Nu despre Kitty Genovese

Acum trei luni și jumătate scriam un text care, speram eu, mă va reconvinge să nu închid blogul atunci când vreau să-l închid. În dimineața asta l-am recitit. Nu m-a convins. Îmi înțeleg greșeala de logică de atunci. Am pierdut din vedere esențialul, nu am un răspuns la motivul pentru care nu voi mai scrie aici.

Motivul nu e că m-am săturat să scriu articole pe care oamenii să nu le citească și totuși să le comenteze. Asta am făcut în toți 10+ ani de viață online. Mă lăsam de treaba asta din 2006 și era gata.

Motivul nu e că vreau și nu reușesc să captez atenția. Iarăși, era una din temerile mele. Acum avem însă oameni care fac treaba asta, și diferența e semnificativă.

Motivul pe care îl expuneam e că atunci când oamenii tac, totul o ia razna. Și așa e, O dădeam ca exemplu pe Kitty Genovese, exemplul care și acum răsună în mințile americanilor. Dar realizez că în mințile românilor nu răsună nimic.

Am înțeles foarte bine lucrul ăsta când am scris articolul anterior. Am scris despre cum fiecare are o agendă, cum fiecare o aduce în față. Cum oamenii obsedați de la ASUR se iau la harță cu BOR. Cum creștinopații condamnă la chinuri veșnice pe oamenii răi care ascultă rock. Cum oamenii urlau că Jos Ponta, Oprea sau Iohannis. Nu am scris despre Pandaru care s-a făcut în sfârșit remarcat de către televiziuni. Și articolul m-a convins că e degeaba.

Că oamenii oricum o să vadă ce îi doare pe ei. Am văzut-o în comentarii. Am văzut-o în reacții. Sunt puțini oameni decenți în România asta – prea puțini să înțeleagă lecția tăcerii. E degeaba. Așa că, las aici, ca aducere aminte, exemplul lui Kitty Genovese. Care probabil trebuia să moară ca să aibă lumea despre ce să vorbească.

Că izbăvirea și luminarea e un act individual, despre asta nu mai am îndoială. Că văd cum decența se scurge din oameni, cum sunt oamenii absorbiți de sine… Și poate așa ar trebui să fac și eu. Să nu mă mai lupt eu cu proștii, ci să-i las în pacea lor să fie proști.

black band


Comentariul tău