Noul puritanism

Scurt: au început epurările, deocamdată făcute prin presiuni inimaginabile prin rețelele sociale. Și epurările reușesc. De la persecutarea unor copii pentru că au zis diverse cuvinte din piesele americane la modă((cazul Skai Jackson și expunerea unor minori în spațiul public)) (da, nigger este un cuvânt pe care îl găsești în cam 25% din top 100 piese populare în ultimii ani), la oameni care se retrag voluntar pentru că nu mai sunt capabili să facă față presiunilor, cum e cazul lui Jenna Marbles (am urmărit clipul ăla cu ea în lacrimi, și serios, am niște amintiri pre-89).

Ce se întâmplă, pentru cui nu îi e clar. De câțiva ani, stânga extremă din SUA încearcă să pună mâna pe discursul public; și acum, în sfârșit, odată cu criza generată de COVID19 și de moartea lui George Floyd, a reușit să-și arate și colții. Cererile lor par la suprafață relativ decente – știm, egalitate, oprirea discriminării, lucruri de bun simț, dar fără revendicări clare, pentru că e foarte greu să ai niște revendicări clare când problemele alea sunt cel puțin discutabile. Bănuiesc că asta e o carte din ‘68-ul francez, „fiți realiști, cereți imposibilul” – doar că de data asta doar suntem anunțați că în virtutea rasismului e cazul ca rasa albă să plătească. Ce? Cum? Ce contează? Vrem scandal, nu vrem să discutăm, să negociem, să conviețuim.

Acum, în sfârșit, în perioada de criză, vedem cum lucrurile o iau încet razna. Mă așteptam la o criză de genul ăsta în 2008, dar ea nu a apărut; prin 2012 răsuflam ușurat. Mi-am dat seama că extrema stângă de-atunci nu era pregătită pentru criză, nu avea încă în mână uneltele pentru a destabiliza societatea. Acum, însă, cu un președinte american debil, în plină criză provocată de o pandemie, cu rețelele sociale care oricum erodau textura democratică a Vestului, a fost nevoie doar un băț de chibrit să se aprindă lucrurile.

Nu se mai discută cu argumente, nu s-a mai discutat de multă vreme cu argumente (și poate ăsta e un eșec al dreptei, care a preferat să se ducă în obscuritate sau în extremă). Suntem mai polarizați ca niciodată la nivel global. Nu vedem polarizarea asta la nivel național, dar va veni și ea – deocamdată e foarte subțire cazul și pentru feminism (feminismul modern e despre bani, nu despre problemele reale ale femeilor), și pentru rasism (în general, cei care inițiază episoade violente sunt minoritarii, nu majoritarii). Există un caz pentru xenofobie, dar până și emigranții nu mai știu cum să fugă de România, și în ultima vreme există o sumedenie de agitatori anti-BOR, dar încă e foarte dificil să pui mâna pe un lucru sistemic, real-rău care să aparțină BOR (aia cu bisericile e banc prost, banii ăia sunt bani de semințe pentru un șmecher care fură de la Ministerul Sănătății sau de la Infrastructură).

E însă îngrijorător să vedem desfășurarea asta de forțe afară, pentru că din multe puncte de vedere, România post-ceaușistă a fost construită pe uneltele și instituțiile de afară. Depindem de UE pentru libertățile noastre, depindem de uneltele lui Google, Apple, Facebook, Microsoft pentru a ne exprima liber. Iar dacă companiile astea sunt conduse în virtutea unor ideologii rasiste anti-albe (pentru că Black Lives Matter este, fără echivoc, un discurs rasist anti-alb) noi, ca majoritar albi, avem o problemă.

Observ cum cel puțin trei medii diferite cu care interacționez în afară sunt deja corupte de discursul rasist anti-alb (și anti-mascul). IT-ul, gaming-ul și lumea literară sunt toate într-o frenezie anti-albă, într-o isterie care-mi amintește de fervoarea comuniștilor de a lupta cu „dușmanul de clasă”. Sunt lucrurile pe care nu le credeam posibile în 2005, pe care le întrevedeam în 2010, dar pe care le abandonasem ceva mai târziu. Până la urmă, masculii albi paranoici de dreapta au avut dreptate, și da, stânga globalistă „de internet” e pusă pe vânat sexist și rasial.

Asist cu mare durere la radicalizarea multor cunoscuți. E imposibil să mai discuți cu argumente, deja s-au acumulat prea multe frustrări. Am oameni care au înclinat spre (sau dincolo de) dreapta conservatoare, sunt oameni care au înclinat spre stânga distructivăprogresistă. Toți plecați din câmpul principiilor solide, corecte – toți orbi la aspectele rezonabile ale „celorlalți”. Toți foarte sigur că cei din tabăra opusă sunt dușmani de moarte, polarizându-se și autoîmplinindu-și profeția. Trăim acum din ce în ce mai aproape de universul ideilor absolute pe care îl întrevedeau ei acum 10-15 ani.

Polarizarea dă energie. Oferă entuziasm, îți dă un motiv să trăiești, te umple de adrenalină. E greu să fii calm. E greu să găsești argumente contra a ceea ce crezi, în sprijinul taberei adverse. E greu să stai la mijloc.

Într-o lume în care dialogul e imposibil, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de dialog. Dar s-ar putea ca, pentru a auzi vocile temperate, să fim nevoiți să-i lăsăm pe cei mai zgomotoși din extreme să se anihileze reciproc. Și să sperăm că vocile temperate nu vor fi victime colaterale, ca mai întotdeauna în istorie.

PS: ca să fie clar. Da, stânga sunt agresorii, fără doar și poate. Amicii tăi intelectuali care fac miștouri de Trump, da, tocilarii ăia sunt de vină. Da, stânga de acum luptă contra ideilor fondatoare ale stângii, și este regresistă, nu progresistă. Da, Trump e președintele Americii pentru că stânga americană l-a adus acolo. De prea mulți ani stânga vestică crede că deține adevărul absolut, și crede că luptă cu un extremism de dreapta pe care l-a inventat și amplificat. Asta ca să fie clară treaba.

PPS: Actorul care îl joacă pe Cleveland în Family Guy a decis că e rasist să joace un personaj negru. Nici Alison Brie nu se simte prea comfortabil cu faptul că a interpretat-o pe Diane în BoJack Horseman. Și sunt sigur că o să auzim despre N astfel de cazuri în zilele care urmează. Ce urmează? Logic, segregare rasială în industria filmelor, pentru că de ce nu?