Într-o mișcare pe care o întrezăream încă de la începutul verii, dar pe care am sperat că nu o să o văd aplicată, PSD-ul, acest monstru de incompetență și corupție, prin tov. Ecaterina Andronescu, tov. Cristian Dumitrescu și tov. Titus Corlățeanu introduc spre votare o lege după chipul și asemănarea partidului din care fac parte:

There is quite common wisdom that one should not reinvent the wheel because mostly it can be dangerous, wasteful for resources and time consuming. The main critique is that as the wheel is invented, available and has no conceptual flaws, reinventing it is pointless.

Revoluționăm învățămîntul? Pe lîngă Ion și Iona, să aducem în licee un Hendrix, un Joplin și un Ingmar Bergman? Trăim acum într-un sat global; suntem pregătiți cu ce învățăm în școală pentru el?

Îmi promisesem că nu o să mai scriu despre bac, dar nu se poate trece peste. Pur și simplu nu se poate. Bacalaureatul pur și simplu nu se lasă. Singurii care nu au vorbit pentru elevi sunt ei înșiși. Nici nu mă așteptam să o facă, iar faptul că au scris este surprinzător. Nu le-am acordat atîta credit – și mai ales nu credeam că o să aibă cineva curajul să spună că a fost nedreptățit pentru că a fost supravegheat mai strict.

Recunosc, am așteptat finalul seriei despre Horia Străchinaru – era unul din filmele la care eram mai  mult ca sigur că o să merg, și aș fi putut să-mi cumpăr bilet de acum jumătate de an pentru el. Cred că orice fan al cărților va merge să vadă filmul, și cred, sincer, că orice fan cît de cît onest va fi dezamăgit de final, așa cum a fost și la capătul cărților.

De data aceasta sub centură. O ultimă postare, sper, despre toată tevatura în legătură cu bacalaureatul 2011.

Sunt un fan declarat al lui Funeriu. Gata, nu mai îmi ascund părerea, ci o spun pe față că sunt un fan Funeriu. Și nu pentru că el ar fi un om senzațional, sau un ministru genial. Nu, nu. Sunt un fan al lui pentru că este supus unui linșaj mediatic și rezistă. Și rezistă.

Caut cu mare interes știrile despre bacul de anul acesta. Se întîmplă ceva fără precedent în România – pentru prima oară cineva încearcă să scoată din atelele corupției generalizate un sistem major, iar reacțiile sunt spectaculoase.

Ieri s-a lansat (pe Steam, cel puțin) Duke Nukem Forever. După 14 ani de așteptare, termenul de livrare pentru DNF a devenit sinonim cu niciodată, sau un viitor mitologic pe care nu vei ajunge niciodată să-l trăieștil nici nu e de mirare că pentru unii, e semn că apocalipsa e aproape (2012 anyone?)

Tocmai m-am întors de la Geekmeet #7. Pe de o parte, sunt satisfăcut, pe de altă parte dezamăgit. O să vorbesc despre ambele aspecte, în speranța că o să pot să transmit corect mesajul care mi s-a format în minte.