Nu o să stau să vă plictisesc cu impresii foarte multe din călătoria asta – în primul rînd pentru că a fost prea fain, pentru că nu am făcut poze, pentru că am vizitat un muzeu superb, după care ne-am odihnit în Zurich, un oraș cochet, dar prea scump pentru români. Și la întoarcere am rămas fără mobil, drept urmare o să pot să vă spun într-o postare viitoare (sorry, Gusty, că te țin să aștepți atîta) despre cum e HTC Magic și Androidul.

Ca să-l copiez pe Eftimie, care l-a parafrazat pe V din filmul inspirat după comic-book-ul genial V for Vendetta al lui Alan Moore, care la rîndul lui a repetat la rîndul lui un cîntec englezesc inspirat din fapte reale, zic și eu un „amintiți-vă de 15 noiembrie„.

Acum, că Cerbul de Aur e pe terminate (mai sunt doar 6 zile, au trecut cele mai grele zile, alea cu înfundat piața Sfatului cu un schelet metalic și sute de scaune de plastic la 2 lei 10 bucăți), pot să vă fac o mărturisire.

Pentru că nu vrem să ajungem să recităm așa (link de la Cristian Adam):

Totul a început cu o descindere către Shenzhen via Paris, cu ședere la Hong Kong:

Uneori, 30 de minute de televiziune într-o limbă din care nu înțelegi nimic poate să îți explice mai mult decît ți-ar putea explica vreodată un localnic despre felul în care gîndește și simte. Nu înțelegi mai multe neapărat din spectacolele pe care le poți vedea la televizor, ci mai degrabă din reclame; în fond, reclamele sunt întotdeauna croite pe cei care urmăresc televiziunile, nu?

Să continui de unde v-am lăsat săptămîna trecută: mîncarea chinezească. Cred că nici un oraș nu se poate numi cu adevărat mare dacă nu are un restaurant McDonalds și un restaurant chinezesc. Brașovul are vreo două de fiecare (plus un fast-food chinezesc, 3-2 pentru mîncarea chinezească). De ce e atît de important? Pentru că mîncarea chinezească, chiar în regim de fast-food, e incredibil de bună și de sănătoasă.

Zgîrie-nori sau cocioabe, nu au nici un sens fără oamenii care le locuiesc.

Foarte puține lucruri de spus despre Zhuhai. Zhuhai e pentru Macau așa cum e Shenzhen pentru Hong Kong. Din cîte am văzut eu e un pic mai sărăcăcios, dacă pot face astfel de afirmații. Nu am văzut nimic să mă dea pe spate, nimic extraordinar, nimic ieșit din comun pentru clima caldă de acolo. Îngrijit, dar nu prea, cu aerul încărcat de umiditate (a plouat jumătate din timpul cît am stat acolo), și în general foarte plictisitor.

Shenzhen e unul din cele mai mari orașe din China, și cel mai bogat dintre ele. Odată un simplu oraș de pescari, în 1979 devine prima zonă economică specială – așa numitul capitalism în interiorul socialismului chinezesc – a beneficiat foarte mult de pe urma apropierii sale cu Hong Kong-ul. Foarte multe firme din HK au început, probabil, să-și facă sucursale în China, unde mîna de lucru e incredibil de ieftină.