Noul internet

În articolul anterior am scris despre vechiul internet și am amintit lucrurile cele mai importante pentru mine. Unii au prins internetul dinaintea mea: BBS-uri și Usenet groups, alții și-au amintit de lucruri pe care eu le uitasem, alții și-au reamintit de lucruri pe care ei le uitaseră. Sigur, nimeni nu a uitat cum sună un modem, așa cum e foarte dificil să uiți cum sună o casetă cu un program Z80. Oricum, ținta mea era un pic diferită, nu mă gîndeam că o să stîrnesc atîtea nostalgii (inclusiv în mine). Nu sunt un fan al nostalgiilor, sunt încă prea tînăr pentru așa ceva.

Dar pentru că totuși nu mai sunt chiar atît de tînăr, am un avantaj major. Văd niște lucruri pe care doar noi, bătrînii, le vedem, sau le înțelegem. Și o să încerc să fac o inventariere a lui Web 2.0, o inventariere personală, incompletă, cu explicații cît se poate de inexacte și incorecte, dar corecte din punct de vedere afectiv.

Rămăsesem la epoca în care apăruse Google. Google e ultimul mare gigant al internetului 1.0, al internetului vechi. Al Internetului liber, în care fiecare putea să-ți pregătească o surpriză. Blogurile, site-urile dedicate unor subiecte, site-uri personale, site-uri de firmă, forumuri.

Numai că la forumuri s-a rupt pisica în două. Apariția comunităților ‘cu secrete’, a forumurilor, a devenit, cred, primul obstacol în calea vechiului internet, a internetului deschis. Forumurile fuseseră foarte multă vreme comunități deschise, în care fiecare putea să vadă pe fiecare. Friendster, MySpace și, mai tîrziu, Facebook au schimbat lucrul acesta. Nu tot ce discută lumea e indexabil, cu alte cuvinte. Comunitățile închise au devenit foarte curînd norma.

Există o problemă. În primul rînd, comunitățile astea închise nu au memorie. Adică, sigur, teoretic te poți uita în istoricul unui membru al comunității, poți urmări o discuție de acum trei ani… dar nu o să o faci. De ce? Răspunsul este problema majoră a noului internet.

În noul internet există doar acum și aici. Tot ce se produce în el e efemer, e atît de efemer încît nici nu e sigur că mesajele tale vor ajunge vreodată la prietenii tăi, la oamenii care te urmăresc. E bine și e rău. E bine pentru că în felul acesta singurul lucru pe care îl discuți este ‘subiectul zilei’, discuția e cumva animată de lucrurile curente, trăiești în prezent și asta e bine. Pe de altă parte, e rău, pentru că îți refuzi avantajul introspecției, a studiului unei probleme. Și pentru că discuția purtată exclusiv prin rețelele noului internet este cel mai des uitată de toată lumea.

Cînd s-a lansat, motorul de căutare Google nu putea să funcționeze doar cu aer și multe aprecieri din partea utilizatorilor. Evident, Google este o firmă care merge ‘pe bani’, iar afacerea pe care a introdus-o cu adevărat pe Internet a fost advertising-ul. Da, sigur, existaseră reclame (chiar reclame enervante) înainte de Google, dar ce a făcut google a fost să aducă un pic de inteligență în reclamele pe care le face. Și după ce a indexat mai tot Internetul, Google a început să îți dea și răspunsuri cu plată, nu numai răspunsurile cele mai relevante din punct de vedere al indexării. La momentul actual, Google e cea mai mare companie de publicitate din lume.

V-ați întrebat de ce contul de facebook e gratis? Cei mai mulți dintre voi nu o fac, dar o să vă dau răspunsul, oricum: contul e gratis pentru că absolut tot ce puneți în facebook este subvenționat prin publicitate. Dar, veți spune, eu nu dau click pe reclame, eu le fac doar pagubă. Nimic mai fals.

Ceea ce nu vrea să îți spună nimeni este că fiecare postare, fiecare item din news-feed-ul tău este o reclamă. Ah, sigur, nu toate item-urile sunt reclame, per se, statusurile pe care le vezi de la prieteni sunt freebies de atras clienții la facebook. Dacă nu le plătește altcineva, le plătește facebook ca să te țină ‘logged in’. Între timp, facebook face ce vrea cu datele tale, cu tot ce faci în timp ce ești logat pe site-ul lor.

Nu facebook e problema, facebook doar strînge toată patologia noului internet și profită de pe urma ei mai bine decît o face oricine altcineva. Da, chiar și Google profită mai puțin de pe urma gîndirii 2.0 decît facebook.

Elementul cel mai important din această gîndire 2.0 este, de fapt, ideea că orice e gratuit (și nu e). Fiecare lucru pe care îl primești gratuit este dat gratuit pentru că plătește altcineva pentru ceea ce faci cu acel ceva. Să luăm un alt exemplu: Youtube. Contul e gratuit, dar youtube începe să facă bani. De ce? În primul rînd, conținutul e gratuit, pus la dispoziție de către cei ce îl produc. Conținutul nu se produce gratuit, deci pe producător îl costă ceva, așa că toată lumea e plătită din reclamele care apar în timpul clipului. Hehe, veți zice, dar eu mă uit doar la videoclipuri pe youtube, și alea sunt fără reclame. Păi în primul rînd, videoclipurile însele sunt reclame, reclame de 4 minute pentru artistul sau albumul de pe care piesa face parte. Prima televiziune cu reclame non-stop a fost MTv.

Așa că ideea pe care marea masă de utilizatori merge este că noul Internet e gratuit. Dacă în vechiul internet mai totul costa, pentru că tot ce venea gratuit era încărcat la greu cu reclame (vezi Geocities), în noul internet totul pare gratuit. Dar doar pare, pentru că fiind mai mulți consumatori, nu mai trebuie să împingi atît de multă reclamă către utilizatori.

Noul Internet a început, așadar cu Google (deși Google trăiește din ‘exploatarea’ vechiului internet) și cu forumurile: myspace, facebook, youtube. Curînd toată lumea s-a alăturat. Însă producerea de conținut care să fie mestecat de forumuri precum facebook este dificilă, chiar imposibilă prin platformele pe care le oferă forumurile în sine. Ai citit vreodată un zid de text al unui status kilometric de facebook? Probabil că nu, că în momentul în care ai dat pe ‘See more’ ai încremenit. Pur și simplu facebook nu e făcut pentru conținut ‘lung’.

Pentru conținut real, de valoare, tot blogurile, tot site-urile dedicate sunt cele care funcționează. S-au încercat diverse șmecherii, mutat pe twitter, pinterest, facebook, pe ‘rețeaua socială a zilei’ – însă conținutul a fost efemer, iar business-urile care au făcut mutarea s-au întors rapid în zona internetului vechi: bloguri, site de companie, etc. Noile platforme nu sunt făcute pentru așa ceva. Noile platforme se bazează pe faptul că orice ai de transmis este neimportant, și poate fi sau nu transmis celor care îți urmăresc conținutul. Și cum fiecare click a ajuns să fie desemnat ca și activitate, și raportat individual, fiecare utilizator e inundat de mult prea multă informație; și ajunge el însuși să ceară să nu îți mai urmărească conținutul. Motiv în plus ca oamenii să înceapă să-și plătească vizitatorii să dea click (plătind facebook, de exemplu, să le promoveze conținutul într-un mod care să nu fie neapărat enervant).

Sigur, Dorin, dar acum utilizatorii sunt pe facebook, pe tumblr, pe pinterest, pe whatsapp, pe <younameit>. Poate că utilizatorii sunt acolo, dar conținutul nu e. Conținutul e acolo unde e numărabilă interacțiunea utilizatorilor cu el. De-asta vezi conturi youtube cu sute de mii de subscriberi la care clipurile au în medie sub 5000 de vizualizări. De-asta vezi companii cu milioane de fani care nu reușesc să vîndă mai mult de zece item-uri prin facebook.

Și în momentul acesta consumatorul de conținut e o marfă, o marfă care îți poate fi livrată într-un mod onest sau mai puțin onest. Pentru că tu, ca și companie, nu îți măsori succesul în cîți oameni îți consumă produsul, ci în cît cîștigi de pe urma lui.

Nimic nu e gratis. Aceasta e esența interacțiunilor umane; totul costă, inclusiv lucrurile gratuite; pentru că resursa cea mai prețioasă a omului este timpul, și în momentul în care îmi consumi timpul trebuie să știu că acel consum îmi aduce valoare în timpul care îmi rămîne.

Dar voluntariatul? Voluntariatul nu e gratuit? Păi, nu e; iar răsplata pentru voluntariat este satisfacția personală, autosuficiența și superioritatea pe care o simți după ce ai făcut un act voluntar. Voluntariatul e un act profund egoist, care te ridică din punct de vedere moral în proprii ochi; asta, desigur, dacă nu cumva vezi lumea prin prisma viziunii mult-urîte a obiectivismului lui Ayn Rand.

Revin însa la tema pe care am propus-o. Noul internet… noul internet este un țarc enorm în care sunt strînși utilizatorii ca vitele. Țarcul ăla se numește facebook, pinterest, youtube, twitter, google+ (mai mic, mai modest, mai tăcut, așa), tumblr, goodreads, etc. Nu contează cum se numește, ci contează cîți utilizatori sunt. Apoi, vin publicitarii și le dau fîn bovinelor din țarcuri. Pe fînul respectiv scrie numele companiei, și e treaba companiei să facă fînul cît mai delicios în așa fel încît vitele să caute fînul respectiv și în afara țarcului, preferabil să devină consumator fidel de fîn.

Noul internet este, de fapt, un masiv experiment social. Reușit. Vitele sunt fericite. Nu mai caută chestii în afara țarcului, ci s-au obișnuit cu limitările. E suficient ca fînul să aibă aerul un pic revoluționar. E suficient. Vitele trăiesc foarte bine și cu impresia că fac o revoluție. Trebuie doar din cînd în cînd să le dai articole în care să le flatezi ego-ul, că Generația Z este revoluționară, independentă, etc.

Bollocks.

social-experiment_5997832_lrg

An unrelated social experiment.

Comments

Noul internet — 2 Comments

  1. Pingback: Stiri 05 iulie 2014 | paradigma.ro