O mică discuție despre scopul vieții, universului și tuturor lucrurilor

Pare ciudat că vine asta de la un tip de sub 40 de ani, dar cred că am ghicit care e scopul vieții, universului și tuturor lucrurilor. Douglas Adams îl numea cu oarecare ezitare “42”, fără să dea mai multe explicații. 42 e un număr bun, dar cred, totuși că există un răspuns mai clar și mai simplu: scopul vieții, al universului și al tuturor lucrurilor e fericirea.

Când americanii au decis că singurul mod în care se pot rezolva problemele coloniei este să se separe de regimul de pe continent, au vrut să exprime acest lucru într-un document constitutiv. Thomas Jefferson, un avocat (dacă țin bine minte), a editat prima versiune a Constituției Statelor Unite, în care își explică în fața întregii lumi motivele pentru care se desprind. De-acolo e de reținut o frază

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente: că toți oamenii sunt creați egali, că au fost înzestrați de Creatorul lor cu niște drepturi de neîncălcat, că printre aceste drepturi se află dreptul la Viață, la Libertate și dreptul de a-și căuta Fericirea.

Sunt foarte grele cuvintele acestea scrise de Thomas Jefferson. Nu îți garantează nimeni fericirea, dar îți garantează viața (pe care o ai) și libertatea – și îți deschide dreptul de a-ți căuta fericirea din care derivă de fapt scopul vieții. Pe principiul “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”, oamenii ăia au înțeles la 1776 ce îți dă Creatorul, dar că rămâne responsabilitatea ta, unică, să îți urmărești fericirea și să o atingi.

Ca o nație născută pe nefericirea ultimei sute de ani, românii1)Nu știu dacă alte nații nu au aceleași probleme – dacă e o problemă universală sau e o problemă locală. N-am trăit nicăieri altundeva ca să știu alți oameni, așa că voi vorbi despre români au o mare problemă în a asimila acest adevăr. În general suntem foarte intoleranți la nevoile celor din jurul nostru de a-și urmări fericirea, și le cerem celor din jur să ne asigure acel ceva pe care ar trebui să ni-l căutăm noi. Suntem o națiune pentru care fericirea nu are loc în vocabular decât în discursurile mincinoșilor, lucru pe care ar trebui să-l schimbăm.

Și e complicat. Fericirea nu e un lucru foarte simplu, implică foarte mult efort personal. Trebuie să alegi, să decizi, să faci. Cere efort. Cere să nu ceri altora, ci să faci tu. Că ești responsabil pentru alegerile tale de la vârsta rațiunii până la ultima suflare. Că alegerile tale sunt singurele care contează, că fericirea este cea pe care ți-o faci tu și doar tu.

Este o teorie la care încă nu am găsit o hibă. Sunt multe semne de întrebare, și majoritatea au un răspuns foarte simplu. De exemplu:

Ce ne împiedică atunci să abandonăm convențiile sociale, să ne conectăm la o mașină care să ne dea permanent o cantitate de drog care să ne țină într-o continuă excitare? Ce ne împiedică să căutăm plăcerea imediată în detrimentul planurilor pe termen lung?

În primul rând să nu facem confuzie între fericire și plăcere. Plăcerea e parte din fericire, dar nu e tot. Ca să-i parafrazez pe cei de la Pepsi, “Plăcerea e un moment, ignor-o“. Fericirea nu e în plăcere, ci în absența setei de plăcere. În absența necesității. În mulțumire și în savurarea momentului. Fericirea poate fi produsă de plăcere, dar nu e singurul lucru care te aduce acolo. Mai există curiozitatea, satisfacția creației, cea dată de comunicarea cu cei din jurul tău. Și or mai fi și altele, dar nu le știu eu.

Ce ne împiedică să căutăm plăcerea în mod exclusiv? Nu am eu un răspuns – în schimb are Jordan Peterson, un psiholog american care explica necesitatea virtuții în viața omului. Că lipsa virtuții trage omul către nefericire, că echilibrul este cel care aduce fericirea. Are el câteva răspunsuri acolo – și unde nu are răspunsurile are întrebările corecte.

Aș fi un mincinos dacă v-aș da soluții de cum să vă căutați fericirea. Doar știu că e datoria voastră să o căutați – e responsabilitatea voastră să vă căutați lucrurile care pe termen scurt, mediu sau lung vă vor face fericit. Că fericirea se leagă și de valorile personale, și de aspirațiile personale. Doar că știu că veți fi teribil de nefericiți dacă veți aștepta ca alții să vă asigure fericirea. Dacă veți aștepta ca altcineva să împlinească, să vă producă satisfacții, dacă aveți așteptări de la cei din jur atunci ați pierdut.

Că esența vieții e să-ți cauți fericirea, să cauți să-ți păstrezi libertatea în căutarea fericirii, și să nu le tai celorlalți șansa la fericire și libertatea. Că fericirea fiecăruia diferă: eu nu mă aștept ca toți din jurul meu să scrie pe blog ca să fie fericiți, sau să programeze ca să fie fericiți. Ce lume tristă ar fi dacă fericirea ar fi o soluție obținută după o singură rețetă! Și cât de sigure sunt rețetele pentru nefericire: să planifici viața altora, să le ceri altora să facă lucrurile pe care ți le dorești tu, sau să te abandonezi în neștire unui singur mod de a-ți clădi fericirea.

Pentru mine fericirea e destul de simplă. E exprimată deja în lucrurile pe care le fac, în lucrurile pe care le urmăresc, în oamenii cu care mă asociez.

Îmi dau seama că textul ăsta e scurt dar greu. Îmi dau seama că sună ca un text motivațional de doi bani, pentru că nu dau nicio soluție dar pretind că am răspunsul la o problemă universală. Recitiți textul, și o să vedeți că nu e asta. Că nu vin să vând soluții, că nu am soluții pentru voi. Și pun responsabilitatea pe voi – acolo unde a fost dintotdeauna. În cele din urmă în fața vieții suntem singuri. Și noi alegem cum facem să fim fericiți. Uite-o roșcată.

6971529-redhead-with-freckles

Are și pistrui fotogenici 😉

NOTES   [ + ]

1. Nu știu dacă alte nații nu au aceleași probleme – dacă e o problemă universală sau e o problemă locală. N-am trăit nicăieri altundeva ca să știu alți oameni, așa că voi vorbi despre români

Comments

O mică discuție despre scopul vieții, universului și tuturor lucrurilor — 10 Comments

  1. Tl;dr
    Oamenii nu sunt creati egali. Pornind de la diferente fizice, intelectuale, geografice si terminand la nivelul de educatie si de oportunitati, sunt diferente enorme. Pana si in aceeasi familie, fratele mai mic o sa fie diferit si o sa aiba alte oportunitati decat cele mare. Asa ca da, doar ca nu 🙂

  2. “Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente: că toți oamenii sunt creați egali, că au fost înzestrați de Creatorul lor cu niște drepturi de neîncălcat, că printre aceste drepturi se află dreptul la Viață, la Libertate și dreptul de a-și căuta Fericirea.”

  3. Sa nu exageram, doar pentru ca e dreptul dreptul tau nu inseamna ca esti obligat sa-l exerciti. E ca dreptul la vot, il ai, dar e complet inutil.
    Cu trecerea varstei eu incep sa cred ca un om poate duce o existenta nefericita cu foarte multe realizari, in loc sa caute cai verzi pe pereti.

  4. Pai nu cer nimanui, e de la Dumnezeu 🙂
    Glumesc, nu renunt la dreptul meu, il apar pe cat posibil in societatea asta de sclavi de profesie, ca in esenta, drepturile le ai atat timp cat ti le da societatea, in rest e apa de ploaie.

    • Drepturile le ai atâta timp cât ți le aperi. Aia e problema. Oamenii vor să le aibă fără să muncească și să lupte pentru ele.

  5. E ironic ca in constitutie scria ca toti oamenii sunt creati egali, dar ei aveau sclavi, iar femeile, negrii si indienii erau creati mult mai putin egali decat restul

    • E un drum lung de la realizarea unor adevăruri evidente și aplicarea lor. Și revoluția franceză are probleme de conștiință similare în ceea ce privește sclavii din Haiti.

Comentariul tău