Aceasta este o scrisoare pe care am scris-o în stare de ebrietate. Nu mă refer la băuturi alcoolice, ci la acel sentiment care ne animă viețile de liceeni, și anume „îndrăgosteala”.

This is released without the consent of the authors under GPL:

Burghezii trebuie reeducați. Acesta este adevăratul „Arbeit macht frei” românesc; unul din sloganurile care au animat ideea de reeducare pe care a pus-o în aplicare iadul închisorilor comuniste ce-și va pune amprenta peste ‘obsedantul deceniu’ – anii ‘50.

Cît pe-aci să mor de rîs cînd am văzut linkul ăsta (postat de Jen ). Băsescu, fascinat de paralela nautică, o dă înainte cu pirateria care a încurajat IT-ul românesc. Știți care e gluma cea mai tare? Are dreptate, deși nimeni în veci nu i-ar fi zis asta chiar lui Gates, care vorba aceea e ca virgina cînd vine vorba de furat (interfețe de OS/2, de exemplu). Bine, sunt de acord, așa ceva nu se face, dar trebuie să recunoașteți că Băsescu a fost adorabil cu faza asta.

Vin de la o discuție interesant prelungită, cu Seal. Pentru cei care nu știu cine e Seal nu îl voi portretiza aici, simpla menționare a lui ar putea să vă strice impresia despre ideile pe care le are.

Acum ceva vreme am închis televizorul. Cînd spun ‘acum ceva vreme’ spun de fapt acum cîteva luni, poate un an. De un an nu mai urmăresc știri. De un an nu mai urmăresc talk-show-uri, de un an nu mai sunt la curent cu știrile.

Nu, nu m-am însurat, dar mi-a plăcut parafraza. Deci. Ce porcării mai dețin? Cum sunt în plină curățenie generală, în care arunc tot felul de chestii, iată cam ce prinde sacul de plastic în care arunc chestiile

Într-o discuție veche de tot cu Raul ajunsesem noi la concluzia, deloc deplasată, că cea mai bună perioadă a României a fost, de bună seamă, perioada interbelică. Motivele noastre erau destul de clare – atunci România poate că nu putea fi considerată o putere mondială, dar de bună seamă avea cîteva ‘feature’-uri care o recomandau: mare exportatoare de petrol și de grîne, și de vite și de oi, de exemplu. Nu luam atunci în seamă aspectele culturale, pe care de obicei, necunoscîndu-le prea profund (cel puțin eu) nu puteam să le aducem în discuție decît din auzite.

După cum se știe, unii oameni (ca mine) nu prea dau prea mulți bani pe aparențe. Yeah, yeah, știu, veți spune că sunt ipocrit, dar nu sunt la fel de ipocrit dacă mai specific și faptul că e vorba de aparența personală.

Cîteva cuvinte despre un film pe care tocmai l-am văzut, înainte să mă apuc de alte treburi. În ultima vreme am fost la ceva filme ce au mai apărut dar nu m-au impresionat excesiv. De data asta mergeam la un film despre care știam că a fost făcut cu buget redus, și mă așteptam la aceeași retorică anti-comunistă cu care ne-au bombardat zilele astea cineaștii români. Nu că ar fi ceva rău în asta, doar că retorica anti-comunistă nu are pic de vînă, și e, de obicei, folosită doar ca fundal. Se vede că cei care fac filmele despre revoluție nu-și mai amintesc clar.