Odă dosului de palmă peste ochii feminini

Ieri Alexandra Stan a fost bătută. Tumefiată, a fost dusă la spital, unde a dat interviuri. Tot ieri, într-o evoluție spectaculoasă, Alexandra Stan declara că l-a iertat pe agresor, revenind pe acel superb trend care a creat acea suburbie a umanității numită județul Vaslui și moldovenii care omoară neveste cu toporul:

L-am iertat, știu că îi pare rău, că n-a gândit în acele momente și că nu a putut să se abțină, eu n-am de ce să-l iert, trebuie să se ierte singur, sunt mai naivă, n-aș putea face niciodată rău cuiva. Mi-a facut un rău fizic și m-a fortat sa ma maturizez si o sa fiu cu ochii in patru. Toata treaba asta m-a ajutat mai mult decât să-mi facă rău. Eu nu vreau să bag pe nimeni la pușcărie, nu fac nimanui rau, nu as mai putea lucra cu el pentru ca mi-a incalcat drepturi ale omului in primul rand

Evident declarația e o prostie, dovadă că i-a lipsit fix un manager care să îi spună ce să zică, dar nu o să vorbesc despre calitățile ei de artistă; în acest moment ar fi un lucru josnic să ne luăm de aceste detalii. O să vorbesc despre altceva: chestia asta cu iertatul.

Există în poporul român o gîndire extrem de tîmpită care nu face bine nimănui. O știu din experiență proprie (și aș prefera să nu dau exemple) de părinți care cînd fetele lor s-au întors bătute acasă le-au spus: „Foarte bine ți-a făcut, ți-o meritai”. Din contră, cînd au aflat că fata lor nu a fost bătută, au spus „ți l-ai găsit prost”, că vorba aia, ce bărbat e ăla să nu-ți lipească un dos de palmă și să nu-și ia la însurătoare tobă de bătut cînd se plictisește?

Desigur, mai există și elementul „și-o cere”. Foarte mulți, în cazul Alexandrei Stan, au explicat îndelung și cu multe detalii de ce Alexandra și-a cerut-o și și-a meritat-o. Mi se pare un pic penibil să faci chestia asta, și poate singurul mare avantaj că acest lucru se întîmplă este că mai multe femei, umilite să citească și să vadă atitudinea asta în jurul lor, se vor ridica și vor răspunde la violență, oprind cercul vicios. Dar nu văd asta întîmplîndu-se prea curînd – prea multe femei sunt prinse în retorica ‘și-o merită’ ca într-un vîrtej pînă cînd devin ele victime.

Capacitatea româncelor de a juca cartea victimei mă înfioară. Și nu, ceea ce face Alexandra Stan aici nu este nici bun simț, nici ‘creștinesc’. Nu asta e iertarea creștină, nu asta înseamnă întorsul obrazului. Nu, asta e prostie pură, este exact acel ceva care va face ca următoarea palmă să vină, la fel și următoarea, și următoarea. Îl iert, își zice femeia, că el de fapt cred că mă iubește. Sau că e un băiat bun de fapt, dar are el micul ăsta defect, și din cauza lui îmi dă palme.

Dar el mă iubește…

Aceasta este scuza cea mai mare pe care o oferă femeile bărbaților care le lovesc. Și aici e marea problemă: victimele tăcute.

Din episodul victimelor tăcute am asistat azi la un episod oribil. Pe Radio Zu, un radio de care mi-e silă și pe care îl ascult doar cîteodată cînd dă altcineva drumul în jurul meu la el (taximetrist, conducător de autobuz, etc.). Ei bine, la Radio Zu unul din pontoșii furăcioși recita ceva poezie trimisă de o ascultătoare, o poezie pe care nu îndrăznesc să o citez, dar care spunea, în concluzie, ceva de gen: „ah, cît sufăr eu că tu mă bați, dar de rog, înainte să dai, asigură-te că ușa la copii e închisă„.

Și aceasta este atitudinea pe care o vreau combătută de feministele tîmpite care dansează prin mall crezînd că schimbă ceva. Oare pe Alexandra Stan o fi ajutat-o că s-au bîțîit pițipoancele în mall? Oare o ajută marșul din Toronto, cu hipsterașii atrăgînd atenție? Nu numai că femeile românce preferă să joace rolul de victimă, dar și-l asumă, îl joacă excelent, și pare că joacă la sacrificiu. Ah, vai, cît de eroice sunt ele că rezistă!

Nu, sunt doar niște proaste, care nu numai că încurajează pe ăla să dea, dar încurajează și copiii ei să devină la fel. De-asta, femeile ar trebui excluse dintr-o campanie contra violenței, pentru că tot ce fac e să găsească scuze. De-asta cea mai tare campanie contra violenței conjugale în România a fost făcută de BUG Mafia:

Scriam în postarea despre pițipoancele în mall:

Vreți ceva de impact? Dați următorul text: “un miliard de femei sunt bătute anual”. Și un link către images.google.com, căutarea “beaten women”. Și mai vreți să știți ceva? Poate unul din trei bărbați agresează o femeie de lîngă el, dar trei din trei bărbați sunt crescuți de o femeie.

Și iată, am ajuns profet. Pentru că deodată cea mai credibilă campanie contra violenței are ca afiș imaginea Alexandrei Stan, tumefiată:

Și violența va înceta cînd femeile, victimele, vor înceta să accepte abuzurile. Și ai putea crede că doar femeile needucate, fără posibilități, acceptă asta. Din păcate adevărul arată mult mai rău de-atît: o să vezi femei pe care le crezi inteligente, dar care suportă abuzurile celor din jur, și abuzul partenerului în mod special.

Și evident, ele se simt vinovate. Alexandra Stan, probabil, se simte vinovată pentru că în cele din urmă ea însăși i-a girat gestul ‘iertîndu-l’. Alexandra probabil are motivele ei să se simtă vinovată, inclusiv faptul că probabil nu talentul a ținut-o sus, ci fix ceea ce făcea pentru managerul ei, adică favorurile sexuale.

Dar aici începe cercul vinovăției. Așa că fetelor, învățați să nu vă compromiteți, altfel veți ajunge să le căutați scuze celor care vă bat.

PS: Aproape fără nici o legătură, Remus Cernea se solidarizează cu Alexandra Stan: „Mă solidarizez cu Alexandra Stan, și pe mine mă băteau la fel cînd strigam mai tare contra lui George Soros la protestele ecologiste!”

PPS: De citit și „Și curvele sunt femei, iar cine bate femei e un jeg” de la Kamikaze și „Alexandra Stan, ce scuză ai?” de la blogul Printre Rânduri