OpenGL 3.0 publicat de Khronos Group

OpenGL.org anunţă disponibilitatea specificaţiilor OpenGL 3.0 . Le găsiţi şi voi la adresa: http://www.khronos.org/opengl/ .

Ce înseamnă asta? Că există un concurent pentru DirectX 11, 12 şi cîte or mai veni. Avantajul major al OpenGL, pe lîngă faptul că este portabil (şi deci poate fi folosit de oricine, pe orice platformă, inclusiv Linux (we love)) este şi puternic extensibil. Un lucru pe care DirectX probabil îl ştie, dar nu îl foloseşte. Dacă au fost nevoie de 11 versiuni (aproape) incompatibile de DirectX, acest lucru spune ceva.

Asta mai înseamnă că yours truly se pune pe citit specificaţii, şi văzut ce poate. Deocamdată sunt plin de buzzwords, deci nu pot să vă zic nimic altceva decît intenţiile Khronos Group.

Şi anume:

  • să facă un concurent extensibil pentru versiunea curentă de DirectX şi pentru cele viitoare.
  • să introducă un nou model orientat pe obiecte faţă de modelul anterior care era, să recunoaştem, cam greoi, bazat pe comenzi.
  • să păstreze, în acelaşi timp, compatibilitatea cu bibliotecile anterioare, şi să ofere aceeaşi funcţionalitate pe care o oferea şi OpenGL 1 şi 2.

Release-ul iniţial era programat pentru septembrie 2007. Dar la siggraph2007 nu s-au prezentat decît cîteva slide-uri care nu spuneau prea multe, dar suficiente cît să facă programatorii 3d să saliveze. Acum se apropie Chiar acum se desfăşoară siggraph2008 (de acolo au fost publicate standardele), unde sigur o să aflăm mai multe despre viitorul OpenGL. Iar cîndva în toamnă o să avem primele plăci cu suport OpenGL 3, de la NVIDIA şi probabil şi de la AMD-ATI (sau DAAMIT cum iubesc alţii să-i zică). Asta nu înseamnă că nu o să avem suport de OpenGL 3 şi pe plăcile mai vechi, ba din contră. Acum, aşteptăm drivere 🙂

Şi, evident, citim specificaţii. Şi între timp voi da o încercare şi lui OpenSceneGraph, de care iarăşi mai mult am auzit decît am văzut.

Mai multe despre de ce e important OpenGL 3.0 pe Scriptionary.

Comments

OpenGL 3.0 publicat de Khronos Group — 2 Comments

  1. Nu am folosit niciodată OpenGL (or Direct3D for that matter) pentru că nu prea mă pasionează domeniul. Dar din câte am citit lumea e cam dezamăgită de acest OpenGL 3.0.

  2. Eu încă nu sunt. Am citit un pic despre el şi mi se pare foarte ok, dar evident, sunt de-abia la început cu studiul 🙂