Obiceiuri pe care ni le-a băgat pe gât internetul în ultimii ani

Sunt câteva obiceiuri tâmpite pe care ni le-a băgat pe gât internetul în ultimii ani, și, sincer, mi-aș dori să înceteze. Și o să fie o groază de lucruri pe care, la suprafață, le credem lucruri pozitive, dar nu sunt, și o să explic mai jos de ce.

Totul se plătește prin reclame

Youtube, Spotify gratuit, Facebook, GMail, site-uri de știri – totul gratuit. Știu, Youtube n-ar fi putut să fie un mare succes dacă nu ar fi fost gratuit. Spotify e și variantă pe bani, dar e mai mult moca. Cine ar plăti pentru știri? Dar pentru Facebook? În niciun caz pentru un serviciu de mail!

Toate lucrurile astea sunt chiar mișto – să poți să urmărești conținut gratuit pe youtube e unul din marile privilegii ale lumii moderne. Să poți comunica cu prietenii gratuit, iarăși, e fantastic. Toată muzica, gratis? Bring it on! Informația gratuită? De ce aș plăti pentru ceva ce se găsește gratis peste tot?

Doar că lucrurile nu stau chiar așa, pentru că totul se plătește. Dincolo de eforturile câtorva entuziaști cu prea mult timp liber, probabil încă pe băncile școlii, conținutul de pe Youtube costă enorm. Să produci conținut filmat, de calitate, e incredibil de greu. Să poți să faci un podcast costă – costă hosting, costă timp de documentare. Să culegi cea mai relevantă știre, să o scrii într-un fel care să fie util pentru utilizatorii platformei tale, fără clickbait, fără șmecherii să atragi cât mai mulți oameni pe site; asta cere multe resurse. Să ții servere cu petabytes de poze și conversațiile a sute milioane de oameni conectați simultan costă destul de mult. Și rezultatul e că toți cei care fac lucrurile astea recurg la insertul de reclame.

Acum zece ani eram uimit să aflu că afacerea numărul 1 în care domină Google este advertising-ul. Eram naiv și nu înțelegeam exact de unde vin banii; credeam, în naivitatea mea, că faptul că pun un serviciu important la dispoziția utilizatorilor e o răsplată în sine. dar nu aveam de fapt nici măcar o idee despre cum s-ar putea face bani din asta. Am aflat între timp. La fel cu Facebook, Youtube și toate lucrurile care rămân gratuite; inclusiv gmail. Pentru că, da, gmail trăiește din reclame; cele pe care ți le inserează din când în când, și cele pe care ți le oferă pe alte site-uri Google Ads pentru că ți-a citit mailurile.

Și odată cu prevalența reclamelor a dispărut și intimitatea, și șansa de a face un produs de calitate pe bani. Pentru că da, de ce să-ți cumperi un acces la un server de mail cu o interfață decentă când gmail e gratis? Cum poți să bați un produs care e „gratuit”? În plus, chiar și pe gratuit, lumea se bate acum pe vizualizări, pe impresionat, pe mințit și indus în eroare – tot ce contează e click-ul, e să-i faci pe oameni să creadă că acel conținut a fost consumat, laolaltă cu reclama aferentă.

Simt un val de schimbare totuși. Un milion de oameni plătesc să sprijine un ziar precum „The Guardian”, și ei nu sunt singurii care au început să îmbine un model plătit cu conținutul public. Foarte mulți artiști au mers către platforme precum Patreon și folosindu-se de o astfel de platformă au reușit să își lanseze diverse produse. Kickstarter. Servicii plătite direct. Cumva, sper că lucrurile vor recăpăta valoare, și nu vom face totul pentru a vinde reclame.

Reducerile

Habar nu am cât ar trebui să coste un televizor, nu am mai văzut de multă vreme un televizor care să nu aibă o reducere. Găsești același produs în zece locuri, în fiecare loc redus, în fiecare loc cu un preț de bază diferit. Nici nu-i de mirare că am ajuns cu toții să credem că nu merită cumpărat dacă nu e la reducere.

Citeam acum jumătate de an un articol scris de un dezvoltator de jocuri, la fel de iritat și el de mania reducerilor de pe Steam (principala cale de a vinde jocul). De ce să cumperi jocul la prețul pe care îl cere dezvoltatorul când poți aștepta reducerea să-l iei la 50%? la 20% din preț?

Și e un pic confuză treaba asta pentru mine. Habar nu am de ce aș mai cumpăra un produs nealimentar care să nu fie la reducere? Prețul neredus să însemne de fapt o taxă de urgență? Mi se pare cel puțin bizar. Asta înseamnă că de fapt prețul redus e cel care acoperă prețurile de producție, și prețul neredus e cel care maximizează profiturile?

Mania reducerilor, inclusiv cele zece milioane de black friday-uri din an, devalorizează automat toate produsele atinse de reducere. De fapt, încep să suspectez lipsa de onestitate a vânzătorilor – dacă ai produse care stau mai mult de jumătate de an la reducere, cum poți să-mi spui că prețul de bază pe care-l pui tu acolo e un preț corect? Aș prefera un magazin care să nu-mi facă reduceri, ci să-mi dea un preț onest cap-coadă. Și Black Friday-ul să redevină ceea ce a fost dintotdeauna; o ocazie de a lichida stocurile nevândute, nu o ocazie de a arunca cu cifre mincinoase în oameni.

Pre-release-urile

De vreo câțiva ani nu mă mai entuziasmez pentru niciun pre-release. Într-o vreme intram în hype-ul de moment, în care abia așteptam jocul X, și îl cumpăram de îndată ce era disponibil. Numai că acum vreo doi ani a început să apară și reversul medaliei; produse sub-mediocre lansate cu o mulțime de buguri, și pentru a ajunge să poți juca acel joc decent mai trebuia să aștepți câteva luni bune.

Nu mai cumpăr pre-release-uri și vă sfătuiesc și pe voi să faceți la fel, indiferent de cât de mare e hype-ul. Cel mai recent episod e cel cu Fallout 76, o lansare fenomen, Bethesda a cumpărat reclamă în tot universul pentru Fallout 76, dar a lansat un produs plin de buguri, imposibil de folosit și cu câteva idei care nu au mers deloc bine la public. Dezastrul Fallout 76 ar trebui să intre în toate cărțile de game development ca un avertisment: asta se întâmplă când vrei să prostești prea tare clienții.

Tot aici aș încadra și release-urile cu milioane de buguri; de ce ai face asta? De unde atâta grabă? De ce obsesia asta de a scoate pe piață un produs sub-mediocru plin de buguri? Qui bono? Mai ales că e imposibil să nu lași sute de probleme nerezolvate după doi ani de rezolvat probleme într-un ritm lent (pentru că, da, ritmul în care rezolvi problemele din producție e mult mai scăzut decât cel în care rezolvi problemele cât timp produsul e încă în dezvoltare – pentru că nu trebuie să păstrezi compatibilități înapoi). Dar trebuie să procedezi așa, pentru că singurul lucru care contează sunt:

Hype-urile și fanii

Cel mai tare film de la inventarea pâinii prăjite încoace! Cea mai mișto piesă! Cea mai tare carte! Sute de mii de oameni care se mobilizează pentru a te convinge că produsul X e cel mai tare.

Într-un fel, îi înțeleg pe cei care vând publicitate. Ce nu înțeleg e cohorta de fani care participă în hype. Ești un consumator al unui produs. De ce mi-l bagi mie pe gât? Calmează-te, și lasă-mă în pace.

E motivul pentru care fanii Apple sunt incredibil de dizgrațioși cu reclama deșănțată pe care o tot fac produselor mediocre la prețuri de top. La fel și fanii Samsung. Și fanii Google. Și fanii Marvel. Și fanii oricărei alte producții comerciale pe care trebuie, trebuie, trebuie neapărat să o cumpăr, pentru că altfel… nimic.

De-asta am scris contra fanilor trepanați ai lui Cărtărescu, un scriitor minor din România, poate nu ați auzit de el pentru că scrie foarte prost în roman. De-asta a trebuit să rezist valurilor de oameni spălați pe creier care îmi explicau că seria cu super-eroi de la Marvel e cea mai tare chestie din univers și că ar trebui să-mi fie rușine că mi-a plăcut Batman vs Superman. Sau că nu sunt un fan al Wonder Woman, vai, cum?!?!?!

M-am săturat de oameni care cred că dacă lor le place un produs trebuie să-l bage pe gât tuturor. Că scrii la tine pe blog o recenzie despre cum îți place produsul X sau Y e o treabă; că vii la mine în casă să-mi explici că sunt cretin pentru că mi-a plăcut ceva ce ție nu-ți place e deja o problemă.

Isteria și angertainment-ul

Și hype-ul nu e singura atitudine care mă deranjează. Mi se mai întâmplă să mă mai trezesc pe la ore la care Twitter-ul american e foarte foarte activ. Aproape invariabil trebuie să aflu că faptul că sunt un bărbat alb este un atribut nescuzabil pentru care ar trebui să-mi fie etern rușine; că sunt din start un violator, colonizator și că suprim cultura altora; și faptul că îmi lipsește singura caracteristică care m-ar fi putut salva, homosexualitatea, face transgresiunea mea completă. Câteodată mă gândesc că americanii chiar au luat-o razna. În fine.

M-am săturat de voluntarismul ăsta cu care oamenii preiau niște idei fără noimă, neaplicabile fără un context ceva mai complex. Agresivitatea cu care oamenii se împart în categorii artificiale. Felul în care fie urli „M**e PSD” fie ești un trepanat distrus și motivul pentru care țara o ia în jos. Nu mai există opinii de mijloc, nu mai există cale de mijloc, nu mai există dialog.

Am făcut o pauză de câteva săptămâni de Facebook, pauză pe care o să o reiau pentru că mi-a prins bine. În pauza asta, inițial, mi-a lipsit angertainment-ul; ultima știre care să-mi facă sângele să fiarbă, ultima glumiță despre intelectul lui Dăncilă, ultima promisiune că gata, emigrez! Da, recunosc, mi-a lipsit o vreme. După care am aflat că, stai, lucrurile astea nu sunt chiar atât de importante pentru mine.

Și ceea ce mă irită nu e faptul că există oameni care consideră că lucrurile alea sunt importante pentru ei, ci faptul că singurul lucru important pentru ei e să fie mânioși, enervați, supărați pe X sau Y. Că nu e o problemă în sine dacă crezi că PSD-ul face o treabă rea, e o problemă că te preocupi foarte activ de chestia asta, dar tu însuți nu ai nici măcar un plan alternativ, nici o opinie constructivă.

Așa cum nu e o problemă dacă încerci să rezolvi o problemă reală, e însă o problemă dacă vii să-mi zici mie că sunt rasist și sexist pentru că sunt alb și heterosexual. Că poate nu-ți dai seama că e sexist și rasist să îmi respingi o opinie cu „ah, deci ești bărbat alb?”. Că poate nu-ți dai seama că tot un limbaj al urii e și când singura ta opinie politică pe care o poți exprima e „M**e PSD”.

E deranjant să văd atâta energie și atât intelect consumat în fapte fără consecință, și atât de puține realizări reale.

Iubesc internetul, dar urăsc anumite transformări pe care le văd în societate. Și astea sunt doar lucrurile de la suprafață. Noroc că există poze cu pisici și cu roșcate.

Sursa, mulțumesc, Alin, pentru link! 🙂

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.