Opinie și informație

În ziua de azi vorbim foarte mult despre informație – suntem inundați cu informație, aparent, și creierele noastre nu mai fac față la atât de multă informație. Și mă uit din ce în ce mai ciudat la acest gen de discuție pentru că îmi dau seama că cei care zic așa ceva nu au proprietatea termenilor, și că nu vorbesc despre informații.

O informație este o chestiune destul de simplă. E un enunț clar, simplu, la obiect, care poate fi fals sau adevărat. Informația pură este binară: adevărat sau fals, punct. Un exemplu de informație este „Voiculescu a fost condamnat la închisoare” (100% adevărat) sau „Sub Bucegi există un tunel dacic care ajunge până în Scoția” (100% fals, tunelul dacic a fost inundat când au săpat să facă EuroTunelul pe sub Canalul Mânecii). În momentul în care informația nu este 100% falsă sau adevărată, atunci vorbim despre informații neverificate sau neverificabile.

Jurnaliștii ar trebui să lucreze cu informația. Să o prezinte, ideal într-un fel cât mai detașat. Doar că informația e destul de puțină sau neinteresantă, și s-a observat că cititorii sunt mai degrabă interesați să citească opinii. Opiniile sunt niște lucruri mult mai fluide, nu au o valoare clară de adevăr. Cel mai des opiniile se construiesc pe informații cu anumită valoare de adevăr și le îmbină folosind un raționament logic care la rândul lui are un anumit grad de validitate.

Ceea ce observ în ultima vreme este lipsa completă a informațiilor din discuțiile publice. Există mai multe motive pentru lipsa informației – în primul rând că opiniile sunt mai ușor de emis și de produs, și pot fi mult mai atractive. E mai atractiv să spui, de exemplu, că PSD-ul vrea să fure țara, decât să produci o listă clară cu felul în care oamenii au fost furați. Este mai scurt, mai simplu de exprimat, și oamenii o să fie mult mai interesați. La fel e mult mai ușor să spui că statul paralel e de vină pentru nenorocirea țării când oamenii te întreabă de ce le-a scăzut salariul. Opinii de genul ăsta pot fi la un moment dat imposibil de probat, fiind prea generale sau nebazându-se pe nicio informație clară. Și, mai ales, opiniile mai au un dar: ele îi fac pe oameni să le comenteze.

Am încercat în ultimii ani să mă învăț să nu mai comentez la cald lucrurile pe care le aflu. Încerc să aflu informația concretă, reală, și să o comentez doar după ce o înțeleg pe deplin. Înțeleg că sunt niște modificări care se fac în ceea ce privește justiția, dar recunosc că nu le înțeleg, și mi-a fost aproape imposibil să înțeleg toate modificările produse. În mod normal ar trebui să am încredere în specialiștii care le comentează, dar cam toți specialiștii pe care i-am citit eu nu au fost capabili să-mi explice de ce sunt bune sau rele modificările la legile justiției. Pe de altă parte sunt sigur că printre cei care vor citi această postare se vor găsi destui care să se simtă nevoiți să se implice în conversație – să-mi explice ce e greșit în faptul că eu nu văd problema ca ei.

Opiniile au acest dar, să ne facă „hot-headed” – să ne-nfierbântăm. Cel mai des, simți că pui foarte multă pasiune într-un subiect care îți e, altminteri, foarte străin. În loc ca pasiunea aceea să fie un semnal că nu mai suntem capabili de un dialog argumentat și rațional, noi intrăm într-o luptă cu argumente bazate pe informație fragmentată, incompletă sau prost interpretată, și tratăm opiniile pe care le citim ca pe afirmații cu potențial de adevăr 100%, nu ca pe ceea ce sunt, adică niște opinii cu un potențial foarte mare de a fi eronate.

Sigur, nu-mi reușește nici mie. Încerc să-mi clarific și eu problemele care se discută, dar nu tot timpul mă pricep la a analiza lucrurile respective. Sigur, la un moment dat o să comentez, o să arunc câte-o opinie, dar sunt conștient de failibilitatea mea. Cititorii mei, însă, nu, dar calitatea dialogului scade întotdeauna când replicile nu aduc informații noi ci raționamente logice deseori greșite bazate pe informație de slabă calitate.

Nu mai discutăm pe informații, ci pe opinii, nu raționăm ci discutăm la sentiment. Lucrul acesta nu poate decât să fie dăunător pe termen lung, și un lucru pe care mi-l propun pe termen lung e să-mi găsesc surse de informare, nu opinii. Opiniile sunt perisabile, de-asta Cristian Tudor Popescu poate s-o facă pe Halep o jucătoare slabă care a urcat în ierarhie nemeritat, și să îi pupe două luni mai târziu picioarele pentru evoluția în altă partidă. Evaluările calitative ale lui CTP nu sunt informație, chiar dacă noi le tratăm ca și cum ar fi.

Dacă tot ne credem mai deștepți, hai să facem lucrurile mai bine.