Caut cu mare interes știrile despre bacul de anul acesta. Se întîmplă ceva fără precedent în România – pentru prima oară cineva încearcă să scoată din atelele corupției generalizate un sistem major, iar reacțiile sunt spectaculoase.
Ieri s-a lansat (pe Steam, cel puțin) Duke Nukem Forever. După 14 ani de așteptare, termenul de livrare pentru DNF a devenit sinonim cu niciodată, sau un viitor mitologic pe care nu vei ajunge niciodată să-l trăieștil nici nu e de mirare că pentru unii, e semn că apocalipsa e aproape (2012 anyone?)
Tocmai m-am întors de la Geekmeet #7. Pe de o parte, sunt satisfăcut, pe de altă parte dezamăgit. O să vorbesc despre ambele aspecte, în speranța că o să pot să transmit corect mesajul care mi s-a format în minte.
Cred că după ce am citit S&T ediția nouă aș putea să fac un checklist de ce nu ar trebui să conțină o revistă de știință, sau, mai bine zis, cum se înțelege să se politizeze tot ce ține de știință.
… sau ’the world of instant reward’, cum mi-a venit prima oară în minte, e o idee pe care o frămînt de cîteva luni bune, poate ani (și da, după atîta vreme nu am reușit să-i găsesc un nume mai fericit).
Mă uitam aseară la televizor – cum vă spusesem mai devreme, m-am hotărît să devin prost – și nu puteam să-mi desprind ochii de pe Antena 3 – Gabriela Vrînceanu Firea execută în public conducerea țării.
Societatea curentă a devenit obsedată de ideea de a te simți bine – de a gîndi pozitiv, de a inspira în jurul tău gînduri pozitive, în ciuda a ceea ce gîndești în general. Am găsit o prezentare scurtă, numită: „Zîmbește sau mori: Tirania gîndirii pozitive”, în care vorbitoarea demontează beneficiile gîndirii pozitive. Două puncte importante (din punctul meu de vedere) pe care le subliniază:
În călătoria mea prin Hong Kong mi-a atras atenția densitatea de populație de pe străzile orașului – dacă în zonele turistice lucrurile arată relativ decent, prin zonele populate de localnici lucrurile nu mai stau deloc așa – la trecere la fiecare semafor vezi vreo 100 de oameni care așteaptă să treacă – minut de minut.
500 de milioane de Euro. Atîta costă un site, și numai ideea mă face să transpir abundent la gîndul că uite, am ratat și șansa asta.
Let’s start with what I really don’t like: Invisible syntax sucks. Big time.