Documentarul românesc este hipsterul documentarelor din întreaga lume. El este cool prin propria existență; vroiam de mult să spun lucrul ăsta, dar niciodată sentimentul nu a fost atît de puternic ca atunci cînd am vizionat Cold Waves – documentarul despre Radio Europa Liberă.

Nu e în obiceiul meu să vorbesc despre blogging și chestii despre Internetul ‘social’, cel din care fac acum niște tinerei bani cu nemiluita. Cred însă că e un subiect interesant pentru mine, ca și creator de conținut, și aș vrea să-mi clarific (și mie și vouă) poziția față de acest curent nou sufocant și agresiv.

Îmi găsesc ideile din ce în ce mai departe de main-stream. Am început prin 2007, pe cînd ProTv-ul emitea o aberantă petiție pentru poliția animalelor. Atunci am creat și o petiție, „Nu crime”, pe care am postat-o odată cu o scrisoare deschisă către ProTv. Petiția a strîns în 4 ani și jumătate 1100 de semnatari, nu 50.000 ca petiția pentru animăluțe a ProTv-ului, semn că și pe Internet e ca în viață, tot corigentul și nesimțitul care sparge semințe are mai multă putere decît oamenii de bun simț.

Una din cele mai bune piese făcute vreodată, Glory Box este o epitomă a ideii de tristețe în muzică… instrumentalul lent, aproape psihedelic, vocea afectată a lui Beth Gibbons, acea voce cu accente bolnăvicioase pe care o regăsim în aproape toate cîntecele care vor să fie hipster-cool acum. With no further ado, Glory box:

Recunosc că de ceva vreme nu mai reușesc să citesc. Nu mai reușesc să-mi iau două ore dedicate numai și numai lecturii – mi-e aproape imposibil să nu mă gîndesc la altceva de făcut, la o schimbare de context, la ce articole noi au mai apărut pe net, la ce muzică să mai ascult, la ce film să văd și tot așa.

Pentru că e 29 februarie (deși s-ar putea foarte bine să fie 1 martie cînd citiți voi, sau 30 februarie dacă ați fumat ceva suficient de tare) o să îmi permit să dau vina unilateral pe internet pentru tot ce e greșit în universul ăsta. Așa aș putea să o fac o temă recurentă, o dată la 4 ani să mai zic cît de rău e internetul.

S-a vorbit mult despre ACTA zilele astea; mult și aiurea, neașteptat de aiurea mai ales din cauza pasiunilor stîrnite în jurul legii. În realitate nimeni nu susține ACTA; și dacă o susține e supus la atacuri necondiționate. Decizia e luată. ACTA e rea. Sau noi suntem răi?

Pentru cei care nu mai știu ce a fost la 15 noiembrie 1987, citiți și aici. Sau aici. 15 noiembrie nu mai e un subiect la modă. E mai la modă crosul omonim, sau barajul unor echipe de fotbal la un campionat la care nu participăm.

Tema pe care am ales-o acum e foarte generoasă și aș putea să vorbesc de ea pe larg, vreme îndelungată. Prima oară cînd am gîndit titlul ăsta, m-am gîndit că rezultatul ar trebui să fie un roman fluviu – 2000 de pagini în două volume.

Am găsit un articol foarte interesant care face un fel de apărare a ideii de piraterie – vorbind despre de ce apare pirateria, despre de ce furnizorii de media (filme, muzică) creează doar obstacole pentru consumatori. Părerea mea e că ei nu ar trebui încurajați, ci, din contră, ar trebui să li se facă o opoziție clară – lucrurile trebuie să se schimbe în ceea ce privește industria de media.