Înainte să vorbim serios despre piraterie va trebui să dau un răspuns celor care susțin că pirateria nu este furt. Vom porni de la poza, celebra poză pe care o știe și o învârte toată lumea, și al cărei autor e de negăsit.

Apple a cedat insistențelor Uniunii Europene că și-a amintit că vrea să vândă, totuși, în continuare, și la europeni, așa că după 9 ani de la definirea standardului USB-C, standard pe care l-a folosit din motive practice pentru laptopuri deja, a decis că a poluat destul cu mizeriile lor de cabluri proprietare, și e timpul ca acestea să se întâlnească cu lada de gunoi.

Ieri a fost mare scandal la meciul dintre România și Kosovo, unde galeria auristă a arătat două bannere: Basarabia e România și Kosovo Je Srbija. Și ne-au reamintit câteva lucruri importante.

Trebuie să discut cât mai repede lucrul ăsta în momentul în care vorbesc despre piraterie, pentru că este cea mai neconstructivă parte din discuția pe care am avut-o pe reddit. Este momentul în care foarte mulți au încercat să ocolească subiectul în loc să încerce să formuleze un răspuns la întrebare.

Ieri am intrat într-o discuție cu niște oameni pe subreddit-ul român de jocuri, dominat de oameni care nu au probleme să se laude că piratează, așa că mi-am amintit că nu am mai avut de ceva vreme o discuție legată de piratare. Așa că am decis să pornesc un sondaj legat de disonanța între „eu fur, dar sunt supărat când alții fură” care vine în mod natural cu pirateria.

De câteva zile mi-am propus să merg în sezonul sportiv curent la cât mai multe meciuri ale clubului local Corona Brașov - la cât mai multe secții. Că e vorba de handbal, baschet sau hochei, o să încerc să ajung la meciurile lor. Înțeleg că echipa de handbal feminin e chiar bună, iar clubul de hochei e și el bunicel (plus că îmi place hocheiul ca spectator), însă m-am lovit de cea mai ciudată problemă.

Poate cea mai dubioasă acuzație care venea mereu înspre mine dinspre stânga spectrului politic de-a lungul timpului era acuzația de a fi „bărbat alb”. Voi explica, desigur, adăugând un semnal legat de ce se mai întâmplă în ultima vreme prin România.

Ați observat cât de tare protestează ăia care se bat în piept cu drepturile individuale, cu „dictatura medicală” în momentul în care copiii le sunt supuși unor umilitoare testări anti-drog? Parcă a trecut lupta pentru drepturile individuale: să existe, dar nu pentru proști. Noi vrem drepturi individuale doar dacă e ceva ce ne afectează pe noi, nu pe copii.

Data trecută rămăsesem că trăim într-o oligotehnodemocrație în care se luptă, pe baza unei democrații aproximative, idealul de tehnocrație și realitatea unei oligarhii. Sunt multe lucruri care ne deviază de la o democrație - de exemplu nu se votează asupra fiecărei funcții din stat, o idee esențială a democrației „originale”. Ceea ce cunoaștem noi ca democrație este cea numită reprezentativă și liberală, pune accent pe separarea puterilor în stat, un sistem judiciar independent și un sistem de verificare și echilibrare între diversele ramuri ale sistemului de guvernare, nu neapărat pe necesitatea fiecărui cetățean de a intra în detaliul fiecărui aspect al guvernării.

Nu s-a schimbat nimic de anul trecut când discutam despre interzicerea drogurilor. Da, sigur, am avut un accident absolut înfiorător căruia i s-a făcut promovare la greu, inclusiv cu poze de la fața locului. Da, îl avem pe Cătălin Țone care a devenit vedeta luptei antidrog luptând cu faptul că la un concert unde toată lumea era prezentă cu acordul părinților semnat (obligatoriu), s-au folosit cuvinte urâte, gen „țiganca” pe care le învață copiii. Dar, după cum vă spuneam și anul trecut, România nu vorbește serios despre lupta anti-drog dacă nu vorbește despre drogul care încă face cele mai multe victime în România: alcoolul. Și sunt câteva considerații de luat în seamă - o să mă opresc la două probleme: