncarea de la un cap la celălalt al țării diferă sau dacă seamănă are alt nume.

Și am găsit.

Noroiul e singurul unificator al existenței românilor. Noroiul în plină vară, în plină iarnă, în plină primăvară sau toamnă. E mereu acolo. În fiecare oraș al României, noroiul e acolo, ca o boală, și nu vrea să dispară. Pe fiecare stradă se văd urme de noroi, fiecare stradă secundară e înecată în noroi, sufocată de particule de praf. Drumurile noastre sunt trase prin noroi – și totul respiră a noroi.

Poate că vulcanii noroioși sunt cea mai onestă reprezentare geografică a României. Orice vizită a României ar trebui să înceapă de-acolo.

Cum ieșim din glod, avem ceva soluții?

Comments

Noroiul ca element unificator pentru România — 9 Comments

  1. Si praful cui il lasi?

    Cat despre solutii, strazi mai bune, canalizare decenta. Chestii de bun simt, facute cu cap si bun simt. Stii ca nu avem astfel de oameni printre cei care decid rezolvarea unor astfel de probleme.

    • Praful eu zic că e tot acolo – se transformă în noroi cînd plouă. E ca apa care se transformă în zăpadă 🙂

      Străzi mai bune, canalizarea decentă… sunt idei care ar trebui făcute. Dar eu cred că mai lipsește și iarba. Plantată peste tot pe unde e un pic de pămînt liber. Și trotuare și căi de acces pietruite.

      Serios, pînă nu se duce noroiul ăsta din străzi, mintea românului nu are cum să fie altfel decît înnoroiată.

  2. Ah, la iarba nu m-am gandit. Dar deloc. Buna treaba. Si da, ai dreptate cu praful.

  3. Tot aud treaba asta cu Miercurea Ciuc si nu o inteleg: de fiecare data cand am fost prin ungurime (cea de la noi) m-am descurcat fara niciun fel de problema. Da, unii oameni au accent si/sau se descurca mai greu in romaneste. Cateodata mai pluteste cate doua ochi pe balta, etc, dar nimic serios.

    Experienta ta a fost consistenta si repetata, sau doar o metafora?

    • Experiența mea a fost unică, nerepetată, și destul de veche. Dar a fost. 🙂 Suficient cît să îmi permită să nu fie nevoie să mint la treaba asta.

      Cît despre limba română ca limbă străină în România, există experiențe consistente legate de satele din ungurime. Nu de orașe, e drept – Miercurea Ciuc fiind totuși o excepție. Dar da, limba română nu e cunoscută în multe colțuri ale României.

  4. Intrebarea cu care ai incheiat articolul este monumentala. Eu unul, ori sunt prost, ori nu am raspuns potrivit sa iti dau. Solutii sunt multe, evident. Insa sanse sa le punem in aplicare aproape zero.

    • Dupa cum spuneam: solutii sunt. Insa de la teorie si pana la practica, cum spune vorba veche, e cale lunga. Din experienta mea de pana acum am invatat ca orice ai face, ti se pun piedici. Si nu inconstient, ci cu pura rautate… totul e premeditat.

    • Încerc să nu cred în premeditarea răutății – nu simt că vrea cineva să trăiască în mizerie. Dar simt că într-adevăr, fiecare vrea să aibă cît mai mult pentru el – și asta ne doboară… foamea.

      Poate dacă s-ar termina cu foamea ar fi mai ușor să terminăm și cu noroiul și praful.