În fond, italienii aruncau cu roșii stricate la operele care nu le plăceau - și, teoretic, vorbim de muzică „clasică” și „cultă”. Nu e nimic nou aici. Poate să plângă Cristi cât vrea, poate pur și simplu oamenilor nu le-a plăcut genul muzical.

E una din chestiile ălea pe care le gândești care îți dau impresia că deja ești om bătrân și poate ar trebui să-ți ții gura. Dar nu pot să nu remarc treaba asta cu un pic de durere în suflet și un pic de îngrijorare. Hai să vedem.

Continui lista (la un moment dat o să fac o postare agregat cu toată lista, dar deocamdată rămânem așa). Episodul anterior e aici.

Pentru că suntem în plină campanie electorală nu e anormal să auzim tot felul de prostii de natură politică, afirmații foarte des făcute fără acoperire pentru că pentru declarații politice nu poți fi atacat. E cumva ciudat că poți încadra orice minciună la „declarații politice” și să mergi mai departe, dar este unul din prețurile plătite pentru a avea o democrație cât de cât funcțională - oamenii au voie să greșească cât timp greșelile lor nu afectează viețile cetățenilor.

După un an și jumătate, încă nu există o nouă aplicație AI care să impacteze pozitiv viața mea sau a cuiva din jurul meu. Nu există încă nicio situație pe care să o văd cu adevărat îmbunătățită folosind modele lingvistice masive. Și nu mă refer la lucrurile care foloseau deja un model de genul ăsta în spate. Vorbesc de aplicații noi, utilizări noi. Nu știu, ceva să-i ușureze viața măturătorului de pe stradă. Ceva să-i facă mai ușoară viața oamenilor care zilele astea au venit să sape în bloc să instaleze detector de gaze pe scară. Ceva pozitiv pentru vânzătoarea de la Carrefour, măcar? Altceva decât amenințarea că va fi concediată?

Gata, oameni buni! S-a împlinit. Năzuința noastră milenară din ultimii 30 de ani, ca cineva să ne bage în seamă!

Poate unul din aspectele cele mai controversate în legătură cu benzile desenate americane este sexualizarea personajelor. Nu vorbesc aici despre artă erotică (aici japonezii au mai multe de spus) ci vorbesc de sexualizarea eroilor din benzile desenate de largă circulație. Era inevitabil să discutăm despre subiectul ăsta, pentru că în orice formă ar fi exprimată, sexualitatea este problematică; dacă o cenzurezi nu e bine, dacă o reprezinți nu e bine, dacă o accentuezi nu e bine, orice ai face nu e bine. E oarecum de înțeles, sexualitatea e o treabă foarte intimă și sexul a fost și este în mijlocul unora din cele mai mari bătălii politice din epoca internetului.

Într-un scenariu tipic „nimeni nu întreabă, Gorghiu răspunde”, Gorghiu s-a apucat să vorbească despre pericolul drogurilor în societatea românească. Din nimic, Gorghiu a început să zică că canabisul e rău. Și problema mea este că cunosc prea bine genul ăsta de atitudine, și pot să vă zic exact ce mesaj a transmis doamna Alina, mesaj despre care poate că nici Alina nu e foarte conștientă.

Unul din motivele pentru care benzile desenate nu prea sunt luate în serios este faptul că sunt mai mereu „cu bătaie”, deci pentru copii.

Poate cea mai amuzantă repetiție în toate reprezentările artistice ale lui Batman este moartea părinților lui Bruce Wayne. În mod normal da, aș spune că fiind vorba de o întâmplare extrem de tristă, formatoare pentru tânărul miliardar, e greu să folosim asocierea cu amuzamentul. Dar tropul e atât de folosit și abuzat încât moartea părinților lui Bruce Wayne poate uneori să stârnească un puseu de râs.