Povestea cu Quantic Lab continuă. Am discutat în postarea anterioară despre cum arată procesul de testare. Cumva, bănuielile mele au fost confirmate, inclusiv cu surse din CDPR; dar povestea nu se încheie acolo. După ce Doru Șupeală a deschis subiectul ăsta, a fost contactat de mai multă lume și a făcut un lucru un pic neelegant, și anume a început să posteze pe substack scrisorile celor din Quantic Lab. Și lucrurile pe care le zic sunt impresionante. Doar că…

O chestie legată de cazinouri și pariuri, că tot a avut Grasu XXL o altercație. Ne dăm noi mari deontologi, dar ăia sunt singurii care mai bagă bani în aducerea sportului profesionist către mase. Licența aia de Premier League, sau de ATP/WTA nu e pe ochi frumoși și patriotism.

A început de ieri să umble informația legată de faptul că eșecul Cyberpunk 2077 s-ar fi datorat, printre altele, unei firme românești de testare de software, Quantic Lab. Pe scurt, articolul din Forbes zice că oamenii de la Quantic ar fi mințit în legătură cu stadiul testării, dar și cu profesionalismul angajaților. Oricât de mult ne place să fim depreciativi la adresa românilor, României, și orice e produs/atins de români, aș vrea să abordăm informația asta cu un pic de circumspecție.

La un an și patru luni de la lansare (deși l-am achiziționat la lansare) am lansat pentru prima oară Cyberpunk 2077. Era și timpul - o mare parte din buguri au fost în sfârșit reparate, și chiar și-așa mai sunt suficiente acolo. Pentru oamenii nerăbdători, CP77 este o capodoperă imperfectă - Night City e un oraș superb sub-utilizat, povestea principală e destul de bună, dar prost echilibrată.

Acum vreo zece ani eram ferm convins că corupția nu poate exista decât la stat, că singurul mod în care poți scăpa de corupție e să ai încredere în puterea indivizilor - că nu individul e corupt, ci doar accesul la fonduri publice este cel care corupe. Eh, în interval de 48 de ore am avut trei exemple care să mă contrazică. Să vorbim, așadar, despre ele, lăsând cea mai picantă poveste la final.

Mi-a apărut zilele trecute pe Netflix, ca recomandare, „Secretul lui Zorillo”. E românesc, e cu daci, e cu vedete locale, deci are toate ingredientele pentru a nu fi un film bun. Și totuși reușește să facă exact ceea ce trebuie să facă. Să distreze. E scurt, am râs la el mai mult ca la o comedie americană, și chiar dacă nu e cel mai bun film pe care l-ați văzut, este acceptabil.

Alex se întreba, un pic naiv, dacă va exista nostalgie după anii ‘90. Ca un om bine integrat în anii ‘20, dar crescut în anii ‘90, nici nu voi răspunde la întrebare, că întrebarea nu merită un răspuns. Doar o listă.

Am văzut zilele trecute un clip de la Vali despre cât de bătut în cap este Vitalik Buterin. Clipul e în felul lui greșit (greșeală pe care Vali a corectat-o într-un articol ulterior); în principiu Vitalik Buterin, cofondator al ETH, spune că fondul Luna ar trebui să îi despăgubească pe investitorii mici care au pierdut odată cu căderea valorii monedei. Și, evident, nu doar Vali dar toată lumea ar trebui să râdă, din mai multe motive, dar în primul rând că e genul ăla de economie de libertarian de Facebook care nu are niciun fundament real. Genul care îi face pe alde Năsui sau Badea să zică că inflația e cauzată numai și numai de faptul că guvernul tipărește bani, genul ăla de idee simpluță care e vehiculată prin cercurile neoconservatoare dar care nu are fundament real.

Câteva idei cu care am rămas în urma Eurovisionului din 2022 - din care am prins doar finala, după ce am fost crunt dezamăgit de alegerile făcute de juriul românesc. De fapt, poate aia ar fi prima idee pe care ar trebui s-o zic, și anume că juriul românesc este cam degeaba, niște inutili slugarnici care fac alegeri „strategice” pentru… habar n-am ce. Nu neg că există expertiză muzicală în juriul ăla, probabil că există, poate că e singurul motiv pentru care sunt acolo. Dar în mod sigur nu experiența în materie de teorie muzicală e cea care i-a făcut să aleagă o piesă precum Llamame, cântată în spaniolă pentru că juriul s-a speriat să trimită ceva ce nu va fi înțeles de public. Voi reveni la subiectul ăsta, că mi se pare interesant, dar hai să vedem ce piese a eliminat pentru a trimite Llamame. Și o să vorbesc doar de două:

TL;DR Din ce știu și ce am mai discutat cu lumea din IT sexismul românesc în IT e unul de tip izolat, individual, nu sistemic, și corporațiile în general încurajează un comportament pozitiv cu excepția importurilor externe care de obicei vin cu un tipar sexist.