De ce nu suntem Silicon Valley?

Pentru că nu vrem.

Dar nu ați venit pe blogul meu să citiți un răspuns de patru cuvinte la o întrebare din 6 cuvinte. Acest articol al meu pornește de la o serie de articole publicate de Ana-Maria Masoud inițial pe site-ul Project-E(1, 2, 3), după care republicate pe Republica (la momentul scrierii acestui articol partea a treia nu e publicată). Așa că întâi de toate să vedem ce spune doamna Masoud.

Glorificarea defetismului antipatriotic

Poate că articolele Ana-Mariei poartă titlul „de ce industria IT din Romania rămâne la stadiul de furnizor de servicii în loc să evolueze spre statutul de creator de software”, dar în mod sigur nu despre asta vorbește. De fapt, doamna Masoud se folosește de acest titlu pentru a se uita la trei capitole importante unde, din punctul ei de vedere, se eșuează teribil în România. Pe principiul „toți românii sunt proști, dar eu știu și de ce”, Masoud analizează trei aspecte: mentalitatea, educația și managementul. De fapt, e doar un loc unde să-și verse resentimentele la adresa României. Prin martie scriam despre antipatriotism, mândria ascunsă în defetismul afișat public de majoritatea românilor. Uneori, simt că acest defetism afișat e un fel de probă olimpică - cel care demonstrează cel mai tare cât de nașpa e România pare să primească ceva medalie olimpică, altfel nu ar fi concurența atât de mare. Din partea mea, olimpiada pe luna Octombrie 2020 e câștigată de articolele astea. Hai să le vedem.

Mentalitatea

Apa este udă, constată Masoud, și mentalitatea în România e mult diferită de mentalitatea din Statele Unite. Aici pune un studiu făcut inițial pe angajații IBM din mai multe țări, care ne spune că structura ierarhică din România prezintă anumite probleme. Studiul spune că distanța ierarhică în România e mai mare decât în China (lucru care ar trebui să îi spună ceva), și, trage ea concluzii, «românii sunt în general asimilați cu buni executanți și mai puțin cu întreprinzători, antreprenori, „free spirits”».

Studiul mi se pare interesant, dar cifrele respective nu îmi spun nimic. Ce înseamnă în materie de oameni că distanța ierarhică e de 90? Habar nu am. Dar din fericire nici măcar nu trebuie să ne punem problema, Masoud ne explică mai departe și de ce avem așa o situație:

De ce ne lipsește independența ? O explicație poate fi istoria: am fost sub diverse influențe și stăpâniri începând cu Imperiul Roman, Otoman, domniile fanariote și terminând cu regimul comunist. Istoria ne-a învățat că e bine să asculți de șef, oricine ar fi el și dacă ieși din matrice prețul plătit va fi prea mare. Tot istoria ne-a mai învățat ceva: comentatul pe la colțuri, in general românul fiind priceput la orice doar din gură.

O interpretare superficială, demnă de un fan Harari; recunosc tiparul de a invocare a unor tare istorice (pe care poți fabula la infinit) pentru a scuza un comportament curent. Scuza cu „vai, am fost sub stăpâniri” e de o ignoranță agresivă, de parcă în fiecare dimineață ne trezim cu gândul că vai, suntem asupriți de Imperator Caesar Nerva Traianus Optimus Augustus Germanicus Dacicus! și asta ne strică toată forța antreprenorială.

Având în vedere că ăsta e singurul argument pe care îl prezintă autoarea, va trebui să abandonăm subiectul aici. Rămânem cu explicația primitivă - la un moment dat a trecut o oaste prin zona asta, deci vai, nu putem face nimic.

Educația

În al doilea articol Masoud ridică miza. Deja, cineva așteaptă ca România să fie Silicon Valley de Europa. Nu am mai auzit până acum așa ceva, dar, sigur, să presupunem că s-a aruncat o astfel de afirmație. Masoud continuă să ne certe și în acest articol. «Ca să ne putem numi „Silicon Valley a Europei” ar trebui să ieșim din modul de gândire de buni executanți, să ne depășim auto-limitările și să facem un pas înspre antreprenoriat, inovație, leadership».

Problema este, desigur, educația. Ne spune doamna Masoud: învățământul de masă a fost introdus odată cu a treia revoluție industrială, ca să educe muncitori. Asta nu mai e bine acum; avem nevoie să educăm nu executanți, ci antreprenori. Dovadă, zice ea, stă în evoluția comunistului tânăr: șoimi ai patriei, pionieri, cu o organizare paramilitară (nota mea) cu comandanți de grupă, detașament, de unitate. Uniforma școlară definitiva înăbușirea oricărei inițiative personale din niște motive care îmi scapă.

Dincolo de fractura logică și zburdatul prin idei, recunosc stilul de gândire - e aceeași școală de interpretare din articolul anterior. Ca o manea la modă, discursul tip Harari are priză la public, nici nu mai contează că conținutul e ilogic, important e să ai sentimentu’ ăla mișto de manea. Masoud a terminat liceul pe la mijlocul anilor ‘90 (cred); se vede din ce afirmă mai departe că habar nu are cum arată școala de acum; ce se predă, ce așteptări are școala de la elevi. Își recunoaște ignoranța în legătură cu situația învățământului la sat (da’ sigur e dezastru) și spune că acum nu mai trebuie să ne concentrăm pe memorare. Și apoi dă exemplul personal: ea știe anii domniei lui Ștefan cel Mare, anii bătăliilor, dar nu îi folosește asta la nimic. La fel, nu îi folosesc informațiile acumulate la facultatea de drept - i-au fost inutile în carieră. Poate pentru că s-a angajat ca programator în 2001, după cum scrie în fișa autorului? Nu vom ști niciodată; doamna Masoud nu deține o platformă proprie pentru a răspunde la acest articol, și tot ce putem să întrebăm e pur retoric.

Toate argumentele astea sunt clișee repetate la nesfârșit în social-media; sunt un adevăr pentru că spunem că sunt un adevăr. O analiză mai puternică ar putea să ne arate că sunt mai multe lucruri care doamnei Masoud i-au fost inutile, orele de filosofie sau logică ar putea fi un exemplu. Pentru că, dacă observați, toate lucrurile pe care le spune Masoud sunt pe lângă subiect. Ce vrea să zică e că școala românească e obsedată de memorare, și, aparent, școala comunistă învăța copiii să lucreze coordonat într-o ierarhie, și să colaboreze în echipe mici și chiar să fie competitivi (cu celelalte grupe). Lucru care, pentru un motiv care îmi scapă, e rău. Într-un fel, compătimesc talmeș-balmeșul din capul autoarei.

Managementul

Dacă celelalte două articole sunt mai slab documentate decât un articol scris după o noapte îmbibată în alcool și afumată în joint-uri, acesta din urmă ar trebui să fie locul unde Ana-Maria Masoud excelează. Nu de alta, dar citez din CV-ul dânsei: „programator, Project manager pana la Delivery Manager si Digital Engineering Sales Director”. Aici mă așteptam să fie piesa de rezistență - dacă e ceva ce ar trebui să cunoască, aceasta este partea de management.

Articolul ne arată o statistică referitoare la opiniile unor manageri legate de ce calități le sunt necesare unor lideri de succes, Masoud se uită la câteva intrări: «Integritatea și onestitatea pe locul 2 mi se pare un vis frumos. „Inspire and motivate others”, 38%, la fel e ceva utopic la noi in țară.». Să nu uităm că ea vorbește din perspectiva unui manager, din experiența personală, lucru curajos, pentru că nu o pune într-o lumină foarte bună pe ea însăși. Nu o să mă mai agăț de defetismul ăsta glorios „în România nu putem să ne dorim integritate și onestitate”, o atitudine care îmi displace profund. O să mă uit mai departe, la miștourile la adresa managerilor pe care i-a întâlnit:

Am întâlnit 2 tipuri de manageri, ambii la fel de slabi: expații și românii.

Din nou, un lucru foarte curajos, și un mare semn de întrebare pentru oricine a lucrat cu ea. Și, desigur, vine după aceea cu argumente. Nu o să comentez pe subiectul expaților, însă vreau să petrecem un pic citind despre managerii români.

Printre managerii români se disting 3 categorii: băieții cu ochi albaștri, jucătorii de curling și o foarte mică pătură aproape inexistentă de oameni cu reale calități de lideri.

Cum acum mi-e primar fix cel care a înființat federația de curling, am vrut, natural, să înțeleg ce dorește să afirme doamna Masoud. Citez, pentru că Ana-Maria Masoud e imperială:

A doua categorie este formată din practicanții de curling. Conform wikipedia: Curling (pronunțat în română /kắrling/ sau /kárling/, după pronunția din engleză /kərlɪŋ/ sau /kɜː(r)lɪŋ/)[1][2] este un joc sportiv pe echipe, practicat pe o suprafață de gheață. Concurenții a două echipe lansează pe rând pe gheață pietre speciale din granit în direcția țintei, numită „house” (casă).

Pentru a ajunge la obiectiv, jucătorii lustruiesc o suprafață deja foarte lucioasă (gheață). Această activitate le ia foarte mult timp și energie, așa că nu au disponibilitate să se mai concentreze pe leadership, problemele organizației, inovație, creativitate.

Inițial am crezut că doamna Masoud o să facă o glumă de prost gust, lipsită de eleganță. Dar nu! Aparent, Masoud ne raportează din București, unde în fiecare firmă sunt amenajate patinoare, și, în loc să se ocupe să facă prezentări Powerpoint sau să scrie mailuri, managerii se îndeletnicesc cu acest frumos sport de echipă. Zic asta pentru că dacă ar fi dorit să facă gluma aia de prost gust, ar fi precizat în al doilea paragraf că suprafața lucioasă e partea dorsală a șefilor lor, nu gheață. Dar da, Masoud e fermă: în firmele din România se amenajează foarte multe patinoare. Mă aștept, așadar, și la o creștere a hocheiului în România! Până atunci, felicitări Allen!

Dezastru de dimensiuni Hararice

De ce nu trăim într-un univers perfect? Sapiens al lui Yuval Noah Harari ne dă răspunsul: grâul. Omul primitiv era super-fericit, dar grâul l-a domesticit și de-aici vine toată nefericirea omului modern. Cam asta e gândirea pe care o aplică și Ana-Maria Masoud în aceste articole: „De ce România nu e Silicon Valley a Europei? Pentru că turcii, Traian Nerva, școala comunistă sau universul care se împarte în români și expați.” Nu doar că nu aduce nimic nou cu aceste emanații, dar textul e slab documentat, slab argumentat, prost structurat și discutabil la fiecare frază. Asta nu împiedică popularitatea acestor articole - multor români le place o autoflagelare și au primit-o cu vârf și îndesat. Mai contează că nu are nicio noimă haloimăsul profesionistei în IT?

Și totuși, de ce nu suntem un Silicon Valley?

De câțiva ani încoace Clujul își arogă eticheta „Silicon Valley de România”. Nu fără pricină, Clujul a fost puternic transformat de industria IT, din multe puncte este „the place to be” dacă activezi în IT. Dar. Observați: „Silicon Valley de România”. Și asta nu înseamnă foarte mult - înseamnă doar că un oraș universitar a furat reflectorul capitalei pe o industrie care aduce un pic sub 6% din PIB. Nu e o cifră rea, chiar deloc. Dar, totuși, ce înseamnă „un Silicon Valley”?

Nu e ce cred majoritatea că e

„Silicon Valley” este, în mintea cititorilor, o etichetă a excelenței. Un loc unde lucrează o sumedenie de oameni super-inteligenți să creeze viitorul. Eticheta are o dimensiune magică - spune „Silicon Valley” și gândul ne fuge la un univers stiințifico-fantastic. O societate cu 10, 20, 50 de ani în fața restului lumii. De ce?

Silicon Valley este un nume generic pentru sudul golfului San Francisco, unde s-au strâns o mulțime de business-uri high-tech. Geografic se identifică cu valea râului Santa Clara și e o zonă dens populată, găzduind sediile celor mai mari corporații din high-tech. E locul unde a fost conceput pentru prima dată tranzistorul bazat pe siliciu, microprocesorul, și locul găzduiește cam un sfert de milion de lucrători în IT. E locul unde se întâmplă inovația în IT. Pe lângă marile corporații sunt și mii de startup-uri, toate vânând cele mai îndrăznețe idei.

E destinația ideală pentru orice om care vrea să-și facă o carieră în IT. Ai o idee care cere o soluție high-tech? Vrei să îți pornești un startup în Silicon Valley. Găsești acolo oamenii pasionați, uneltele și mediul perfect pentru ideea ta. E un punct de convergență care trage după el, ca o gaură neagră, o mulțime de alte industrii adiacente: Marketing, de exemplu. Zona metropolitană San Jose are al treilea cel mai mare PIB/capita din lume, după Zürich și Oslo. Informații interesante, luate de pe pagina de Wikipedia. Este, însă, suficient să înghesuiești o mulțime de oameni din IT?

Silicon Valley a crescut organic în zeci de ani. Nu a crescut pentru că vreun președinte american a zis „să se înghesuie sub San Francisco toți oamenii care fac high-tech”. Sunt mai mulți factori care au dus la crearea SV: facultăți bune, mult capital și investiții consecvente în sectorul tehnologic din partea departamentului apărării al SUA. Universitățile au început cercetarea, au crescut cercetători, care ani mai târziu și-au pornit propriile business-uri, multe din ele în legătură cu armata Statelor Unite. Aici s-a născut ARPANET. Aici s-a născut microprocesorul. Când industria era la început, faptul că mai mulți oameni cu pregătire înaltă în domeniu, cu interese similare sunt „la o aruncătură de băț” a ușurat enorm lucrurile.

Prin anii ‘80, software-ul a început să ia avânt. Apple a făcut un calculator special pentru „home computing”. Într-un micro-univers care avea deja „the hard skills”, era și normal ca partea de soft să decoleze. Deja erau banii, aduși prima oară de investițiile strategice ale statului american, apoi, natural de dezvoltarea tehnologiei și de viitorul tehnologic promițător. Fără investițiile în tehnologie din timpul războiului rece, Silicon Valley nu ar fi existat.

La partea asta de software trebuie să mai punem încă un element. Cultura americană a muncii și a hiper-productivității. Nu știu dacă ați observat, dar (și o spun cu admirație amestecată cu un pic teamă) obsesia americanilor pentru muncă și productivitate e aproape bolnăvicioasă. Nu e doar un om, sau zece. Nu e doar un orășel sau zece. E o întreagă societate care glorifică munca, o pune chiar deasupra individului și o definește ca principalul mod de înobilare. Muncește suficient și o să fii miliardar, o să stai la masă cu Trump. Trebuie doar să nu pierzi ocaziile care ți se ivesc!

Silicon Valley e un loc unde se muncește enorm, foarte des pentru idei care vor fi aruncate la gunoi. Se încearcă mult, se eșuează și se repornesc lucrurile. 50% din startupuri eșuează (nu, nu 90). Economia e „amplificată” de forța financiară a fondurilor de investiții. Mediul e incredibil de dinamic, istovitor, și absoarbe oameni pasionați și regurgitează oameni distruși de experiență, dar îmbogățiți financiar.

Asta dacă activează în IT. Dacă nu… nașpa. Vrei să lucrezi ca bucătar în Menlo Park? Fă naveta 60 de kilometri zilnic. Nu o să ai salariu să-ți permiți să respiri în zona asta, care deja a devenit prea scumpă pentru oricine nu e implicat în industriile bănoase. Lucrurile sunt complicate, da, e un loc care produce enorm, dar la ce costuri? Complicat de discutat. Poate un subiect pentru o discuție ulterioară. Silicon Valley nu e un loc de vis; ba chiar încep să cred că e un real coșmar, depinde de unde și prin ce ochelari te uiți. Și dacă te mai gândești că în acest moment fondurile de investiții care țin în viață cultura startup sunt una din cele mai mari scheme piramidale concepute vreodată (vezi acest interviu cu Chamath Palihapitiya) lucrurile nu mai sunt deloc roz.

Un Silicon Valley în România?

Cum stăm? Nu avem bază de cercetare, statul român e corupt și incapabil să investească în proiecte de cercetare de interes strategic, e mai ieftin să luăm de-a gata soluțiile altora. Facultățile sunt fabrici de tipărit diplome - pregătirea tehnică este la pământ, și dacă din facultate ies oameni pregătiți, lucrul ăsta se întâmplă mai mult prin eforturile individuale ale studenților decât prin efortul susținut al facultăților. Nu avem, așadar, elementele pentru reconstituirea succesului inițial al Silicon Valley. Nu o să creăm o industrie de la zero, nu o să avem avantajul primului venit. Avem prea multe trepte evoluționare de parcurs până să ajungem la nivelul respectiv.

Am stat mult să mă gândesc ce anume e în mintea doamnei Masoud când ne critică că suntem un popor inferior incapabil să ne depășim condiția de români1. Ce și-ar dori ea de la un Silicon Valley românesc? Cred că știu. Vrea mai mulți antreprenori; în mintea ei, Silicon Valley este un loc al antreprenorilor. Ca orice impostor care dă share la articole despre „Sindromul impostorului”, înțelegerea ei e că viziunea antreprenorului e mai importantă decât munca brută și resursele financiare enorme aruncate în tot felul de antreprize. Esența plângerii în trei părți este „românii nu au suficient curaj să facă lucruri, și sunt slabi ca manageri”.

Poate vorbește despre experiența personală. Nu de alta, dar experiența mea e un pic diferită. Nu numai că am întâlnit foarte mulți români curajoși, am întâlnit și manageri curajoși, cinstiți, obiectivi. De fapt, lucrând în IT, am avut foarte rar ocazia să interacționez cu oameni realmente slabi în materie de management. Nu că toți sunt geniali. Dar marea majoritate au fost mediocri sau acceptabili. Există și exemple de oameni de prostie rară sau răutate de film de clasă B.

Deci nu, nu cred că problema e de management. Ca peste tot, avem manageri buni și manageri slabi. Depinde unde te uiți după ei. Poate ceea ce Masoud nu e capabilă să enunțe este faptul că multinaționalele nu pot să-și facă treaba fără corupție și fără impostură în posturi de conducere. Accept ideea asta, dar treaba asta nu e deloc diferită de ce se întâmplă în Silicon Valley la marile corporații.

Am auzit foarte des și acuza de lipsă de curaj. Nu o voi comenta, doar o să spun că e o prostie. În Silicon Valley, înainte de mentalitate de antreprenor au existat foarte mulți bani aruncați în tehnologie de vârf, foarte multe locuri de muncă „boring”. Cu muncă brută. Cu execuție bună. Înainte de suita de antreprenori au existat câțiva giganți care au prins o groază de contracte mari. De acolo oamenii au prosperat, au început să facă fonduri de investiții, și să dea mai multe șanse altora cu idei. Și da, e foarte ușor când eșuezi pe banii altora. Asta e esența culturii de startup - statistic 50% sau 75% din startup-uri mor, deci noi dacă sponsorizăm 100 o să avem succes cu 25 sau 50. Dar nu am auzit-o pe doamna Masoud să se plângă de lipsa de cultură financiară din România, probabil că nu se gândea la această posibilitate.

Nu, nu curajul ne lipsește - curajul e o chestiune individuală, destul de uniform distribuită în lume, ba, aș putea spune, locurile unde viața e un pic mai grea s-ar putea să creeze oameni mai curajoși. Poate Ana-Maria ne reproșează că avem viață prea ușoară: asta da întorsătură de situație.

Și mai e un aspect. Cultura muncii, care la noi nu seamănă deloc cu ce se întâmplă în State. Da, nu suntem ahtiați după muncă și după hiper-productivitate. Da, nu optimizăm. Da, avem și alte obiective în viață, nu muncim doar ca să putem munci mai mult. Și așa e și normal. Asta nu înseamnă că nu suntem capabili de muncă - ba da, suntem, și o dovedim de fiecare dată când avem condițiile potrivite. Dar cât de mulți își iau două joburi ca să își permită să lucreze în weekend la proiectele personale? Nu chiar atât de mulți, așa-i?

Nu avem cultura asta a muncii obsesive și eu cred că din punct de vedere social acesta e un punct în plus pentru noi. E unul din motivele pentru care am preferat să rămân în România. Că dacă vreau să muncesc 16 ore pe zi să o fac pentru că vreau eu, nu pentru că mă împinge absolut tot mediul înconjurător în direcția aia.

Pe scurt

Nu mentalitatea a făcut Silicon Valley un succes, ci resursele - umane, fizice, intelectuale, financiare. Nu îmi doresc un Silicon Valley dacă asta vine cu semi-sclavia hiper-productivității. Sunt mulțumit în România cu 20+ zile libere + zilele libere naționale. Nu îmi doresc nici schema piramidală a fondurilor de investiții. Vreau altceva.

Ce vrem de fapt

Scopul de a avea un Silicon Valley în România e doar un mimetism cultural; suntem atât de obsedați de povestea lor de succes încât o vrem și noi aici. Dar, cam ca toți motivatorii, suntem mai interesați de succes, nu de munca ce a adus acolo. Nu suntem interesați de inventarea și proiectarea următoarei generații de microprocesoare, sau de construirea unor insule de educație la nivel înalt. Nu vrem nici să punem cele 16 ore pe zi pentru un vis care se va împlini peste 30-40-50 de ani. Nu vrem un plan pe termen lung, vrem un rezultat rapid, acum. Doar că noi trăim într-o țară în care cel puțin un sfert au locuințe la nivel de neolitic. Revoluția industrială nu a ajuns în toate colțurile țării, chiar dacă a ajuns revoluția smartphone. Așa că, zic eu, e nerealist să transformăm România într-un Silicon Valley în viitorul apropiat. Și, sincer, e inutil. Există deja unul. Nu suntem nici o „Indie” - am vești pentru Ana-Maria Masoud, dar în lume există mai mult decât India și Silicon Valley. Nu există doar stăpâni și sclavi, regi și supuși. Ca de obicei, lucrurile sunt mult mai nuanțate.

Ce putem fi? Putem fi România. Lucrători buni, inteligenți, într-o țară curată, în care oamenii pot să-și ducă traiul fără teamă, cu demnitate. Scopul nu e să ne omorâm muncind. Ca de obicei, există idealul strămoșului nostru roman Horațiu: mediocritatea de aur. Echilibrul. Super-competitivii ăștia disperați după performanțe pot merge să se omoare în liniște acolo unde vor ei.

Nu suntem un Silicon Valley pentru că nu vrem lucrul ăsta și unii din noi încă au buda în curte și ies din școală fără să-nțeleagă o frază scrisă. Altă întrebare?


  1. da, nu a spus explicit lucrurile astea, dar cunoaștem atitudinea ↩︎