Odă dosului de palmă peste ochii feminini

stopviolence1Ieri Alexandra Stan a fost bătută. Tumefiată, a fost dusă la spital, unde a dat interviuri. Tot ieri, într-o evoluție spectaculoasă, Alexandra Stan declara că l-a iertat pe agresor, revenind pe acel superb trend care a creat acea suburbie a umanității numită județul Vaslui și moldovenii care omoară neveste cu toporul:

L-am iertat, ştiu că îi pare rău, că n-a gândit în acele momente şi că nu a putut să se abţină, eu n-am de ce să-l iert, trebuie să se ierte singur, sunt mai naivă, n-aş putea face niciodată rău cuiva. Mi-a facut un rău fizic şi m-a fortat sa ma maturizez si o sa fiu cu ochii in patru. Toata treaba asta m-a ajutat mai mult decât să-mi facă rău. Eu nu vreau să bag pe nimeni la puşcărie, nu fac nimanui rau, nu as mai putea lucra cu el pentru ca mi-a incalcat drepturi ale omului in primul rand

Vezi articol complet, Realitatea.net

Evident declarația e o prostie, dovadă că i-a lipsit fix un manager care să îi spună ce să zică, dar nu o să vorbesc despre calitățile ei de artistă; în acest moment ar fi un lucru josnic să ne luăm de aceste detalii. O să vorbesc despre altceva: chestia asta cu iertatul.

Există în poporul român o gîndire extrem de tîmpită care nu face bine nimănui. O știu din experiență proprie (și aș prefera să nu dau exemple) de părinți care cînd fetele lor s-au întors bătute acasă le-au spus: “Foarte bine ți-a făcut, ți-o meritai”. Din contră, cînd au aflat că fata lor nu a fost bătută, au spus “ți l-ai găsit prost”, că vorba aia, ce bărbat e ăla să nu-ți lipească un dos de palmă și să nu-și ia la însurătoare tobă de bătut cînd se plictisește?

Desigur, mai există și elementul “și-o cere”. Foarte mulți, în cazul Alexandrei Stan, au explicat îndelung și cu multe detalii de ce Alexandra și-a cerut-o și și-a meritat-o. Mi se pare un pic penibil să faci chestia asta, și poate singurul mare avantaj că acest lucru se întîmplă este că mai multe femei, umilite să citească și să vadă atitudinea asta în jurul lor, se vor ridica și vor răspunde la violență, oprind cercul vicios. Dar nu văd asta întîmplîndu-se prea curînd – prea multe femei sunt prinse în retorica ‘și-o merită’ ca într-un vîrtej pînă cînd devin ele victime.

Capacitatea româncelor de a juca cartea victimei mă înfioară. Și nu, ceea ce face Alexandra Stan aici nu este nici bun simț, nici ‘creștinesc’. Nu asta e iertarea creștină, nu asta înseamnă întorsul obrazului. Nu, asta e prostie pură, este exact acel ceva care va face ca următoarea palmă să vină, la fel și următoarea, și următoarea. Îl iert, își zice femeia, că el de fapt cred că mă iubește. Sau că e un băiat bun de fapt, dar are el micul ăsta defect, și din cauza lui îmi dă palme.

Dar el mă iubește

Aceasta este scuza cea mai mare pe care o oferă femeile bărbaților care le lovesc. Și aici e marea problemă: victimele tăcute.

Din episodul victimelor tăcute am asistat azi la un episod oribil. Pe Radio Zu, un radio de care mi-e silă și pe care îl ascult doar cîteodată cînd dă altcineva drumul în jurul meu la el (taximetrist, conducător de autobuz, etc.). Ei bine, la Radio Zu unul din pontoșii furăcioși recita ceva poezie trimisă de o ascultătoare, o poezie pe care nu îndrăznesc să o citez, dar care spunea, în concluzie, ceva de gen: “ah, cît sufăr eu că tu mă bați, dar de rog, înainte să dai, asigură-te că ușa la copii e închisă“.

Și aceasta este atitudinea pe care o vreau combătută de feministele tîmpite care dansează prin mall crezînd că schimbă ceva. Oare pe Alexandra Stan o fi ajutat-o că s-au bîțîit pițipoancele în mall? Oare o ajută marșul din Toronto, cu hipsterașii atrăgînd atenție? Nu numai că femeile românce preferă să joace rolul de victimă, dar și-l asumă, îl joacă excelent, și pare că joacă la sacrificiu. Ah, vai, cît de eroice sunt ele că rezistă!

Nu, sunt doar niște proaste, care nu numai că încurajează pe ăla să dea, dar încurajează și copiii ei să devină la fel. De-asta, femeile ar trebui excluse dintr-o campanie contra violenței, pentru că tot ce fac e să găsească scuze. De-asta cea mai tare campanie contra violenței conjugale în România a fost făcută de BUG Mafia:

Scriam în postarea despre pițipoancele în mall:

Vreți ceva de impact? Dați următorul text: “un miliard de femei sunt bătute anual”. Și un link către images.google.com, căutarea “beaten women”. Și mai vreți să știți ceva? Poate unul din trei bărbați agresează o femeie de lîngă el, dar trei din trei bărbați sunt crescuți de o femeie.

Și iată, am ajuns profet. Pentru că deodată cea mai credibilă campanie contra violenței are ca afiș imaginea Alexandrei Stan, tumefiată

Aceasta e adevărata față a violenței. Nu pițipoancele în mall (deși unii ar spune altceva).

Și violența va înceta cînd femeile, victimele, vor înceta să accepte abuzurile. Și ai putea crede că doar femeile needucate, fără posibilități, acceptă asta. Din păcate adevărul arată mult mai rău de-atît: o să vezi femei pe care le crezi inteligente, dar care suportă abuzurile celor din jur, și abuzul partenerului în mod special.

Și evident, ele se simt vinovate. Alexandra Stan, probabil, se simte vinovată pentru că în cele din urmă ea însăși i-a girat gestul ‘iertîndu-l’. Alexandra probabil are motivele ei să se simtă vinovată, inclusiv faptul că probabil nu talentul a ținut-o sus, ci fix ceea ce făcea pentru managerul ei, adică favorurile sexuale.

Dar aici începe cercul vinovăției. Așa că fetelor, învățați să nu vă compromiteți, altfel veți ajunge să le căutați scuze celor care vă bat.

PS: Aproape fără nici o legătură, Remus Cernea se solidarizează cu Alexandra Stan: “Mă solidarizez cu Alexandra Stan, și pe mine mă băteau la fel cînd strigam mai tare contra lui George Soros la protestele ecologiste!

PPS: De citit și “Și curvele sunt femei, iar cine bate femei e un jeg” de la Kamikaze și “Alexandra Stan, ce scuză ai?” de la blogul Printre Rânduri

Comments

Odă dosului de palmă peste ochii feminini — 11 Comments

  1. Mai este și numărul ăla de vreo trei cifre care reprezintă femeile care mor anual în România din cauza violenței domestice. Pe alea cum le ajută ONG-urile cu manifestațiile lor sau campaniile desfășurate pe Facebook? Ipocrizie la drum mare. Toți rezonează și-s solidari, bre.
    Și da, femeile oricât de proaste ar fi când iartă, oricât de imbecilă este vorba „dar mă iubește” și oricât de usturătoare este naivitatea… nu și-o merită. Merită educate.
    Faptul că îi plânge presa de milă Alexandrei nu ajută cu nimic la educarea celorlalte. Că ele văd, li se confirmă că-s victime și se complac. Alexandra merită niște palme metaforice peste ceafă pentru că e a doua oară când își ia bătaie și nu acționează în instanță, ci doar se plânge la presă. Mai că-s înclinată să cred că îi place postura.
    Pf. Ce mi s-a acrit….

    • Corect. Despre treaba cu violența domestică și manifestațiile pe facebook am mai vorbit în postările pe care le-am referit pe-aici (mai ales pentru cea cu femeile care au umor mi-am luat castane destule în ceafa lată).

      Despre Alexandra, ar putea fi deșteaptă și să fie mai mult decît e: o victimă care se simte vinovată într-un Stockholm Syndrome. Știm cu toții ce ‘sacrificii’ a făcut să ajungă sus, nu ar trebui să se lase influențată de ce am putea crede despre ea. Imaginea aia ar putea să schimbe niște lucruri.

      Ți s-a acrit deja? Stai să vezi cînd încep bancurile politice 😀

  2. Nu e o iertare creștinească, nu vine de la a întoarce celălalt obraz. Dacă ar fi așa, bărbații ar fi în exact aceeași ipostază, de victime iertătoare.

    E o problemă de mentalitalitate femină. Eu cred – și e părerea mea, nu susținută de cercetări or smth – că „iertarea” asta a abuzului e mână-n mână cu predilecția feminină de pe aici de a pune botul la romanțiozități despre condiția superioară, sensibilă, devotată, iubitoare a femeii. Ți-aș fi dat ceva exemple, dar: 1. le știi și tu; 2. o fostă amică, pe care o aveam pe facebook și care mă umplea de texte de genul și de la care puteam să șutesc ușor câteva m-a de-frienduit (probabil că mi-a citit în sfârșit blogul). Și nu mai am materia primă ușor accesibilă.

    În general dacă simți nevoia să demonstrezi că ești superior pentru că faci parte dintr-o categorie superioară prin definiție (naționalitate, sex, etnie etc.), înseamnă că s-ar putea să ai o slăbiciune exploatabilă pe acolo. Un fel de nesiguranță. Cred eu.

    Și știu tipe care au fost tratate extrem de prost în relații și care în continuare îi dau înainte cu „ce superioare și iubitoare sunt femeile”. Uneori e greu să admiți că ești slab, că ți s-a întâmplat o chestie pe care n-ai putut s-o previi, că nu ai control, că ești o victimă. Iertarea de care zici eu o percep mai degrabă ca pe o încercare de a prelua hățurile – „m-a lovit, dar eu am forța interioară să-l iert, eu sunt superioară moral, eu am inima mai mare”.

    Aici cred eu că stă porblema: în a convinge femeile de genul ăsta că merită mai mult, că au dreptul la mai mult, că valorează cu adevărat mai mult – și nu pentru că iartă.

    Nu știu dacă mă exprim f. bine.

    • hmmm… muzica de IQ subunitar, cel putin dupa valorile mele.
      n-am retinut decat un lucru: ca o muiere a incasat-o de la, evident, un bou. am o singura observatie in acest sens: esti responsabil de anturajul si modul de viata pe care ti-l alegi.

    • remarca mea cu IQ-ul subunitar era legata de muzica data de tine ca referinta (scuza-mi ignoranta in materie) 😉
      in rest, da, probabil ca si aia/alea de la Mensa isi bat din cand in cand sau cu regularitate apropatii.

  3. Pingback: Cele mai multe victime ale abuzului domestic sunt bărbații | dorinlazar.ro