Obsesie pe timeline

Într-o săptămână în care toată lumea vorbește despre influenceri (discuție iscată indirect de faptul că o fâță cu vagă popularitate pe Instagram nu a reușit să șantajeze un hotel din Dublin) eu mi-am petrecut ceva timp uitându-mă pe timeline-ul de Facebook, să văd cât de important sau valoros este conținutul pe care l-am postat pe-acolo.

Multă vreme am tratat Facebook fix ca pe un loc în care pui chestiile neimportante. Poze cu pisici, poze cu roșcate, link-uri către articolele altora care mi-au plăcut, spațiu de desfășurare pentru idei legate de politică. Da, cine credea că am fost obositor cu scrisul despre politică în 2012 trebuia să-mi citească timeline-ul pe Facebook.

Nu știu când a devenit Facebook atât de important. Cred că în 2012, anul în care PNL-ul era aliat cu PSD-ul contra intereselor României. Ponta, Antonescu, Roșia Montană, Pungești, protestatari de profesie, apoi alegeri, 2014, Iohannis, președintele ales pe Facebook, singurul om politic european cu peste un milion de Like-uri. Proteste peste proteste. Activism. Și deodată, PSD-ul află cum poți să pui bocancul în gură celor care se animă contra lor. Le tai vocea. End of story.

În ultimii 6 ani de Internet, vectorii de opinie și-au schimbat optica – dinspre oameni care dețin mici proprietăți în Internet au devenit chiriași la Mark Zuckerberg, care îi lasă să trăiască la el pe moșie, dar îi mai dă afară pe unii din când în când. Internetul e mare, potențial infinit, dar toată lumea vrea să fie pe moșia lui Mark, că acolo e multă lume. Dar uită un lucru esențial. Atunci când se strâng milioane, cei mai atractivi sunt bufonii și nebunii. Rațiunea nu a fost niciodată o calitate cu „public appeal”. De-asta lumea se duce să vadă ce are de zis Dan Puric, că e foarte atractiv.

Dăduse Radu Dumitru un share la un articol despre cum influencerii nu influențează nimic. Titlul mi se pare greșit, sigur că influencerii influențează, problema foarte importantă (pe care o enunță Vali Petcu în o mulțime de texte) e pe cine influențează. Că degeaba faci reclamă la Bugatti sau Rolex când oamenii care te citesc, te urmăresc și eventual chiar se lasă influențați de tine își cumpără mașina de la bunicuța din Germania, pe 1000€. Sigur, poate le formezi oamenilor niște aspirații. Dar cred că e mai ușor să le formezi aspirații altfel.

Vlad Bogos, de la Tackle.ro are și el un articol despre cum e să pornești un proiect online în era Facebook. „Nu e nevoie de site-uri web cand exista fb” îi spune lumea, și mă gândesc că acum 6 ani nimeni n-ar fi îndrăznit să spună că Facebook e o sursă de informare. Acum? E sursa. Singura. Dacă nu exiști pe Facebook nu exiști. E ca și cum există o singură cronică a zilei de azi și Mark Zuckerberg e păstrătorul ei, devenind un Herodot modern (dacă scazi talentul și calitatea informației conținute).

E greu să te desprinzi de Facebook. Are toate ingredientele necesare pentru a deveni un obicei zilnic, o necesitate, un loc unde revii și revii și revii. O obsesie. Nu ieși ușor din așa ceva, nu renunți foarte ușor la lucrurile care până mai ieri te preocupau până la obsesie. E greu să te oprești după ce ani la rând ai simțit nevoia să le arăți unor străini ce ai descoperit de fiecare dată când citești ceva mișto sau când asculți o piesă faină sau vezi o fotografie faină. Este o inversare bizară a priorităților – e mai important să arăți ce ți-a plăcut ție în loc să-ți placă ceea ce faci tu.

Vali zicea că Facebook sunt niște lepre care nu înțeleg decât de bani, și aserțiunea mi se pare corectă, mai mult, îmi plac ideile de boicot:

  1. reduceți la jumătate timpul petrecut pe facebook.
  2. nu mai publicați nici un status.
  3. nu mai dați like la nimic.
  4. nu mai dați click pe reclame.
  5. nu mai băgați bani în facebook dacă făceați asta.

Facebook înțeleg doar de bani 

E un început bun. Dar nu rezolvă problema obsesiei, problema adicției. Ce anume ne ține pe Facebook, ce ne face să dăm scroll prin timeline? Ce ne face să dăm like-uri? Cu ce înlocuim? Facebook devine o necesitate doar în măsura în care îi permitem lucrul ăsta. Și din unealta prin care ne petreceam 5 minute de pauză între două lucruri pe care le făceam, Facebook a devenit chestia de la care ne întrerupem pentru cinci minute ca să ne mai facem și treaba. Dar a pornit de la cele 5 minute de pauză, și e nevoie de soluții acolo.

Și am eu câteva idei. Abonați-vă la newslettere. PressOne, de exemplu, are un newsletter decent. Dacă vrei să te pui la punct cu știrile, mai bine să le primești ca e-mail, și decizi de-acolo ce te interesează cu adevărat. Sau intri direct pe site-ul care te interesează. PressOne și Profit sunt două site-uri de știri de pe care mi-am scos ad-blocker-ul pentru că se comportă și ei decent și nu mă inundă cu prostii – și la fel de pe BizBrașov, care e cam singurul site pe care îl mai iau în considerare pentru știri locale. Apoi cu blogurile – sunt multe și publică cu frecvențe diferite. Pentru bloguri, însă, întotdeauna există un RSS reader. Eu unul prefer Feedly – dar nu e nici de departe singura unealtă de urmărit activitatea oamenilor.

În fine. Fiecare rând scris despre Facebook e un rând pierdut pentru umanitate.

Nici măcar roșcatele nu mai vor să se uite înspre Facebook.

2 Replies to “Obsesie pe timeline”

  1. Eu una fac exact ce zici mai sus, mă duc direct la sursă (în special în cazul blogurilor) fie citesc printr-un RSS reader 🙂
    Administrez o pagină și cam atât. Nu văd o utilitate practică de a oferi poze cu pisici, vacanțe, etc pe principiul “if you aren’t paying for the product you’re the product”.
    Mi-a amintit de articolul ăsta citit recent care mi s-a părut mai mult decât creepy: https://www.bloomberg.com/news/features/2018-01-31/facebook-really-wants-you-to-come-back

  2. E un local cu takeaway la 2 minute de mine, nu are site si publica meniul zilnic numai pe FB. Nu merita sa ma duc pana acolo numai sa vad ce au, asa ca FB e singura solutie in cazul asta.

Comentariul tău