Recunosc că de ceva vreme nu mai reușesc să citesc. Nu mai reușesc să-mi iau două ore dedicate numai și numai lecturii – mi-e aproape imposibil să nu mă gîndesc la altceva de făcut, la o schimbare de context, la ce articole noi au mai apărut pe net, la ce muzică să mai ascult, la ce film să văd și tot așa.

Pentru că e 29 februarie (deși s-ar putea foarte bine să fie 1 martie cînd citiți voi, sau 30 februarie dacă ați fumat ceva suficient de tare) o să îmi permit să dau vina unilateral pe internet pentru tot ce e greșit în universul ăsta. Așa aș putea să o fac o temă recurentă, o dată la 4 ani să mai zic cît de rău e internetul.

S-a vorbit mult despre ACTA zilele astea; mult și aiurea, neașteptat de aiurea mai ales din cauza pasiunilor stîrnite în jurul legii. În realitate nimeni nu susține ACTA; și dacă o susține e supus la atacuri necondiționate. Decizia e luată. ACTA e rea. Sau noi suntem răi?

Pentru cei care nu mai știu ce a fost la 15 noiembrie 1987, citiți și aici. Sau aici. 15 noiembrie nu mai e un subiect la modă. E mai la modă crosul omonim, sau barajul unor echipe de fotbal la un campionat la care nu participăm.

Tema pe care am ales-o acum e foarte generoasă și aș putea să vorbesc de ea pe larg, vreme îndelungată. Prima oară cînd am gîndit titlul ăsta, m-am gîndit că rezultatul ar trebui să fie un roman fluviu – 2000 de pagini în două volume.

Am găsit un articol foarte interesant care face un fel de apărare a ideii de piraterie – vorbind despre de ce apare pirateria, despre de ce furnizorii de media (filme, muzică) creează doar obstacole pentru consumatori. Părerea mea e că ei nu ar trebui încurajați, ci, din contră, ar trebui să li se facă o opoziție clară – lucrurile trebuie să se schimbe în ceea ce privește industria de media.

Într-o mișcare pe care o întrezăream încă de la începutul verii, dar pe care am sperat că nu o să o văd aplicată, PSD-ul, acest monstru de incompetență și corupție, prin tov. Ecaterina Andronescu, tov. Cristian Dumitrescu și tov. Titus Corlățeanu introduc spre votare o lege după chipul și asemănarea partidului din care fac parte:

There is quite common wisdom that one should not reinvent the wheel because mostly it can be dangerous, wasteful for resources and time consuming. The main critique is that as the wheel is invented, available and has no conceptual flaws, reinventing it is pointless.

Revoluționăm învățămîntul? Pe lîngă Ion și Iona, să aducem în licee un Hendrix, un Joplin și un Ingmar Bergman? Trăim acum într-un sat global; suntem pregătiți cu ce învățăm în școală pentru el?

Îmi promisesem că nu o să mai scriu despre bac, dar nu se poate trece peste. Pur și simplu nu se poate. Bacalaureatul pur și simplu nu se lasă. Singurii care nu au vorbit pentru elevi sunt ei înșiși. Nici nu mă așteptam să o facă, iar faptul că au scris este surprinzător. Nu le-am acordat atîta credit – și mai ales nu credeam că o să aibă cineva curajul să spună că a fost nedreptățit pentru că a fost supravegheat mai strict.