Vali a publicat ceva legat de faptul că UE și-ar dori să creeze ceva unelte pentru a face mai ușoară egalizarea salariilor între sexe. Ca de obicei, nimeni nu-i citește postarea - acolo spune, de exemplu, despre momentele în care Google a făcut ceva similar și și-a dat seama că o mulțime de femei angajate făceau mai puțin decât erau plătite.

Bine, el te lasă, sigur că da. Doar că nu. Am următoarea experiență. Contul meu urmărește 750 de oameni. Nu știu cum, pentru că nu folosesc instagram. Mai aterizez din când în când pe vreo poză, dar nu țin minte să fi avut ocazia să urmăresc 750 de oameni. În fine, să zicem că îi urmăresc, și vreau să le dau unfollow. Nu există nicăieri un loc unde pot să văd „pe cine urmăresc eu”. Nu. Pot în schimb să merg la profilul meu și să văd pe cine urmărește profilul meu.

Decât O Revistă a publicat zilele trecute un articol despre cum e descurajată o fată să fie inginer. Cunoașteți povestea la modul general. Fetele în general sunt împinse înspre un anumit tip de meserii, băieții sunt împinși într-o altă direcție. E ca în raionul cu jucării, unde cele albastre sunt pentru băieți și cele roz pentru fete. În cazul acesta, autoarea este Ioana Burcea, o fată de clasa a XII-a care este la primul ei articol în DOR, dar nu la primul ei articol în reviste online. Ea mai scrie și în revista Versus, unde are un articol destul de amplu despre „Ascensiunea și descreșterea feminismului socialist”. Vom discuta și despre asta.

Most beginners in programming eventually end up with the same ingratiating message: „Programming is easy, everyone can do it”, with some threatening message that people doing the gatekeeping should stop doing that. I’m here to tell you that that is not true. Programming is hard, programming is not for everyone, and for the time being everyone might be able to do it, but most definitely most should not. Like most of the empty, shallow, positive messages coming with an automatic defense against refute, in this case talking about this gatekeeping thing that simply doesn’t happen. Well, until now. I’m the gatekeeper now.

Devs este o miniserie Tv din 2020, de 8 episoade (sub șapte ore) cu Nick Offerman (Ron Swanson din Parks and Recreation) pe care o puteți vedea pe HBO Go zilele astea. Văzând titlul și primul screenshot (cel de mai jos) am crezut că e o comedioară cu o firmă de IT în care șeful firmei e un self-absorbed Silly-con Valley type, genul pe care îl vedem foarte des ironizat. Nu este.

De vreo câteva luni HBO are la streaming integrala James Bond. Consum video mai lent decât prevede legea, așa că mi-a luat ceva timp până când să trec prin toate filmele, sunt surprinzător de puține. Cred că e un exercițiu interesant pentru oricine vrea să vadă cum arată o evoluție culturală, dar și cum a evoluat arta cinematografică în timp. Așa că am strâns câteva idei pe care vroiam să mi le păstrez.

Alex a scris un articol pe care a preferat să-l pună la Vali pe blog, ca să-l citească mai multă lume. Vorbește acolo despre faptul că ne plângem prea mult, că uneori lucrurile care ne displac sunt chiar benefice. Bine, asta printre altele, cumva reiterând o idee pe care o scriam și eu acum ceva mai multe vreme: nu vreau liniște între politicieni. Vreau să fie zgomotoși, vreau să fie transparenți, vreau să se vadă toate gafele și bâlbele lor. Mă înfioară prea multă liniște venită din zona superioară a statului. Când se face prea multă liniște, când se vede prea puțin, se fură prea mult. Vreau zgomot, vreau transparență, și vreau să se întâmple lucrurile astea în timp ce eu îmi pun căștile pe cap și ascult altceva.

În ultima vreme, de fiecare dată când citesc presa simt că sunt în fața unor dificile probleme de logică. Pentru că uneori logica mea se simte atât de insultată de lucrurile pe care le citesc încât trebuie să stau de fiecare dată să mă gândesc dacă nu cumva îmi scapă niște lucruri elementare.

Acum ceva vreme, cei de la Brai-Cata și-au cumpărat niște reclame în ziarele locale. Asta mi-a atras atenția: e vorba de o reclamă la felul în care „colectarea deșeurilor devine smart: apar pubelele cu cip și sacii cu cod QR”. Sunt un pic iritat de afirmațiile pe care le fac oamenii în articolul respectiv, în care propun instalarea de ecoinsule în tot orașul. Pentru că ecoinsula e, probabil, cea mai proastă idee pentru reciclare.

O diatribă scurtă pe tema producției de microcipuri.