Nimic nu e mai enervant decît un dobitoc persistent. Orice glumă de bun gust se repetă o dată, de două ori, după care se pensionează decent pentru măcar un an.

Am un blog mic. Știu chestia asta, și nu mă amăgesc de unul singur că nu ar fi. Am cîțiva cititori fideli, de bună calitate, dar sunt conștient că nu sunt colțul cel mai interesant din blogosferă. Scriu prea mult. Textele pe care le scriu sunt de obicei mai lungi de o pagină, și cum suferim în masă de ADHD, e de înțeles că nu sunt foarte popular. Și totuși Google mă consideră destul de relevant, de vreme ce îndrumă oameni încoace. Poate pentru că lucrurile despre care comentez sunt de nișă… tot ce e posibil.

Au venit rezultatele:

1 . fishilica.blogspot.com Scor: 0,797 , Pozitia: 2358 | +41487 pozitii

Multă lume vorbește despre plecarea lui zoso de pe zelist, lucru care începe să sune a ‘antireclama face bine’, pentru că, să fim serioși, zelist e un loc anost cît timp top3-ul e neschimbat. În afară de faptul că oamenii de la Pid’jin au făcut un widget frumos, numai bun de pus în dreapta blogului, zelist e irelevant (cel puțin pentru mine, care n-am cum să am admiratori veniți direct din zelist.

Tocmai mă uitam la filmul despre Alan Moore (cel care a scris V for Vendetta sau Watchmen) „The mindscape of Alan Moore” și mi-a plăcut la nebunie un citat:

Dimineața aceasta am petrecut-o în compania celui mai prost film făcut vreodată, de la cel mai slab regizor care a existat, Edward Wood Jr. Filmul se numește „Plan 9 from outer space” – „Planul 9 din spațiu” și combină extratereștri cu zombies. Filmul care începe cu aceste cuvinte:

Cu toții știm că reabilitarea clădirilor e un lucru foarte bun – doar că orice lucru făcut sau sprijinit de stat parcă e făcut anti-cetățean. Tocmai am citit un articol pe tema asta, și vroiam să vă dau și vouă link

Azi e ziua Marii Uniri. Mulți dintre noi nu știm foarte mult despre Marea Unire; cei mai bătrîni dintre noi își amintesc ceva vag, prin 1918, dar nu cunosc nimic mai departe de propaganda comunistă – ceilalți știu doar că e zi liberă, și cam atît.

Sunt multe lucruri pe care vreau să le zic acum. Atît de multe încît nici nu știu dacă postarea asta o să iasă de o pagină sau de zece – dar vom afla împreună. Tocmai fac 30 de ani, motiv bun pentru a trage o linie mai groasă (și nu pe nas), și de a aduna mai multe idei într-un singur loc.

Nu o să stau să vă plictisesc cu impresii foarte multe din călătoria asta – în primul rînd pentru că a fost prea fain, pentru că nu am făcut poze, pentru că am vizitat un muzeu superb, după care ne-am odihnit în Zurich, un oraș cochet, dar prea scump pentru români. Și la întoarcere am rămas fără mobil, drept urmare o să pot să vă spun într-o postare viitoare (sorry, Gusty, că te țin să aștepți atîta) despre cum e HTC Magic și Androidul.