Odă mobilităţii

La mulţi ani tuturor care s-au simţit neglijaţi de faptul că nu am mai avut vreme/chef să scriu pe blog în ultima vreme. Nu fac un rezumat a ceea ce s-a întîmplat în ultima vreme – schimbările sunt destul de multe, dar nimic spectaculos.

Vreau să vă povestesc de ce am fost captiv în pat de ceva vreme (deşi am fost la muncă, pot spune că nu am fost prea mobil nici pe-acolo, poate mai bine nu mergeam… ah nu, trebuia să merg, am avut release vineri).

Miercuri dimineaţă m-am trezit cu piciorul drept în dureri inimaginabile. Nu am putut să-mi explic de la ce vin, nu avea absolut nici o logică, şi nici acum nu ştiu ce s-a întîmplat (şi acum sunt relativ ok). Dar asta mi-a amintit o poveste de cînd eram mic, povestea unuia din semnele de pe genunchiul meu.

Era pe undeva prin ’93-’94 (poate mai tîrziu, nu garantez) – mă rog, un fel de ’44 al epocii moderne. Vacanţa de vară. Plictiseală mare. Sergiu mă cheamă să mergem la un meci de fotbal (jucat de profesionişti). Merg, aşadar, spre Sergiu… şi pe unde anume să merg dacă nu prin şantierul care mai nou este ITC (International Trade Center 🙂 ). Pe-acolo, din grabă, alunec pe nişte bolovani, şi cad cu piciorul în pietriş şi praf nisip amestecat cu ciment. Genunchiul drept cade peste o piatră care se mulează pe forma anatomică a genunchiului meu, şi mi se imprimă în dreapta rotulei mele. Mă ridic, şi continui drumul – ştiţi voi, copiii nu prea realizează gravitatea rănilor pe care le-au păţit. Mă întîlnesc cu Sergiu şi cu gaşca, şi ăştia se uită distruşi la mine – aveam piciorul plin de sînge.

Fugit acasă, panicat mamă, spălat rana, dureri inimaginabile la curăţare, şi realizez pentru prima oară în viaţă probabil ce oribil este să nu poţi să te mişti cum se cade.

Lecţie pe care aveam să o învăţ cu vîrf şi îndesat ani mai tîrziu cînd am avut parte de operaţiile la unghiile încarnate – şi nici ele nu s-au vindecat complet, deci nu s-a terminat toată treaba… Oricum, cum ziceam, miercuri am păţit păţania. Foarte probabil am căpătat în urma accidentului sus numit o oarecare sensibilitate – am simţit-o şi în alte dăţi dar niciodată foarte tare, cel puţin nu aşa de tare ca acum. Miercuri am ignorat durerea – am bănuit că ceva e în neregulă dar mă mişcam relativ decent – joi dimineaţă însă nici nu mai reuşeam să mă sprijin în piciorul drept.

Conform înţelepciunii populare ‘lasă bă că trece ea’ m-am dus la muncă în continuare. Desigur, mă ajută mult şi postul meu foarte dinamic de stătător pe fundul său în faţa tastaturii, şi mă mai ajută şi Vasi cu transport pînă acasă, deci totul se rezolvă relativ decent – dar la rugăminţile fierbinţi ale Ralucăi îmi promit că încerc să-mi văd de treabă şi să încerc să fac ceva în legătură cu treaba asta. Aşa că de vineri seara pînă în această superbă duminică dimineaţa mi-am mutat existenţa în pat, observînd cît de util e acum laptop-ul pe care, apropos, vineri l-am plătit cu totul. Ura, ura, entuziasm pe toate planurile.

Şi cum tot ne distruge cu zilele entuziasmul ăsta, hai să-l mai temperăm cu un sfat pentru emo’s şi pentru fetiţele care simt că e sfîrşitul lumii dacă se plictisesc… şi în general pentru oamenii care se plictisesc şi consideră că e cel mai groaznic lucru ce li se poate întîmpla. Mai gîndiţi-vă: puteţi merge. Aveţi această facultate de a pune un picior în faţa altuia pentru a te deplasa, şi te poţi deplasa prin locuri frumoase, splendide, chiar dacă afară e o vreme oribilă şi crezi că e drept să-ţi pui ştreangul de gît din cauza asta. Şi nu vă mai plîngeţi că nu există locuri frumoase – şi Bucureştiul are locuri frumoase, şi dacă pînă şi Bucureştiul are locuri frumoase nu mă îndoiesc că în cel mai ascuns cătun există mlaştini mai interesante.

Acum revenind la imobilitatea mea – tot răul spre bine. Piciorul mi-e mai bine azi (în concluzie, după prînz îmi voi folosi din plin mobilitatea nou-obţinută), iar între timp am făcut o groază de lucruri. Am citit blogurile oamenilor (prea plictisit ca să pot să şi comentez) am văzut ceva filme, inclusiv Zeitgeist, despre care nu comentez aici (dar care nu e în stare să lege ideile pe care le-a enumerat pe capitole), mi-am rezolvat cîteva aspecte privitoare la călătoria mea în Dublin, inclusiv am făcut rezervare la secretara lui Petru pentru a fi sigur că voi putea colinda unul-două-trei pub-uri cu anterior-numitul. Şi am început să învăţ Scheme – un fel de LISP mai micuţ :). Şi ah, mi-am ales tema pentru MECO – Metode Evoluate de Nu-Mai-Ştiu-Ce – în principiu algoritmi evolutivi – iar tema: “Generarea numerelor aleatoare” e un subiect care m-a interesat destul de mult mai ales cînd am citit Arta Programării Calculatoarelor a lui Knuth. Knuth, creatorul LaTeX-ului, cel care generează documente, nu guma la care tătă lumea se gîndeşte acum.

Bun, revenind la generarea numerelor aleatoare, sper să-mi iasă o sinteză bună, cu care poate că o să vă bat la cap pe-aici 🙂 Iar la celelalte materii… uuurgh, e de învăţat Java (lucru care s-a făcut în cam două-trei ore) şi apoi să trec o banalitate de problemă prin vreo 8 sisteme de deployment (şi 8 moduri de gîndire diferite). Un exerciţiu bun. S-au stabilit şi cînd o să avem examenele, dar acum mi-e lene să caut să pun pe blog. Iar la grafuri am de făcut acelaşi lucru pe care l-am avut de făcut acum doi ani – dar cum atunci l-am făcut de mi-a ieşit pe nas, acum am ocazia să fac lucrurile respective.

Cum ziceam, nimic complicat – începe să-mi placă din nou facultatea asta mai ales cînd nu-mi cere prezenţa 😀 😀 😀

Buuun, cam ăsta a fost rant-ul meu pe ziua de azi, să fiţi iubiţi ca mine şi să iubiţi ca mine. Baftă mare tuturor.

8 Replies to “Odă mobilităţii”

  1. Felicitări pentru inţelepciunea nou dobândită. Cam târziu 😉
    Dar vorba românului, “ţin’te bine de ea”.

  2. Uite vezi… eu d-aia nu scriu pe blog, ca nu pot sa fac posts d-astea… asa… ca un fel de monolog (sau dialog?) interior care te intereseaza doar pe tine in cele din urma 😀

    Mai stiu eu pe cineva care nu merge calumea si care cand a zis ca trebuie sa slabeasca pt a merge ai comentat… intr-un fel ma distreaza, pt ca a fost ca un fel de payback la faza cu “olimpicele speciale”. Fiecare cu problemele lui… of, of.

  3. Vezi că problemele cu genunchii au de obicei o mică legătură şi cu load-ul la care sunt supuşi. I should know, şi eu am o mică problemă cu genunchiul drept, deşi mă amăgesc că o fi tot din cauza unei căzături pe care am suferit-o acum un an, şi nu din cauza celor CENSORED kile în plus. Adevărul e probabil undeva pe la mijloc.

    Scheme… Umm… *blind stare* *drool*

  4. sunt sigur că problemele cu genunchii au legătură şi cu load-ul la care îi supun, nu zic nu, dar în cazul meu are legătură siguuuur cu povestea de mai sus… Adevărat că cele (CENZURAT) kilograme ale mele nu ajută deloc, e drept. Cum zici şi tu, adevărul e undeva pe la mijloc 😉

  5. Rugaminti fierbinti, da, da. Tat din alea. Ma bucur ca in sfarsit faci ceva in legatura cu asta. 😀

Comments are closed.