O naţie de genii (Gauss şi clopotniţa)

N-am ştiut niciodată că avem atît de multe genii în România.

Şi nu am crezut niciodată în propaganda conform căreia noi am fi mai deştepţi ca ‘ei’ – fie americani, ruşi, chinezi sau nemţi. Acum încep să regret… şi încep să înţeleg.

Revelaţia a apărut odată cu o discuţie despre admiterile la facultăţi. La Bucureşti, spre exemplu, la psihologie, ultima notă de admitere a fost 9.47 . Bine, îmi veţi spune, dar asta înseamnă că cei de la psihologie din Bucureşti vor fi foarte competitivi. Iar rezultatul este de măsură să ne şocheze cînd aflăm că 9.47 a avut cel de pe locul al 1500-lea (una mie cinci sute). Pentru că, da, 1500 de genii s-au bătut pe locurile de la psihologie din Bucureşti.

Sunt extrem de mulţumit de învăţămîntul românesc, care iată, păstoreşte atîta amar de genii. Aş spune că nota 10 e prea puţin – 11 pentru dascălii care au produs astfel de genii! Felicitări sincere.

Ce înseamnă nota 9.47? 9.47 este o notă extrem de greu de obţinut – înseamnă excelenţă la toate capitolele, la examenul de bacalaureat şi la cei patru ani de liceu.

Deci avem cel puţin 1500 de astfel de genii – şi sa nu uităm că Psihologia nu este o chestiune singulară. Există matematici, există Limba Română… Există o mulţime de alte materii de interes… România colcăie de genii de la un cap la celălalt.

Gata, destul cu ironia.

Acest fenomen este de fapt măsura eşecului învăţămîntului şi pedagogiei româneşti. Învăţămîntul românesc este incapabil să evalueze elevii şi studenţii, de aceea se ajunge la aberaţii de acest gen. Este de fapt primul pas în schisma între valoare şi rezultat pe care o percepem atît de dureros în fiecare aspect al societăţii româneşti.

Ce se întîmplă cu aceşti campionii ai intelighenţiei româneşti? Hrăniţi cu note maxime, ajung în facultăţi unde profesorii sunt obligaţi să-şi ajusteze scara de valori după valoarea lor – mai exact după lipsa lor de valoare. Rezultatul: nişte panarame  ce nu-s în stare să silabisească termină facultăţi şi pleacă pe vapor, sau cu cine ştie ce joburi în străinătate.

De fapt starea actuală a învăţămîntului face inutilă diploma pe care elevul şi studentul o primeşte la sfîrşitul şcolii. Pentru că diploma aceea nu spune absolut nimic despre valoarea lor. Nici măcar nota înscrisă pe ea, şi o ştiu pe pielea mea foarte bine.

Cum s-ar putea realiza o ameliorare a învăţămîntului? Simplu. Instituirea unui sistem de evaluare a dascălilor prin prisma clopotului lui Gauss, fie el şi adaptat la tipul materiei (de exemplu te-ai aştepta în ciclul primar ca media să fie undeva la un nivel de 9, în cel gimnazial pe la 8, în cel liceal la 7 (acolo unde ar trebui să fie oricum vîrful clopotului gaussian), iar în cel superior să coboare pînă la 6 (pentru a diferenţia mai bine între valorile superioare). Astfel de verificări să se facă pe toate lucrările scrise – pentru a nu avea aberaţii cu profesori care dau 4 pe linie, nici cu inconştienţi care dau zece pe linie. Măcar la cîteva materii de bază, ce vor fi folosite ca referinţă.

O altă îmbunătăţire este revenirea la examenul de admitere la facultate. Oare nu este evident că bacalaureatul şi notele din timpul anilor nu sunt relevante pentru valoarea viitorilor studenţi?

Repuneţi-l pe Gauss acolo unde îi e locul. În clopotniţă.

5 Replies to “O naţie de genii (Gauss şi clopotniţa)”

  1. Pai, in primul rand presupui ca elevii stiu ce vor sau ca sunt in stare sa-si evalueze profesorii (nu cred ca e cazul in 90% dintre elevi).

    In al doilea rand, nu-mi aduc aminte sa mi se fi cerut vreodata parerea despre cine as vrea sa ma “reprezinte” in consiliul elevilor, nici consiliul (ales democratic, presupund/sper) sa ceara parerea elevilor in vreo situatie 🙁

  2. Cum, nu-ţi mai aminteşti? Cînd circulam eu şi Raul prin timpul orelor să vă votaţi reprezentatul în Consiliul Elevilor?
    Spre surpriza mea, Consiliul elevilor, într-o formă aproximativ identică cu cea de-atunci încă mai subzistă în Liceul de Informatică. Bine, copchiii nu ştiu că noi am început treaba, dar nu contează.

Comments are closed.