Rolul statului modern, cel puțin la modul teoretic, e să asigure siguranța cetățenilor din zona geografică pe care o păstorește, plătitori de taxe sau nu. Până acum 10 ani treaba asta însemna să ai armată și oameni la graniță, să nu-i lași pe ăia răi să intre, să ai poliție pe străzi, să nu-i lași pe tâlhari să prospere. România de bine de rău s-a achitat relativ decent de treaba asta. O să fie un pic cam mult pentru unii, prea puși pe scandal, dar de bine de rău avem niște certitudini referitoare la posibilii vecini dornici să ne invadeze, și România era până mai deunăzi o țară destul de sigură - foarte puține colțuri din orașele și satele românești în care să nu poți să te plimbi seara de unul singur, de exemplu. Bine, vorbim de un minimum de siguranță, dar e acolo.

Cum zilele astea sunt concentrat pe Podcastul de Istorie și nu prea am vreme de altceva, am mai puțină activitate pe aici. Dar asta nu înseamnă că nu mi-aș dori foarte mult să scriu despre câteva lucruri, și pe măsură ce mă gândesc la ele îmi dau seama că devin articole enorme. Așa că încerc să-mi ușurez treaba din viitor scriind despre mici bucăți înainte, să vă pregătesc.

Now, hear me out, it’s the middle of the night here and I’m feeling a bit rusty with my English, but we’ll try to be creative with this one. There are many ways in which we can say that we have a poisonous community, and I’ll enumerate a few in this article. Also, obviously, this is a very subjective article. It’s not about technical merits, although it will mention those as well, it’s more about the social engineering around Rust (programming language). But I hate it, and I don’t even have to touch Rust code yet (but probably will in the future). So join me in this wonderful trip of discovery to see in how many ways we can say the same thing, which is that the Rust community sucks.

Internetul românesc s-a învârtoșat la piesa Erikăi Isac ca taurul la pătura roșie. Piesa e scurtă, două minute și jumătate, e nerecomandată minorilor sau adulților pudici, este hip-hop făcut ca la carte (instrumental simplu, flow bun, mesaj contondent). Totuși, pentru că nu există nici un pic de autoanaliză, comentatorii de pe net s-au întrecut să joace fix rolul personajului principal al versurilor piesei, care e fix comentatorul de net care comentează unde nu-i fierbe oala. Cu el vorbește Erika Isac, și comentatorul de net s-a apucat să explice el cum că „da băi dar stai așea”.

Am pus la primărie, pentru că se solicitau opinii pe regulamentul de salubrizare, următoarea opinie legată de ecoinsulă. O salvez și aici să o am ca referință:

Cum știți, mi-am propus să citesc mai mulți autori români contemporani. Asta înseamnă că anul ăsta va fi destul de plin de cărți abandonate sau notate cu o stea, pentru că majoritatea autorilor români contemporani nu reușesc să fie suficient de convingători cât să ajung până la capătul lecturii.

Pentru că anul ăsta mi-am propus să citesc un pic mai mult și să scriu despre ce citesc pe blog, iată-mă încercând să mă țin de promisiune.

De mai multe ori în ultima vreme mi s-a reproșat că prea m-am dat cu stânga, că le folosesc limbajul și că dau prea des vina pe capitaliști și capitalism. Datorez o explicație - pentru că unii din cei care mi-au reproșat asta au pus problema corect și întotdeauna îmi face plăcere să discut cu oameni care sunt onești în conversație. Suntem în seria Notițe despre astăzi - unde abordăm lucrurile de la zero, dar e o viziune foarte personală. Și o să-ncepem cu noțiunile de bază: capitalism și socialism.

Când am intrat prima oară în lumea calculatoarelor, pe la începutul anilor ‘90, credeam că calculatorul va fi unealta care să elibereze oamenii. Bine, nu chiar la-nceput, la început eram ferm convins că calculatoarele erau doar pentru jocuri, și tot ce visam era cum să-l fac pe prințul ăla din Persia să o salveze pe prințesă. Dar pe măsură ce înțelegeam ce posibilități îți oferă, am înțeles că tehnologia este politică, mereu politică - dar o vedeam ca o forță de schimbare în bine. Tehnologia ne poate eleva, ne poate crește, ne poate elibera.

Aveam o discuție legată de programatori care reinventează roata pentru că o pot face fix atât de rotundă cât e necesar pentru proiectul pe care lucrează, și am ajuns cumva la subiectul fundamentelor făcute de la zero. Și cineva îmi spunea că atunci când era tânăr era supărat pe un profesor care îi preda un motor de baze de date scris de la zero. Motivul? „în loc să îi învețe pe studenți ceva util îi învață porcăria asta folosită de nimeni”. Și de-acolo mi-a ieșit pe degete această replică pe care o voi considera legendară pentru că mi-au murit lăudătorii: