Opinii ad hominem

Ajung din ce în ce mai des la noi bîlbîielile din politica românească. Problema din politica românească e că noi, fiind popor de oi, ne-am călăuzit dintotdeauna după cioban, după cel care avea cele mai multe oi sau cel care părea că dă cel mai bine cu bota. Cred cu fermitate că bota aceea ancestrală pe care oile care ies din turmă și-o primesc este ceea ce îi face pe noi și pe părinții noștri să se oprească cu frică de la a ieși din turmă, de la a face ceva cu viața noastră, de la a lua decizii, de a hotărî să trăiască altfel.

Și totul începe de la felul în care ne formăm opinii.  Nu ne place să gîndim pentru noi înșine, ci preferăm să gîndim cu mintea altora și nouă ca popor ne e imposibil să credem că felul în care gîndește cineva nu e decis de altcineva. O să mă iau pe mine ca exemplu pentru început, și o să explic: cînd scriu despre Roșia Montană și zic că nu cianurile sunt problema sunt înjurat ca fiind vîndut RMGC. Cînd scriu despre protestele contra proiectului Roșia Montană și le spun că, băieți și fete, lozincile voastre sunt cam stupide și alegeți să exprimați niște idei spuse prost de niște indivizi care pe lîngă anonimitate au și alte probleme; ei bine, atunci sunt vîndut lui Ponta și cabalei mondiale care vrea să facă rău României. Și urăsc tineretul, sau ceva de genul ăsta, dar mai important e că altcineva m-a pus să scriu, că eu sunt doar o tîrîtoare nevertebrată.

bass-playerCînd, în 2012, în încercarea de a apăra bunul simț și statul de drept, am exprimat o opinie, am fost făcut basist jegos. Insist să zic că am fost făcut basist pentru că pînă acum niciunul din grozavii literați care mă amenințau cu linșajul nu s-a obosit să folosească diacritice. Oricum, ce era evident era că Dorin Lazăr e afectat de psihoza basului, în ciuda faptului că evident toba mare e mai importantă Băsescu. De ce? Nimănui nu-i venea să creadă că eu pot exprima astfel de opinii adverse curentului lor de gîndire. Și asta m-a pus în opoziție cu oameni foarte apropiați, care se întrebau dacă primesc bani de la PDL. Nu primesc, nu am primit, ci aveam și am exprimat o opinie.

Pentru că în România opiniile sunt ad-hominem. Dorin Lazăr se ia după Traian Băsescu, iar Traian Băsescu… ce, credeți că nu există o cabală proamericană care să-l mînuiască pe Băsescu? Băsescu nu are opinii, el e manevrat să zică chestiile alea.

Mai grav e cînd lucrurile astea se întîmplă în rîndul celor care au banii noștri în grijă. Pentru că tovarășii Victor Ponta și Crin Antonescu duc o politică cu adresă anti-băsescu – ei nu au un program politic, ei au o vendetta personală de rezolvat. Într-un editorial fantastic, Andrei Pleșu (un alt băsist, în ciuda faptului că și-a dat demisia din cauza atitudinii excesiv autoritare a lui TB) spunea:

Domnul Victor Ponta a declarat, de curînd, că, iniţial, a fost împotriva proiectului Roşia Montană, pentru simplul motiv că Traian Băsescu era pentru. Şi că dacă Băsescu era pentru, însemna că proiectul nu putea fi decît rău. […] Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul nu pot avea nici cea mai mică încredere într-un politician care mărturiseşte, nesilit de nimeni, că e contra unei idei, pentru că vecinul cu care tocmai s-a certat e pentru.

Andrei Pleșu

De altfel întreaga retorică anti-Băsescu este o avalanșă ad-hominem, un real atac la persoană. Ceea ce ne conduce în plasarea noastră e faptul că X sau Y a spus-o. Și evident, uităm să gîndim pentru noi înșine. Aceasta e greșeala pe care o fac prea mulți oameni în România, cu o gîndire zic eu primitivă.

Oricît de mult îmi displace Ponta, uneori atitudinea lui arogantă e relativ corectă, și e posibil să fiu de acord cu el. Din păcate nu pot să spun același lucru despre Antonescu, cel care a ucis liberalismul tradițional de dreapta român și care reușește să aibă exclusiv opinii anti-Băsescu.

Oricum, ce vroiam să spun e că în momentul în care singurele opinii pe care le ai sunt bazate pe ceea ce spune altcineva, fie el CTP, Pleșu, Mircea Badea, Gîdea, Banciu, Aligică, Tismăneanu, Rogozanu, Băsescu, Ponta sau Iliescu, atunci ai pierdut. Pentru că dacă nu petreci un timp în care să gîndești tu lucrurile în care să-ți dai tu seama unde te plasezi, în care să-ți dezvolți propria părere… atunci ești doar o unealtă.

Ăsta e singurul mod în care putem să creștem ca națiune. Să renunțăm la opiniile ‘la persoană’, și să începem să dezvoltăm opinii personale. Asta construiește clasa de mijloc: independența, libertatea de a gîndi. Altfel, o să fim mereu o clasă de jos.

Și o spun mai ales celor care în momentul în care au citit acest text au spus: “Cum adică? Dar eu gîndesc pentru mine”, “el vorbește? Păi cine e el să spună asta?” și “ia să mă lase în pace cu teoriile lui”. Sau poate au zis: “ce știe ăsta? De ce se bagă el în chestii d-astea? Nu ar fi mai bine să facă el așa și pe dincolo?”. Pentru că următorul pas după adoptarea unei opinii ‘ad hominem’ e să o trimitem noi mai departe celor care credem că sunt prea proști să aibă o opinie. Vrem să devenim ‘hominem’-ul care să emită o părere, și doar retransmitem ce ne-a zis ăla de la Tv.

Și plescăim nemulțumiți, și spunem: “Of, băiatul ăla nu se mai învață minte odată? Nu poate să-și vadă de treaba lui”

Păi își vede. Și treaba lui e să-și spună opinia. Și să încerce să nu fie o oaie… pe cît posibil.

Comments

Opinii ad hominem — 3 Comments

  1. Pingback: Netalentatul domn Ponta • alphablog.ro