Oamenii din stradă AU de ce să protesteze

În discursul de final, în care își accepta înfrângerea, Victor Ponta spunea că “Poporul are întotdeauna dreptate”, “Suntem o țară democratică, așa cum accept eu rezultatul sper să îl accepte și cei care protestează, nu au pentru ce să protesteze”.

Dar cei din stradă au pentru ce să protesteze. Au, pentru că voturile le-au fost furate, cu secții cu prezența la vot de 236% și cu 332%. Pentru chestiile alea trebuie să se facă pușcărie, nu e suficient că Ponta a recunoscut că a fost înfrânt.

Cei din stradă au pentru ce să protesteze. Au, pentru bătaia de joc din diaspora, și pentru mincinoșii de la conducere. Auzi, cu oameni care au reușit să voteze după 7 ore și jumătate de stat la coadă, cu mii de oameni la Torino care nu au apucat să voteze, așteptăm la ceva mai mult decât o demisie. Avem nevoie de un proces pentru obstrucționarea drepturilor fundamentale.

Și avem nevoie și de un proces moral, pentru dezinformările anteniste cu “secții de vot goale în străinătate”. Sau cu cei de la România Tv care filmau cu spatele la coada din Paris. Da, nu există nimic în lumea asta care să-i condamne la închisoare, dar oamenii care îi privesc trebuie să afle, cumva, cum au fost mințiți.

Pentru că munca de-abia începe. Oamenii care au votat, sincer, cu Ponta, trebuie să afle de ce cealaltă jumătate a ieșit în stradă. Nu, nu a ieșit pentru binele unui politruc care acum doi ani participa la lovitura de stat eșuată. Nu, oamenii din stradă au ieșit pentru a ne salva de furtul țării, de toată România luată cu japca.

Și mai terminați și voi, iohaniții, cu victoria vieții. Nu e o victorie, e o înfrângere rușinoasă, ne-am demonstrat ca țară că nu putem să alegem decent fără să ieșim în stradă, fără să ne rupem în două, fără să umilim cetățenii români, fără proteste stradale în marile orașe din România și din întreaga Europă. Și de ce zic de voi, iohaniți, este pentru că trei sferturi din voi ați fost mari revoluționari acum doi ani contra președintelui țării, ați girat moral o lovitură de stat. Voi, ăia care nu mai suportați jugul opresiunii băsiste, sunteți cei care l-ați adus pe Victor Ponta la conducere. Pentru că sunteți ipocriți, de-aia vă zic să terminați cu victoria. E o victorie inutilă, contra unui inamic pe care voi l-ați creat. În viața mea sper să nu mai văd mizeria aia de mastodont precum USL, cu 72% din voturi în parlament.

Nu, #băbăieți, nu am uitat, nu am iertat. Așa cum îl urâți voi acum pe Mirel Paladă când face mișto de diaspora că nu votează mai repede, așa mă urați voi acum doi ani, când vă ziceam că PNL-ul e inconștient. Ciocu’ mic, oricum, mai aveți de trecut cu Iohannis pe la ANI, și oricum ați pune problema e prima oară în istoria României când președintele ales mai trebuie să își rezolve niște probleme la dosare… și este cea mai bună alegere.

Și de ce cutremur a fost nevoie ca să ajungeți la vot, #băbăieți. Nu, nu e o victorie.

PS: și din câte înțeleg, copiii de clasa I nu au încă abecedare.

Comments

Oamenii din stradă AU de ce să protesteze — 11 Comments

  1. PS: și din câte înțeleg, copiii de clasa I nu au încă abecedare.

    Păi stai așa, n-a zis Ponta că toți copiii au tablete și telefoane? Vrei să spui că Ponta a MINȚIT?!

  2. Înseamnă că suntem chit, pentru că nici eu nu am iertat și nu am uitat.
    Aș susține și acum, la fel ca atunci 2 ani jumătate acea ”lovitură de stat”. Exact cum a făcut și Iohannis.

    Iar dacă vrei să vorbim despre cauzele acelei inconștiențe a PNL-ului, putem să o facem la derby-ul din weekend: Arsenal – Manchester United. 😉
    Eu îți pot enumera oricând încălcările flagrante ale Constituției făcute de domnul președinte/premier Traian Băsescu și tu îmi spui care ar fi trebuit să fie reacția PNL-ului, a opoziției și a societății. Pentru că, vezi tu, inconștiența PNL-ului nu a fost cauza, a fost efectul.

    Și dacă nu te-am convins, putem să mergem pe teren, să îți arăt telecabina și pârtia inaugurată de Udrea pe versantul sudic al Obcinii Mari din Gura Humorului cu (doar) 3 milioane de euro, unde e zăpadă timp de 2 săptămâni pe an. Știi tu, chestii tehnice: sud-soare-bani-aruncați.
    Sau mai ții minte Gala Bute, care a fost organizată de Udrea cu (doar) 2 milioane de euro – (deturnare de) fonduri europene, deși ar fi trebuit să fie o gală de box care să se autosusțină din vânzarea de drepturi televizate și bilete ?

    Care Udrea ? Aia căreia i-a făcut președintele tău echidistant partid și campanie – perfect legal, evident.

    Eu îți pot spune mai multe greșeli pe care le-a făcut PNL-ul decât crezi tu că știi, dar hai să vorbim și despre cauze, sau pe alea le-am uitat și le-am iertat ? 😉

    Ales gute, mein freund. 🙂

  3. @SSSaiyan: Doar un lucru să-ți mai zic: confunzi apărarea instituției cu apărarea omului Băsescu, două chestii diferite. Hai, epoca anti-băsismului a trecut, treziți-vă.

  4. din pavate epoca basismului nu a trecut. este acelasi lup in blana de caprioara. vorbim de aceeasi oameni care l-au creat si pus in functie pe basescu. oamenii aia sunt cei din pdl pe care pana acum nimeni nu i-a arestat si tare as vrea sa-i vad trasi la raspundere. tare as vrea ca noul presedinte sa incuviinteze asta dar stiu ca nu o voi vedea niciodata. din pacate totul s-a dus in momentul alierii cu pdl. si vom incepe sa vedem iar un blaga, videanu, udrea in frunte cum se lafaie pe banii mei si ai vostri.

  5. Pingback: Iohannis a ajuns președinte cu ajutorul diasporei și a internauților | Manuel Cheta