Intactul continuă să execute public ICR-ul. Nu am nici un motiv să mă plîng de treaba asta, nu-mi iese nimic nici dintr-o parte, nici din cealaltă. Autoinvitat să dea un drept la replică, nu s-a priceput să conducă el discuția și s-a trezit în situația de a citi două fragmente.

În ultima săptămînă a fost un adevărat spectacol Intact vs. Realitatea. Meci de box, cu knockout-uri, cu nebunii, cu atacuri la persoană, cu urină multă și cu nervi mulți.

Nu o să convingi niciodată un fan adevărat să recunoască faptul că chitările celor de la Metallica au fost incredibil de plictisite și plictisitoare.

Orice idee bună începe cu o definire foarte bună a termenilor. În primul rînd, televiziunea:

Lichidare… Atît de final, atît de crunt. Nimic nu mai urmează după… lichidare. Cuvînt dramatic, cu accente de tragedie antică.

Cîteva adevăruri despre mine, despre ce s-a întîmplat în ultima vreme (adică felul în care a decurs scrierea lucrării de dizertație):

Pe principiul „socialism is sexy, but the sexy whore killed hundred of millions of suckers like you”, avem de-a face cu un nou val de entuziasm cauzat de un motiv aparent neîntemeiat. Se numește ‘banking’, adică acțiunea de a lucra cu banca pentru a-i împrumuta sau pentru a împrumuta de la ea bani, și mai nou este cea mai sexy treabă posibilă de pe lume.

… și a asculta Jean Moscopol la televizor, cu o figură afectată și tristă, dar plină de înțelesuri, precum cea a oamenilor care stăteau în emisiune la Sinteza Zilei ieri.

Cam asta ar fi sinteza semi-finală – aștept comentarii pe text, dacă e posibil 😛

Am fost aseară să văd ultimul film al lui Nae Caranfil. Cuvintele sunt de prisos – este cel mai bun film românesc pe care l-am văzut în ultimii 5 ani. Un film care te umple de bucurie și de disperare, o plăcere vizuală completă, un film atît de bun încît stai să te întrebi de ce actorii vorbesc românește. Un București dinainte de Primul Război Mondial, români frumoși și o Românie frumoasă, mai frumoasă ca niciodată pe peliculă.