Ultimele două săptămîni ale mele pe scurt:

• Am fost la Zürich să văd minunea. E mișto…
• Am văzut-o și pe Loreena McKennitt – concertul a fost genial
• M-am plimbat pe Bahnhofstrasse
• Am scris ceva, un text numit ‘Sclipiri’ pe care nu știu dacă o să îl trimit la AtelierKult sau nu.
• M-am întors la muncă pentru a reintra brutal în priză, cu un deadline care m-a solicitat după un drum de 27 de ore fără somn, nici în timpul drumului, nici înainte de muncă…
• De-atunci am tot continuat-o pe fugă cu un scurt dar incredibil de plăcut repaus ;;)
• Raul a fost prin Brașov, și l-am văzut și eu mai relaxat pe omul ăsta, că prea era încordat…
• Abia acum am apucat să scriu primele cuvinte pe blog. I was THAT busy.
• Altele pe care nu mi le amintesc, dar care sunt și ele importante.

Zurich-ul este un oraș superb. Dincolo de toate aventurile de-acolo, inclusiv Uetliberg-ul care ar merita povestit pe ore în șir, sau povestea lui Kase Fondue (aka Cheese Fondue), per total Zurich-ul este o palmă dată peste ochii patriotismului local gen: „România e cea mai frumoasă țară din lume”. Zurich-ul e un oraș scump care își justifică scumpetea prin toate lucrurile incredibile pe care le reprezintă. Aaaah, să țin minte să fac și un log entry despre transportul din Zurich – o chestie genială.

Nu prea urmăresc știrile. Nu le urmăresc pentru că mi se pare un efort absolut inutil făcut doar pentru reconfirmarea faptului că da, în România nu se întîmplă nimic.

Nu sunt mare cititor de bloguri. Nu prea am vreme, nici să scriu, nici să citesc, și dacă aș avea vreme sau inspirație să scriu (altceva decît fragmente de 20-30 de rînduri) aș scrie altceva. În orice caz, observ că devin un blogger. Îmi pun cîteva însemnări pe net, care au cititori, puțini dar buni, sunt în prima pagină din google dacă vei căuta după „Dan Bursuc” și nu știu nici o cale de a mă sustrage acelei poziții.

Quijote, ultimul disc (primul DVD???) al Adei Milea este mediocru. Nu poți discuta foarte mult despre o piesă de teatru sau despre un film mediocru, dar Quijote mă intrigă. Nu știu de ce, dar Quijote a rămas ripăit pe mp3 player-ul meu, și dețin și DVD-ul și CD-ul audio. Și culmea, este discul care acum este în CD Player – și fie schimb eu prea rar CD-ul, fie pur și simplu îmi place. Pentru că dincolo de mediocritatea lui, Quijote îmi place. Mărturisesc!

Un film românesc care are un singur mare defect: are o poveste cutremurătoare, dar refuză cu obstinație să fie cutremurător. Filmul debutează cu finalul, reluînd apoi ultimele 12 ore din poveste. Începutul e șocant, tulburător, dar sfîrșitul nu mai impresionează pe măsură.

Aceasta este o scrisoare pe care am scris-o în stare de ebrietate. Nu mă refer la băuturi alcoolice, ci la acel sentiment care ne animă viețile de liceeni, și anume „îndrăgosteala”.

This is released without the consent of the authors under GPL:

Burghezii trebuie reeducați. Acesta este adevăratul „Arbeit macht frei” românesc; unul din sloganurile care au animat ideea de reeducare pe care a pus-o în aplicare iadul închisorilor comuniste ce-și va pune amprenta peste ‘obsedantul deceniu’ – anii ‘50.

Cît pe-aci să mor de rîs cînd am văzut linkul ăsta (postat de Jen ). Băsescu, fascinat de paralela nautică, o dă înainte cu pirateria care a încurajat IT-ul românesc. Știți care e gluma cea mai tare? Are dreptate, deși nimeni în veci nu i-ar fi zis asta chiar lui Gates, care vorba aceea e ca virgina cînd vine vorba de furat (interfețe de OS/2, de exemplu). Bine, sunt de acord, așa ceva nu se face, dar trebuie să recunoașteți că Băsescu a fost adorabil cu faza asta.

Vin de la o discuție interesant prelungită, cu Seal. Pentru cei care nu știu cine e Seal nu îl voi portretiza aici, simpla menționare a lui ar putea să vă strice impresia despre ideile pe care le are.